Arhive lunare: Martie 2013

Dacă aş fi partener media în Super Blog

Superblog 2013

 

Nu e cazul să mă panichez că aş fi în pericol să câştig Spring SuperBlog 2013. Până la urmă e o ediţie specială dedicată gingaşelor noastre  partenere şi trebuie ca noi bărbaţii să fim amabili şi să le lăsăm să câştige ( în traducere liberă: dacă nu ajungem la struguri, îi declarăm acri).

Trebuie însă să remarc că, faţă de ediţia 2012, am avansat în clasament şi asta îmi dă speranţe că voi putea câştiga…cândva în viitor. Aş fi fost chiar mult mai în faţă dacă nu aş fi primit o notă extrem de mică, 40, la una dintre probe. Dar nu am făcut contestaţie, mi-am văzut de treabă mai departe.

Să-mi închipui însă că aş fi partener media la Super Blog. Ceea ce aş face ar fi să împărtăşesc din experienţa mea de blogger  participanţilor, dându-le sfaturi utile. Nu sunt egoist.

Aş mai comenta articolele de pe bloguri, după ce s-ar acorda notele bineînţeles. Sigur că acele comentarii ar fi subiective, dar poate ar fi utile.

Aş mai căuta sponsori şi aş propune teme pentru etapele concursului.

Ei, ar fi multe de comentat, dar nu sunt laureat al concursului şi nu pot fi partener media. Aşa că am să mă păstrez pentru momentul când voi câştiga SuperBlog. Poate nu va fi prea departe acest moment.

Trebuie să vă mărturisesc că am un mare defect: sunt optimist!

 

Articol pentru concursul Spring Super blog 2013 etapa a XIV-a.

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cadoul perfect pentru mine

logo_borealy-269x300

Demult visez să fac o croazieră pe mările şi oceanele lumii la bordul unui pachebot. Iubesc marea şi încerc să ajung cât de des pot în apropierea ei. N-am reuşit însă să navighez pe mările şi oceanele lumii.

Borealy cadou 1

Acesta ar fi cadoul perfect pentru mine şi voi face tot posibilul ca să mi-l fac. Am pregătit şi traseul, va fi o croazieră pe Marea Mediterană. Plecarea va fi din Constanţa (o firmă care are vase de croazieră va începe să opereze din Constanţa) şi primul popas va fi la Istambul. Acolo o zi va fi dedicată vizitării oraşului. Apoi călătoria va continua în insulele greceşti unde vasul de croazieră va arunca ancora pentru a vizita locurile respective. Din Grecia vom ieşi în Mediterana unde vom merge în Malta. După ce vom vizita insula ne vom îndrepta spre o peninsulă şi mă refer la Italia.   Punctul terminus ca fi Veneţia, oraşul iubirilor romantice. Desigur că nu voi fi singur în această croazieră, voi fi însoţit de partenera mea de viaţă.

Borealy marina-port4

Pe parcursul croazierei intenţionez să ţin un jurnal care se va transforma într-o carte de călătorie.

 

Articol pentru concursul Spring Super blog 2013 etapa a XIII-a.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Unde soarele răsare (3). Români de dincolo de graniţă

Am să continui povestea Alinei Mariana Kawano, o româncă stabilită în Japonia.

Am ajuns la episodul al treilea.

poză (1)

 

„La întoarcerea în Japonia mi-a fost un pic cam greu,fără prieteni, limba nu o stăpâneam foarte bine, nu se punea problema să lucrez undeva, dar soțul meu şi noua mea familie m-au sprijinit foarte mult. Pe lângă soțul meu am avut şi marele noroc să am o soacră de milioane care s-a ataşat de mine foarte mult ,m-a învățat multe şi m-a sprijinit tot timpul. Vreo 2 ani de zile nu am lucrat, iar eu fiind o fire activă de fel, pur şi simplu nu  am mai rezistat. De obicei în Japonia soția nu trebuie să lucreze , ea trebuie să stea acasă să întreţină gospodăria şi să aibe grijă de copii în timp ce bărbatul lucrează . Din păcate eu încă nu aveam copii şi treburile godpodăreşti nu-ți umplu ziua . La ziua de salariu soțul vine şi dă salariul soţiei , de aici ea îi dă sotului „kozukai” adică banii lui de buzunar pe o lună suma variază în funcție de salariu. De exemplu, în cazul soţului meu cam 25-30000¥ dintr-un salariu de 200000¥. Restul intră pe mâna soţiei care-l gospodăreşte cum se pricepe: lumina, gaz, apa, telefoane, asigurări, mâncare etc.
Bineînţeles , o femeie deşteaptă reuşeşte să pună şi bani deoparte dar nu e ca şi banul tău. Cu ajutorul soacrei mele am reușit să-mi găsesc de lucru, eu deja în doi ani de zile vorbeam cursiv japoneza dar cu scrisul şi cititul e altă poveste. Japonezii folosesc 3 alfabete ca să zic așa : katakana, hiragana si Kanji . Primele 2 au cam 47 de caractere fiecare, pe care le-am învățat într-o săptămâna dar Kanji … Sunt peste 2000 de semne, în mod normal cam 500 se folosesc frecvent , să nu mai spun ca un singur caracter are câte 2 moduri de a fi citit, se folosește mixat cu caractere hiragana şi are evident înţelesuri diferite . Soacra mea a mers cu mine la forțele de muncă să-mi găsesc ceva de lucru în așa fel încât să nu depind neaparat de scris şi citit Kanji . Mi-am găsit în apropiere de casă la un    Mini market 7ELEVEN. M-am dus la interviu , când proprietara magazinului a văzut ca sunt „gaijin”(străină ) a făcut ochii mari, când a văzut ca vorbesc foarte bine japoneza s-a liniştit, o femeie foarte de treabă, mi-a zis că nu contează că nu pot scrie şi citi Kanji atâta timp cât vorbesc bine japoneza şi m-a angajat pe loc. A urmat o săptămâna de training după care am intrat direct în pâine spre marea mea bucurie. „

La magazin Alina

 

„La început clienții când ajungeau la casă şi ridicau privirea, rămâneau blocaţi câteva momente, neobişnuiţi cu străini , când vedeau că vorbesc japoneza bine se mai calmau, mulți luau restul şi uitau cumpărăturile pe counter până strigam după ei şi-şi reveneau. Eram tare încântată de noul meu loc de munca chiar dacă era vorba doar de 4 ore pe zi , cinci zile pe săptămâna . Soțul meu a ținut să precizeze că banii obținuti erau doar ai mei şi numai ai mei şi eu nu l-am contrazis! 
Între timp am mai întâlnit o alta românca în același oraș cu mine, şi ea căsătorită cu un japonez cu un an mai devreme ca mine şi am devenit foarte bune prietene, parcă mi se mai uşurase sufletul să aflu că nu sunt singură în acest colț îndepărtat al lumii. Familia e foarte importantă dar  credeți-mă şi prietenii sunt la fel de importanți . Depindeam foarte mult de soțul meu când trebuia să mă duc la cumpărături mai departe de casă, eu nu aveam permis de conducere , iar soțul meu când venea de la serviciu era destul de obosit ca să mă îndur să-i cer să mă ducă , așa că rămânea numai pentru ziua lui liberă. De când am cunoscut-o pe prietena mea ,nu a mai trebuit să mă las la mâna soţului, care şi așa nu este prea încântat de mersul prin magazine la cumpărături . Avem ziua noastră de cumpărături când luam masa în oraș şi cutreieram magazinele după ce avem nevoie şi ceva în plus, când obosim ne aşezăm într-o cafenea la o cafea povestită şi după ce ne refacem ne continuam raliul. Plecam pe la prânz şi ajungem seara pe la 5-6 cu mașina plină de bagaje,soțul zâmbea în colţul gurii şi mă întreba dacă am mai lăsat ceva şi pentru alții ! Cam acum 5 ani mi-am luat şi eu permisul de conducere aici, am auzit că ar exista posibilitatea să dau examenul scris în engleză şi m-am înscris imediat.”

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Cumpărături cu surprize

reeija et. 12

Am plecat mai devreme de la serviciu şi m-am dus să o iau pe nevastă-mea de la serviciul ei. Stabilisem să facem nişte cumpărături împreună. Am parcat maşină în parcarea subterană de la Mall şi am urcat cu liftul la nivelul O unde sunt magazinele.

– Vreau să mergem mai întâi să văd o geantă pentru mine, îmi spuse soţia. Asta veche s-a uzat şi nici nu se mai închide cum trebuie.

Am fost de acord, parcă puteam să mă pun contra? Nevastă-mea a început să patruleze prin magazinele de marochinărie. Eu o urmam, uitându-mă cu mare interes la genţile din magazine. Ei, glumesc. Nu prea mă interesau genţile cu pricina, chiar dacă partenera mea  mă tot întreba ce părere am. Dădeam din cap a aprobare şi spuneam la fiecare geantă că îmi place. Degeaba, soţia tot nemulţumită era.

– Nu-mi eşti de niciun folos, vreau şi eu să mă consult cu cineva şi tu nu vrei să mă ajuţi!

– Ba da, i-am zis. Uite merg cu tine prin toate magazinele prin care mă târăşti.

S-a uitat chiorâş la mine şi n-a mai zis nimic.

Tocmai intram în alt magazin, când am dat nas în nas cu Silvia, prietena mea cu care mă  întâlneam în secret la ea acasă din când în când. I-am făcut semn că sunt cu soţia şi nu pot vorbi. A zâmbit şi a luat-o pe alt culoar din magazin. Acuma eram în dificultate, mă uitam cu un ochi la nevastă şi cu altul la amantă. Femeile din viaţa mea nu se cunoşteau, aşa că nu era pericol să izbucnească vreun scandal.

– Ei, ce faci? Unde te uiţi? mă întrebă soţia, care vroia să mă mai uit la o geantă.

– Mă uitam să văd unde e raionul de bărbaţi, am minţit eu. Că doar nu era să-i spun că tocmai o admiram pe Silvia.

M-am uitat la geanta aleasă de soţie şi am văzut că avea un preţ mai cumsecade faţă de cele vizionate până acum.

– Dragă, eu zic să o cumperi pe asta. E cea mai potrivită din tot ce am văzut.

Nevastă-mea a fost şi ea de acord şi am mers la caserie să plătim geanta. Silvia se uita şi ea la genţi şi la un moment dat, când eram la caserie, îmi arătă o geantă, întrebându-mă din ochi ce părere am. Am dat din cap în sensul că îmi place. Soţia tocmai terminase de plătit şi mă surprinse dând din cap.

– Ce ai dragă? Te comporţi cam ciudat, hai că am terminat ! De acum mergem unde vrei tu.

I-am mai aruncat o privire Silviei şi am plecat mai departe. Eram cam obosit, participasem la cumpărarea unei genţi alături de două femei simultan.

Trebuie să vă mărturisesc că povestirea de mai sus s-a născut deoarece am fost incitat de REEIJA,  magazinul online de poşete pentru doamne şi domnişoare.

Nota autorului:

Faptele povestite mai sus sunt complet imaginare pentru că nu fac niciodată greşeala să merg cu nevasta când îşi cumpără genţi sau pantofi. Aaaa….şi nici nu-mi înşel soţia.

 

Articol pentru concursul Spring Super blog 2013 etapa a XII-a.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Călătorie în insula Corfu

logo-paralela45-250x2501

 

Visam demult să facem, eu şi prietena mea, o excursie în Corfu, legendara insulă din Marea Ionică. Şi când a fost vorba să stabilim locaţia unde urmam să ne petrecem luna de miere, nu am stat mult pe gânduri: Corfu era deja alegerea noastră.

1

Vroiam să facem plajă şi să înotăm în cele mai limpezi ape, în apropierea insulei pline de verdeaţă, cu chiparoşi la tot pasul, cu măslini, lămâi, portocali, smochini, cactuşi.

plaja

Înainte să ajungem la destinaţie citisem că această insulă nu e chiar atât de verde ca şi alte insule greceşti, dar noi am găsit acolo destulă verdeaţă. Ca o grădină plutitoare, Corfu îţi încântă privirea cu o multitudine de flori, în diverse culori. La fiecare terasă, vilă sau simplă casuţă, florile sunt primele pe care le vezi. Marea Ionică înconjoară Insula Corfu, şi în fiecare colţişor îşi schimbă culoarea, dând astfel impresia că a aruncat cineva o călimară cu cerneală în apă.

Mi-au plăcut plăcut grecii din insulă deoarece se pare că pentru ei stresul nu există, nu se enervează, ai impresia că nu au nici o problemă, sau cel puţin ştiu să şi-o ascundă foarte bine. Nu prea semnalizează, se opresc în mijlocul şoselei să povestească cu cineva sau se dau jos din maşină şi o lasă în drum, tu trebuind să aştepti, pentru că nu ai loc să treci.

Am plecat pe insulă cu avionul folosindu-ne de un charter prin agenţia de turism Paralela 45 . Aveam experienţa neplăcută a unor excursii cu autocarul aşa că am evitat acest mijloc de locomoţie.

Luna noastră de miere a durat numai şapte zile, dar au fost zile de vis. N-am să vă povestesc despre obiective turistice pentru că eu şi prietena mea eram prea înrobiţi de dragoste pentru a înregistra toate detaliile din jurul nostru. Am văzut şi palate şi peisaje de vis.

palatul Achillion

Am făcut plajă şi baie în mare. Am petrecut cu grecii la tavernele de pe insulă şi am costatat pe propria piele că poporul grec este petrecăreţ.

Am făcut şi câteva croaziere cu vaporaşul care avea fundul transparent şi puteam vedea peştii din apă. Masa de prânz ne-a fost pregătită de personalul de pe vas : pulpe de pui la grătar, cu sos tzattziki şi salată asortată. La întoarcere membrii echipajului ne-a provocat să dansăm şi astfel am ajuns plini de voie bună înapoi la hotel.

Am mers şi la cumpărături în capitala insulei.

oras centru

Şi ne-am distrat în cluburile din Sidari.

munti

Am văzut şi mai multe sate în munţi călătorind cu autobuzul local. Te întrebi oare din ce trăiesc toţi aceşti oameni, locuind în satele acea izolate. Înafară de cei care au afaceri personale, nu ştiu cum se descurcă ceilalţi, pentru că deşi întinse, plantaţiile de măslini, nu cred că acopera toate nevoile lor. Dar asta e o întrebare la care poate cineva, vreodată îmi va da un răspuns. Sunt parcă uitate de lume, sus, acolo, mici de tot. Dar când le traversezi te cuprinde emoţia şi te trezeşti zâmbind fără să vrei, pentru că sunt romantice cu măsuţele lor şi scaunelele în faţa caselor, cu greci autentici, care stau şi privesc spre şosea.

3

Concediul nostru a trecut în mare viteză şi ne-am dat seama că mai aveam o mulţime de lucruri de văzut. Aşa că ne-am spus că e obligatoriu să revenim.

Fotografiile sunt preluate de pe:

softpedia.ro

http://www.9am.ro

şi arhiva personală.

Articol pentru concursul Spring Super blog 2013 etapa a XI-a.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Costumul de baie care îţi aduce vacanţa visată

jolidon et 10

 

Plănuiam de mai mulţi ani să plecăm, eu şi Maria, într-o croazieră în jurul lumii. Dar costul acestei aventuri era mult peste ceea ce ne putem noi permite. Iată însă că am reuşit să dau lovitura cu afacerile mele, tocmai pe timp de criză, şi ne puteam permite o croazieră , nu chiar în jurul lumii, ci numai pe Mediterana. Nu i-am spus nimic iubitei mele despre planurile mele, doream să fie o surpriză. Mă gândeam să fie cadou de ziua ei.
          Am căutat ceva ca să ambalez cadoul (biletul pentru croazieră)şi aşa am ajuns pe site-ul Jolidon . Acolo am văzut un costum de baie care se potrivea ca o mănuşă Mariei.
Costum baie Jolidon et.10
Era foarte potrivit pentru croaziera ce o puneam la cale. Am comandat costumul şi l-am ambalat frumos, punând înăuntru biletele pentru croaziera pe Mediterană.
          A venit şi ziua prietenei mele. A desfăcut cadoul şi a rămas blocată când a văzut biletele pentru croazieră. Apoi mi-a sărit în braţe.
– Sper că-ţi place costumul de baie , pentru că vei avea nevoie de el pe puntea vaporului.
          Am scos atlasul şi, împreună cu Maria, am început să discutăm despre traseul croazierei în care trebuia să plecăm în curând. Urma să plecăm din Constanţa ( o firmă specializată în croaziere începea să opereze chiar din portul nostru de la Marea Neagră). Prima oprire urma să o facem la Istambul, apoi erau prevăzute mai multe opriri prin insulele greceşti. Punctul terminus al croazierei urma să fie Veneţia. De acolo ne întorceam la Constanţa, fără oprire. Dar erau destule atracţii pe vapor, astfel încât eram convinşi că nu ne vom plictisi.
         
 Articol pentru concursul Spring Super blog 2013 etapa a zecea.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Românii din străinătate- un român în Anglia

Povestea primului drum în Anglia a prietenului meu Lucian Florescu, actualmente profesor la Norwich, Anglia.

Norfolk Lucian

 

„2001, sfârşit de iunie, început de iulie…

După mai multe încercări, agăţ în fine o mică bursă, pe educaţie, la un institut lingvistic privat, din Anglia (pe vremea aia, toţi obţineau uşor burse de studii, şi albanezii, şi basarabenii, şi ţiganii din toată Europa, numai românii, nu! …că guvernele noastre nu-şi băteau capul să creeze programe educaţionale la schimb cu vesticii). Dar mai bine aşa, mi-am zis, am reuşit prin forţe proprii, nu datorez nimic nimănui, cu atât mai puţin guvernului. Nu mai ştiu dacă pe atunci eram deja foarte hotărît să plec definitiv din ţară, ţin minte însă că mă scârbise scârba constantinescului, care ne înapoiase iliescului şi nu mai aveam sănătate şi energie de pierdut printre ai noştri. Cum s-ar zice, m-am luat şi m-am dus, şi-apoi … mai rău decât în ţară nu avea cum fi.

Prima fază nasoală a fost că am pierdut avionul. De prea multe pregătiri şi prea multe bătăi de cap, am ajuns la aeroport mult după ce se închisese boarding-ul. Chestia era ca pe atunci de la Cluj puteam merge la Londra numai prin Budapesta, şi deci legatura spre Londra era şi ea compromisă. Şi era musai să fiu la Norwich cel târziu pe 30 iunie. Am sunat urgent la agenţie şi am reuşit să modific data zborului de Londra, pentru a doua zi, însă cel de la Cluj la Budapesta avea deja toate locurile luate… singura soluţie rămânea microbuzul, pâna la Ferihegy, adica vreo 7-8 ore de drum chinuit pe soselele patriei precum şi ale ţării vecine si prietene (la vremea respectivă, nici alea prea răsărite) cu plecare la zece seara şi sosire la 4 dimineaţa (ora locală). Bineînţeles, cu ceva timp petrecut şi în vamă, dupa cheful ofiţerilor de serviciu. Iar zborul de Londra era de-abia pe la amiază…

De ce oare îmi placeau mie aeroporturile? Mai cu seamă că aveam de făcut drumuri atât de obositoare mereu… probabil era anticiparea călătoriei, a excursiei, a aventurii… sau eram încă destul de naiv şi suficient de tânăr cât să nu bag de seama (prea tare) oboseala, agitaţia şi mai ales mizeria umană de pretutindeni… De mult ce-mi plăcea şi Ferihegy-ul, era să ramân acolo, ca zevzecii nu anunţaseră pe monitoare că zborul era transferat de la Ferihegy I la Ferihegy II… şi haida-hai cu bagajele în marş forţat, printre ceilalti pasageri care evident numai atunci doreau să ocupe toate culoarele circulând negreşit în sensul invers eforturilor mele.

În avion, o mulţime de transfrontalieri, cu nelipsitele lor cefe late şi cu la fel de nelipsiţii lor plozi urlând în braţele mafaldelor nelipsite nici ele de pe lânga ei. Unde naiba să gaseşti un loc să poţi aţipi puţin, să te mai odihnesti, că într-o parte pute, într-alta e galagie, şi chiar în coadă nu-mi place că acolo te saltă cel mai tare… Fac cale-ntoarsă pe interval (fireşte, cu ocazia asta ne călcăm reciproc pe încălţări, eu şi restul coloanei care pâna atunci evoluase în şir indian în spatele meu) şi ajung aproape de cabina pilotilor. Nimic! Nici un loc convenabil. Nicaieri.

Când să abandonez şi să-mi trântesc haina pe-un spatar la întâmplare, observ o tipa tăcută, pe rândul al patrulea, imediat după zona locurilor rezervate… şi stă şi pe scaunul de la geam, ceea ce-mi convine, că eu prefer intotdeauna locul de la exterior, dinspre interval. Mă arunc cu avânt sporit contra curentului, printre ultimii pasageri ce urcaseră prin faţă, nu care cumva să dea cu ochii vreunul de locul ăla… şi mă înfiinţez lângă tipă, făcându-i semne, cu o politeţe frustă, în ideea de nu vă supăraţi, se poate aici? …dar tipa, aşa liniştită cum pare, e concentrată pe umerii scaunului din faţa ei, are căşti minuscule în urechi şi i se rupe de cum mă rup eu în figuri lângă ea… Într-un final, după ce încerc să-i captez atenţia şi audio, şi video, binevoieşte să se uite spre mine şi să zâmbească aprobator. Ura, de trei ori ura! Mă aşez şi-mi pun centura! …iar tipa începe să deschidă GURA! „

Voi posta în curând continuarea acestei aventuri.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized