Îngheţata

inghetata

Îngheţata mi se topea in mână. Dracu’ mă pusese să cumpăr la cornet. Nici măcar nu-mi plăcea. Căutam un coş să o arunc dar nu era niciunul. Am aruncat-o într-un gang şi am fugit. Din urmă am auzit o duduie cum urla: prindeţi-l pe ticălos, m-a nenorocit. Ingheţata o nimerise drept în faţă.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Eu cu cine votez, neicuşorule?

cetateanul-turmentat-caricatura

Stau şi eu şi mă întreb, din nou,  la fel ca Cetăţeanul Turmentat al lui Caragiale: ” Eu cu cine votez?”. Se pare că, deşi a trecut mai mult de un secol de la momentul când Caragiale scria replica asta, ea este mereu actuală. Vă mărturisesc că am ajuns să nu mai am încredere în niciun politician. Şi de vină sunt tot aceştia pentru că ne-au minţit cu toţii şi au avut grijă numai de interesul lor. Pe noi oamenii de rând ne-au lăsat baltă.

Observ acum un fenomen interesant. Încep să apară noi politicieni, chiar dacă unii nu sunt aşa de noi şi alţii nu-şi spun oameni politici. Toţi  se declară oameni simpli. Pe la televiziuni declară că n-au pe nimeni în spate şi că fac politică  aşa cum consideră ei, aşa cum le spune conştiiţa proprie şi personală. Aşa o fi, nu am probe să-i contest, dar după ce-am luat-o în freză (scuzaţi expresia freză) de atâtea ori după 1989, parcă nu mai cred pe nimeni care zice că vrea numai binele poporului.

Să mă iertaţi dacă mi-am pierdut speranţa în mai bine pe scena politicii româneşti! Poate se va ivi de undeva un politician care să mă contrazică.

Şi totuşi, eu cu cine să votez, fraţilor? Că mâine sunt alegeri şi eu nu ştiu pe  cine să votez.

Curată dilemă!

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Minunile din jurul nostru

cersetor

În fiecare zi, în jurul nostru, se întamplă minuni. Nu sunt mari, nu răstoarnă munţii dar ne aduc măcar o clipă de fericire.

Am să vă exemplific cu o întâmplare trăită de mine cu ani în urmă. Treceam printr-o perioadă grea (nu ştiu cum se face dar mereu trec prin astfel de perioade). Nu ştiam cum să ies din necazurile în care mă afundasem fără nicio şansă de a ieşi la suprafaţă. Trecând îngândurat pe lângă o biserică, am hotărât să intru să mă rog. Nu o fac prea des pentru că am credinţa în suflet şi nu măsor puterea ei prin numărul de vizite făcute la biserică. Speram să zăresc o rază de lumină care să mă ajute să depăşesc situaţia în care mă aflam.

Am ieşit din biserică şi la poartă am văzut un bărbat îmbrăcat cu haine ponosite. Am scos un ban din portofel ca să i-l ofer. Am rămas mut când m-a refuzat.

  • Nu pot primi bani pe degeaba, mi-a spus el. Trebuie să fac ceva în schimbul lor.

Am stat câteva clipe cu banul în mână şi mi-a venit o idee.

  • Chiar puteţi face ceva pentru mine. Puteţi să vă rugaţi să depăşesc momentele grele prin care trec.

Omul mi-a zâmbit şi a luat banul din mâna mea. Apoi a intrat în biserică.

Eu am plecat în drumul meu.

Trebuie să vă spun că începând de a doua zi problemele mele şi-au găsit rezolvarea, una câte una.

Da, viaţa are minunile ei şi eu întâlnisem probabil un înger în haine de cerşetor….

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Despre sirene

masina_de_pompieri-1280x800

 

Am să vă vorbesc despre sirene. Dar nu vă gândiţi la făpturile de basm cu coadă de peşte din adâncul marilor. Am să vă spun câte ceva despre sirenele de pe maşinile pompierilor. Pompierii ăstia-s peste tot, la orice ora, ziua, noapte, arde, ninge, plouă, nu arde etc.

Ieri noapte pe la 2, sirena urla să-ţi spargă urechile. Cine îi impiedica pe ditai bulevardul Dumnezeu ştie? Azi, ieri, alaltăieri, săptămana trecută, luna trecută, anul trecut, în fiecare seară. La deal, la vale, acelaşi, alţii, aceleaşi, toţi, toate. Sunt de neînvins. Nici măcar nu îi mai sesizezi ca ceva special, doar te miri sau te mai necăjeşti aşa, ca de un coş care ţi-a apărut iar pe faţă.
M-am uitat pe statistici şi am văzut că sunt în frunte, cu 81% în încredere. Au n-au motive, pac sirena. Probabil de-asta.
Ceilalţi, care nu sunt la fel de zgomotoşi, iau locurile care le-au mai rămas în statistici, se înţelege.
Daca ar fi să mă iau dupa sirenele care mi-au sunat în creieri doar în ultima oră, ar trebui să trag concluzia că mă aflu în mijlocul balamucului, în iad, în perimetrul mortal atacat de o epidemie de ciumă neagră.

Chiar, ce ar putea crede de exemplu nişte extratereştri despre noi sau despre planeta asta, daca n-ar avea la dispoziţie decât sirenele pompierilor prin care sa ne descifreze? E oricum destul de clar că între sirenele astea şi propria noastră experienţă nu prea facem legatura. Am fi evacutat de mult planeta.
Ce sau cât de complicati am devenit!

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Cum mi-am “împuşcat” şefu’

fata si pistolul

Tocmai lucram la o situaţie urgentă când sună telefonul de pe interior. Era şeful care mă chema la el în birou. Acolo erau mai multe persoane de la contabilitate şi directorul de dezvoltare. Ochii şefului, de un albastru metalic, mă priveau cu o mânie abia ţinută în frâu.

– Păi bine, domnule, ce ţi-am spus eu să faci şi ce-ai facut? Asta-i situaţie ? E un gunoi ! Nu e bine nimic din ce-ai scris acolo!

Mă uit pe birou să văd la ce chestie face referire. Era un material ce i-l dădusem cu trei zile în urmă. Chiar mă miram că nu-mi spusese nimic până acum. Situaţia respectivă o verificasem la sânge, aşa că nu avea cum să fie ceva în neregulă. Era încă una din mizeriile şefului. Şi totul mi se  trăgea de la faptul că patronul începuse de o perioadă să mă aprecieze tot mai mult. Asta îl deranja la culme pe şef. Nu putea concepe ca un subordonat de-al său să fie mai bun ca el. Se considera un mic Dumnezeu care este cel mai tare din parcare.

De data asta sărise calul. Era picătura care umplea paharul. Deja simţeam cum ura se revărsa din paharul plin şi se întindea pe mocheta din birou. Hotărârea era deja luată. Mă pregăteam mai demult să-l lichidez pe  şef şi simţeam că venise momentul să trec la fapte. Aveam în sertar, bine ascunsă arma cu care să-l împuşc pe şef. Era o armă mai specială.

Am sunat la secretariat şi m-am programat să intru la patron. Acum aştept semnalul secretarei. Am armele pregătite. Spun „armele” pentru că sunt trei de fapt. Am să-l lovesc pe şef prin ricoşeu. Nici n-o să ştie ce l-a lovit. Ba nu, de fapt o să ştie şi o să sufere. Al  dracului ce-o să mai sufere!

Sunt chemat sus la patron. Intru şi fără prea mare introducere, pentru că-l văd grăbit şi pe picior de plecare, scot primul dosar ( prima „armă” cu care îl voi lovi pe şef). Deschid dosarul şi-l pun sub ochii patronului. Este vorba acolo de o afacere făcută de şef pe banii patronului. Acesta face ochii mari. Cred şi eu, e nasol să te vezi înşelat de omul de încredere căruia i-ai dat dreptul să dispună de banii tăi. În faţa ochilor îmi apare umbra şefului cum se zvârcoleşte de durere. E rănit rău, dar încă nu e la pământ. Scot a doua „armă”. E vorba de o altă afacere dar de data asta banii sunt mult mai mulţi. În dosarul pregătit de mine sunt toate amănuntele. Îl văd pe patron că s-a albit la faţă. Ia mobilul din faţa sa şi formează un număr. Discută preţ de câteva minute cu o persoană care înţeleg că-i confirmă ceea ce i-am prezentat eu. Umbra şefului e în genunchi, dar totuşi nu a căzut la pământ. Scot „arma” cea mai grea . De data asta îi pun pe birou un dosar gros. Acolo este adevărul despre cum a făcut avere şeful folosindu-se de încrederea patronului. Acesta se face din alb roşu şi pune mâna din nou pe mobil. Îmi dau seama că-l sună pe şef. Acesta plecase în delegaţie. Patronul îi spune să renunţe şi să se întoarcă de urgenţă înapoi la firmă. Gata, umbra şefului e la pământ. Ştiu că l-am lichidat. L-am terminat mai bine decât aş fi făcut-o cu un pistol. Unde mai pui că nici n-am făcut mizerie…

 

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Filozofii la început de an

dand aiutograf

Acum la început de an, m-am trezit cu o întrebare în minte:Ce este omul? Nu cred ca veţi îndrăzni să răspundeţi. E o întrebare grea. De chestia asta se ocupă filozofii de mii de ani. Aş zice că omul e un mister, o enigmă, un necunoscut. Este singur în faţa Universului, chinuit de infinit, obsedat de teama trecerii timpului şi a morţii. Şi mai mult, el este supus fatalităţii. Adică acea forţă misterioasă care face din om ce vrea. De ea nu avem cum să scăpăm…Dar e prea devreme pentru filozofat, ziua abia a început, anul abia a început. Să vă fie bine în infinitul ce vă înconjoară!

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Experiment

Metrou Anglia

Am văzut pe net un filmuleţ făcut de un englez într-o staţie de metrou. Acesta începea să râdă, mai întâi încet şi apoi din ce în ce mai tare. Treptat toată lumea care aştepta (vreo zece persoane) metroul se molipsea şi începea să râdă în hohote.

Interesantă chestie! mi-am spus eu şi mi-a încolţit o idee în minte.

Ce-ar fi să fac şi eu un experiment asemănător? E drept că la mine în oraş nu este metrou dar pot face chestia într-o staţie de tramvai.

Zis şi făcut!

M-am instalat în staţie. Era o zi de week-end şi nu erau prea mulţi oameni care aşteptau mijlocul de transport în comun. Să fi fost zece- douăsprezece persoane. Am zâmbit larg, uitându-mă la persoana aflată lângă mine: o babă cu vîrstă incertă, undeva între 70 şi 100 de ani. Aceasta nu părea prea încântată de grimasa mea. Am început să râd moderat. Baba a strâmbat din nas şi m-a privit ca pe o persoană a cărei minte e plecată cu sorcova. Era clar că nu-mi alesesem persoana potrivită.

Aşa că m-am mutat puţin mai încolo.Lângă mine era acum o pereche de tineri (până în 30 de ani). Fata era chiar frumuşică. I-am zâmbit şi ea mi-a întors zâmbetul. Partenerul ei nu părea prea încântat de iniţiativa mea.

Am început să râd dar n-am mai apucat să termin pentru că a trebuit s-o iau la fugă, cu tânărul din staţie pe urmele mele. Arăta destul de musculos şi n-am dorit să risc. Am avut noroc că venea tramvaiul şi respectivul s-a oprit şi s-a întos în staţie.

Eu am rămas cu răsuflarea tăiată, gândidu-mă că experimentul meu a dat greş.

Era doar o glumă dar se pare că lumea nu prea mai are chef de aşa ceva în zilele noastre.

 

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized