Experiment

Metrou Anglia

Am văzut pe net un filmuleţ făcut de un englez într-o staţie de metrou. Acesta începea să râdă, mai întâi încet şi apoi din ce în ce mai tare. Treptat toată lumea care aştepta (vreo zece persoane) metroul se molipsea şi începea să râdă în hohote.

Interesantă chestie! mi-am spus eu şi mi-a încolţit o idee în minte.

Ce-ar fi să fac şi eu un experiment asemănător? E drept că la mine în oraş nu este metrou dar pot face chestia într-o staţie de tramvai.

Zis şi făcut!

M-am instalat în staţie. Era o zi de week-end şi nu erau prea mulţi oameni care aşteptau mijlocul de transport în comun. Să fi fost zece- douăsprezece persoane. Am zâmbit larg, uitându-mă la persoana aflată lângă mine: o babă cu vîrstă incertă, undeva între 70 şi 100 de ani. Aceasta nu părea prea încântată de grimasa mea. Am început să râd moderat. Baba a strâmbat din nas şi m-a privit ca pe o persoană a cărei minte e plecată cu sorcova. Era clar că nu-mi alesesem persoana potrivită.

Aşa că m-am mutat puţin mai încolo.Lângă mine era acum o pereche de tineri (până în 30 de ani). Fata era chiar frumuşică. I-am zâmbit şi ea mi-a întors zâmbetul. Partenerul ei nu părea prea încântat de iniţiativa mea.

Am început să râd dar n-am mai apucat să termin pentru că a trebuit s-o iau la fugă, cu tânărul din staţie pe urmele mele. Arăta destul de musculos şi n-am dorit să risc. Am avut noroc că venea tramvaiul şi respectivul s-a oprit şi s-a întos în staţie.

Eu am rămas cu răsuflarea tăiată, gândidu-mă că experimentul meu a dat greş.

Era doar o glumă dar se pare că lumea nu prea mai are chef de aşa ceva în zilele noastre.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Întâlnire

imbratisare_pasionala

Te aşteptam de secole

în staţia sufletului meu.

Era să plec,

crezând că nu mai vii,

când ai apărut

pe drumul ce venea

de la minus infinit

şi ducea la plus infinit.

Erai ca un vis împlinit

şi mi-era frică

să nu mă trezesc

şi visul să se spulbere

în zare.

Şi atunci m-ai prins

de mână

şi sentimentele au început

să circule între noi.

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Unsprezece lucruri despre mine

dand aiutograf

O prietenă m-a incitat mai demult să-mi fac o descriere în doar 11 puncte. Am acceptat provocarea ei şi citiţi ce a ieşit:

  1. Îmi place să citesc şi chiar o fac zi de zi, pe cât posibil.

2.Nu prea funcţionez cum trebuie dacă nu beau o cafea dimineaţa. Câteodată mai beau şi o a doua cafea, dar nu prea des (zilnic).

  1. Mai am un defect pe care trebuie să îl menţionez aici: îmi place să gătesc. Da, e un defect destul de supărător… pentru un bărbat.
  2. Îmi place să vorbesc, chiar şi atunci când sunt în public (nu numai singur). Nevastă-mea mereu îmi zice că vorbesc prea mult. Vă daţi seama în ce situaţie mă aflu…
  3. Îmi place să scriu. Un timp am ascuns scrierile mele în sertar, dar cineva a reuşit să le citească şi de atunci tot mai mulţi fac asta…spre mirarea mea. Mai nou, de anul trecut, mă şi ascultă…la radio.
  4. Îmi place tot mai puţin ceea ce văd la televizor, deşi un timp am colaborat cu o televiziune de ştiri.
  5. Simt că nu-mi mai ajunge timpul să fac tot ceea ce mi-am propus. Sau poate că nu ştiu eu să mă organizez…
  6. Îmi place să dansez. Din păcate o fac destul de rar, dar vă asigur că nu ratez nicio ocazie.
  7. Sunt un gurmet. Atenţie nu gurmand! Îmi place să gust mâncăruri şi băuturi.
  8. Îmi plac noutăţile şi mereu încerc lucruri noi!
  9. Am ajuns la 11 deja? Şi mai am atâtea de spus! V-am zis eu că vorbesc cam mult. Hai să vă mai zic că îmi place mult să conduc maşina. Dar mai este până voi reuşi să am una. Deocamdată conduc un Logan.

Glumesc, Loganul e o maşină bună! Serios!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cu poliţia pe urme

masina-politie

Într-o toamnă am plecat cu tatăl meu la rudele de la ţară. Acolo am stat la taclale având în faţă câte un pahar cu vin nou. Eu eram cu maşina dar am gustat să văd cum e marfa din acel an. Cam două pahare am degustat. Apoi am stat şi la masă. La plecare rudele ne-au dat şi câteva bidoane cu vin, atâtea câte au încăput în portbagajul Loganului pe care îl deţin.

Ne-am luat rămas bun şi a mers cu noi şi un văr care locuia în satul vecin. Când am ajuns în sat, am făcut dreapta pe o uliţă ca să îl las acasă pe vărul meu şi am apucat apoi  pe altă uliţă pentru a mai scurta din drum, nu m-am mai întors pe unde am intrat. N-am apucat să merg prea mult că din urmă apare o maşină de poliţie cu girofarurile si sirena pornite. Trag pe dreapta.

Un poliţist vine la mine şi mă întreabă de ce fug de ei.

-Cum adică? zic eu mirat.

– Păi noi organizasem un filtru şi dumneavoastră aţi făcut dreapta şi aţi fugit de noi.

– Dar nu fugeam de dumneavostră, am intrat pe aici pentru a lăsa acasă o rudă din sat.

Îi spun numele şi îi şi arăt unde locuieşte.

Poliţistul e puţin descumpănit dar se redresează şi îmi cere să deschid portbagajul. Mi-a trecut prin cap să îi cer mandat de percheziţie dar nu am vrut să-mi mai complic situaţia. Aşa că am ridicat capota. Poliţistul a făcut ochii mari când a văzut bidoanele cu vin şi m-a întrebat dacă am consumat băuturi alcoolice. I-am răspuns că nu dar imediat mi-am adus aminte de cele două pahare cu vin.

Se pare că omul legii nu prea m-a crezut pentru că a scos alcooltestul şi m-a pus să suflu. Am suflat cu ochii închişi de emoţie. Când i-am deschis am văzut că indica 00.00. Nu ştiu care dintre noi era mai mirat, eu sau poliţaiul.

Până la urmă m-a lăsat să plec dar am văzut regretul din ochii lui. Nu reuşise să mă agaţe cu nimic.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Castelul lui Dracula

P1460359

A dat Domnu’ şi am reuşit să plec într-o scurtă vacanţă de doar cinci zile. Mă bucur pentru că n-am mai fost plecat de vreo trei ani. Am mai călătorit dar numai în interes de serviciu şi fireşte că nu mi-am putut face programul aşa cum voiam eu.

Am fost plecat spre vest, mai exact la Braşov şi prin împrejurimi. Nu ştiu de ce dar când trec munţii am mereu senzaţia că sunt în altă ţară, parcă n-aş mai fi în Romania pe care o cunosc. Şi poate că aşa este şi în realitate, poate că dincolo este o altă ţară.

Dar să revenim la oile noastre, adică la ceea ce vreau să vă povestesc. Apropo am văzut şi oi pe unde am fost dar nu despre ele intenţionez să vă vorbesc, staţi liniştiţi. Mi-am planificat să văd neapărat câteva chestii în vacanţa asta şi am reuşit. Daţi-mi voie să mă bucur pentru asta!

Unul dintre obiectivele pe care le aveam în plan a fost Castelul lui Dracula, altfel spus Castelul Bran. Cel puţin turiştii străini aşa îl cunosc şi vin să-l vadă sperând să dea nas în nas cu fantoma celebrului personaj. Asta mi-a confirmat şi o tânără din Statele Unite care călătoreşte singură prin ţara nostră şi venise la Bran atrasă de legenda lui Dracula. Am invitat-o în grupul nostru şi am intrat în castel, asta după ce am stat o coadă moderată. Când am ieşit coada era de trei ori mai mare. Ei, cine se scoală de dimineaţă stă mai puţin la coadă.

Pe Dracula nu l-am căutat, ştiam că nu-i plac cohortele de turişti şi îşi ia şi el vacanţă ca tot…omul. Am admirat arhitectura castelului. Teribilă minte a avut cine l-a proiectat! E ca un labirint.

Noroc cu indicatoarele  instalate peste tot, altfel nu mai eram acum la microfon. Aş fi continuat să orbecăiesc prin coridoarele, scările şi camerele castelului. Şi oare ar fi fost rău?

Rău mi-a părut că a fost prea scurt.

Text citit la Radio Romania Iasi.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Începe să fie puţin răcoare

Canicula se pregăteşte

să ne lase în pace,

după ce a turnat

toată căldura din Sahara

în sufletele noastre.

Se văd cum vin

norii din nord

duşi de vântul

ce s-a stârnit brusc.

Începe să fie răcoare

puţin,

dar sufletele noastre

INCA poartăldura

zilelor toride.

Începe să plouă.

Să ne scoatem

sufletele afară,

să iasă ARSITA

din ele !

Da, începe să fie

PUTIN răcoare

şi în suflete.     

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Administratorul detectiv

blocuri2

Locuiesc la bloc la fel ca mulţi dintre români. Avem şi o asociaţie de proprietari şi un administrator desigur. Acesta locuieşte chiar pe scară cu mine. E pensionar dar e foarte activ: nu-i scapă nimic.

Într-o seară când veneam de la cumpărături, mă opreşte la intrarea în bloc:

  • Vecine, în apartament la familia Popescu este un hoţ.
  • Cum aşa? întreb eu. De unde aţi ajuns la concluzia asta?
  • Păi e lumina aprinsă şi ştiu sigur că la ora asta nu e nimeni acasă.

Trebuie să îl cred pentru că el cunoaşte programul şi mişcările tuturor vecinilor. Ne hotărâm să facem o cercetare la faţa locului. Vecinul detectiv merge în faţa mea şi, la etajul doi , mă opresc să las cumpărăturile în apartamentul meu. Urcăm la etajul trei, unde e apartamentul unde se dă spargerea. Administratorul apasă butonul soneriei.

  • Vă aşteptaţi ca hoţul să ne deschidă? îl întreb eu puţin contariat.

Şi îmi imaginez cum respectivul lasă jos televizorul, pe care vrea să-l fure, şi vine să ne deschidă. Nu ştiu la ce s-a gândit partenerul meu de anchetă dar ne apucă râsul pe amândoi.

N-am să vă mai ţin în suspans şi am să vă zic că până la urmă am constatat că vecinul uitase lumina aprinsă. Nu avea loc nicio spargere.

Administratorul a fost puţin dezamăgit că nu a pus mâna pe niciun infractor dar cred că deja e ocupat cu alt caz. A dispărut preşul de la intrarea în scară. Trebuie găsit vinovatul şi recuperat prejudiciul, parcă aşa se spune.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized