Arhive lunare: Iunie 2011

A apărut „Antologia de literatură pentru copii” pe Cititor de proză

Pe Cititor de proză a apărut „Antologia de literatură pentru copii”, o carte în format electronic la care a participat un mănunchi entuziast de scriitori şi artişti plastici. Mi-am adus şi eu o modestă contribuţie la acest volum, pentru că am fost molipsit de entuziasmul doamnei Suzana Deac, una din coordonatoarele acestui proiect.

Va dau linck-ul mai jos:

http://en.calameo.com/read/000310051408b3c542777

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

O reţetă mai specială

Trebuie să recunosc că la mine în familie nevastă-mea este aceea care găteşte de obicei. Dar din când în când mai intru şi eu în bucătărie pentru a-mi demostra că stăpânesc puţin din arta culinară. Şi să ştiţi că nu am în „repertoriu” numai cartofi prăjiţi şi ochiuri. Dar ca să demonstrez cele afirmate mai sus, am să vă gătesc o supă de roşii.
Sunteţi gata? V-aţi legat centurile de siguranţă? Da? Ei, atunci să pornim. Cei care nu ştiu această reţetă să fie atenţi…eventual chiar să-şi noteze. În ceea ce-i priveşte pe cei ce ştiu să facă supă de roşii, îi sfătuiesc să uite reţeta lor şi să fie atenţi la a mea.Gata cu introducerea! Start!
Primul pas este identificarea vasului adecvat pentru conceperea acestei supe. Pentru asta trebuie făcute ceva calcule matematice pentru aflarea volumului corect în funcţie de numărul de membri de familie şi de numărul de zile cât trebuie să ajungă preparatul culinar. Am reuşit să ajung la concluzia că patru litri ar fi dimensiunea corectă pentru oala în care va prinde viaţă minunata supă de roşii. Încep să caut prin camară. Aici sunt tot felul de recipiente, dar lipseşte tocmai cel de care am nevoie. Îmi aduc aminte că e la frigider ocupat cu altă mâncare. Aşa că am de ales între două oale: una mai mică şi una mai mare. Mă hotărăsc la cea mai mare, o scot din camară şi o umplu cam două treimi cu apă. O pun la fiert pe aragaz, la foc potrivit. E timpul să pregătesc igredientele. Scot din camară câţiva cartofi. O să mă întrebaţi câţi cartofi, pentru că, nu-i aşa, o reţetă trebuie să dea cantităţi exacte. Ei, reţeta mea e mai specială şi nu-i cazul să dăm cantităţile chiar la milimetru. Puneţi-vă creativitatea în mişcare! Dar să continuăm cu igredientele. Caut ceapa uscată în camară şi n-o găsesc. S-o fi terminat? Îmi aduc aminte că tocmai a făcut ordine nevastă-mea şi în urma acestei acţiuni e normal să nu mai găseşti nimic la locul lui. Dă-o încolo de ceapă, am să văd eu cum mă descurc.
Deschid frigiderul şi mă uit în cutia de legume. Pescuiesc doi morcovi, doi pătrunjei, un ardel gras roşu şi o ţelină. Într-o pungă descopăr nişte ceapă verde. E bună şi asta în loc de ceapă uscată.Pe uşa frigiderului zăresc o sticlă cu vin de Cotnari. O scot şi pe ea şi o pun pe masă. S-ar putea să am nevoie la reţetă. De fapt cred că am nevoie chiar acum. Îmi torn în pahar puţin vin. Da, e bun. Merge la supa de roşii.
Mă apuc să curăţ legumele şi să le tai bucăţele. Le pun în castronaşe pe care le aşez în ordine pe masă. Îmi aduc aminte că n-am scos ingredientul principal: sucul de roşii. Mă duc iar la camară şi încep să caut , dar nu găsesc nicio sticlă cu suc de roşii. Ei, am băgat-o pe mânecă! Cum fac eu supă de roşii fără suc? Din nou constat că ordinea făcută de soţie este aşa de ordonată că nu mai găsesc nimic. Mă uit şi în celălalt colţ de cămară şi am noroc. Găsesc sticlele cu suc. Iau una de un litru, cred că e suficient.
Încep să pun legumele în apa care s-a încălzit. Adaug şi sare şi piper boabe. Totul pare în regulă. Îmi mai pun un pahar de vin. Îl dau peste cap şi când pun paharul pe masă îmi dau seama că nu mai am loc în oală pentru sucul de roşii. Nu-i nimic, mă descurc eu cumva. Singura soluţie ce-mi vine în cap este să mai scot din apă. Iau o cană metalică şi încep să iau apă din oală. Brusc îmi aduc aminte de biserică şi încep să pomenesc toţi sfinţii. Am reuşit să mă opăresc pe mână cu apa din oală. Îmi torn nişte ulei pe arsură, cică ajută. Trag un urlet. Ustură ca dracu’. Noroc că nu-i nimeni acasă ca să mă audă. Mă aud numai vecinii.
„Iar găteşte vecinul!”, trag ei concluzia.
Mai beau un pahar de vin ca să-mi fac curaj să termin capodopera culinară. Adaug nişte paste mărunte în oala care fierbe. Se poate pune şi orez, dar eu prefer pastele pentru că fierb mai repede. Pun şi sucul de roşii. După ce fierbe puţin adaug şi verdeaţa tăiată mărunt. Pai, e cam gata. Pot stinge focul. Mă uit la opera ce-am înfăptuit-o, în timp ce-mi bandajez mana.
Daa, arta cere sacrificii.
Îmi mai pun nişte vin în pahar, după muncă şi răsplată!
Până la următoarea reţetă vă urez: Poftă bună!

Nota autorului:
Acesta este un eseu dedicat artei culinare.

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria gastronomic, literatura

Ce ne facem fără Facebook?

Se vorbeşte tot mai mult despre sfârşitul reţelei de socializare Facebook. Tot mai mulţi utilizatori îşi şterg conturile şi renunţă la această reţea. Se pare că Facebook s-a extins foarte tare şi nu mai poate fi ţinut sub control, de aici şi numeroasele probleme ce apar în funcţionare şi de care ne lovim cu toţii.

          Au apărut şi adevărate vorbe de duh referitoare la acest colos: „Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti”, este cea mai cunoscută. Dar ce ne facem dacă acesta dispare într-o zi ? Aşadar ne culcăm liniştiţi, după ce am stat de vorbă cu amicii de pe Facebook şi când ne sculăm, ia-l de unde nu-i! O, dar nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva, ar fi o adevărată Apocalipsă pentru mulţi dintre noi.

         În numele dependenţilor de Facebook, cer insistent factorilor răspunzători să ia toate măsurile ca această reţea să funcţioneze perpetuum, în veacul vecilor! Amin!

         Aşa să ne-ajute Dumnezeu ( sau măcar Dumnezeul Facebook)!

 

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

3 comentarii

Din categoria social

Ne întoarcem de unde am plecat

Facem noi ce facem, ne agităm, ne reformăm de nu mai ştim ce-i cu noi dar, în cele din urmă, ne întoarcem de unde am plecat. Cred că aţi văzut tabloul cu Elena Udrea şi Pinalti de la Neamţ. Mie personal mi s-a făcut rău când l-am văzut. De la stomac.

          Se pare că cei aflaţi la putere vor să creeze o nouă Epocă de Aur, mai grozavă decât aceea a lui Ceauşescu. Se vor veşnici la putere împreună cu prietenii şi rudele lor. Să nu uite că şi Ceauşescu se credea veşnic, puternic ancorat la putere şi totuşi a păţit-o până la urmă. Poporul nostru e răbdător ( unii zic că e prost), dar şi răbdarea are o limită.

          Da, istoria se repetă…în toate sensurile!

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Un comentariu

Din categoria Politic

Buletin meteo nonconformist

Am urmărit rubrica meteo de la una din televiziunile româneşti, nu spun care ca să nu-i fac reclamă. Drept să vă spun m-a pufnit râsul, a fost o varză totală şi n-am înţeles mai nimic.

 Cel care ne-a înfăţişat buletinul meteo nu părea deloc hotărât, dar să-l citez, cu aproximaţie desigur:

” Vremea va fi schimbătoare, va fi soare dar s-ar putea să şi plouă pe alocuri, cam în toată ţara. Mai sigur e că va ploua în sud, iar în rest sunt slabe condiţii de ploaie.” Şi tot aşa a ţinut-o de nu mai ştiu dacă să-mi iau umbrelă de ploaie sau de soare.

Între-timp la mine a început să plouă. Cu găleata. Şi nu locuiesc în sud.

Sigur este că vremea va fi probabilă!

Scrie un comentariu

Din categoria televiziune

Ministrul, trenul şi Caragiale

Este clar, trăim în ţara lui Caragiale! De ce spun asta? Păi, uitaţi-vă în jur şi vă veţi da seama singuri.

          Dar hai să vă dau o mână de ajutor. De curând a avut loc un incident cu un tren în care se afla însăşi ministresa tuturor transporturilor din Romania. Trenul a rămas fără frâne şi fiind de origine germană s-a oprit automat atunci când senzorii au detectat defecţiunea. Mecanicii de la bord, de origine română, s-au orientat rapid şi, cu o creangă dintr-un copac plus o sârmă şi puţină bandă scoth, au reuşit să facă trenul să meargă mai departe până la destinaţie. Acesta a mers fără oprire pentru că şi aşa nu mai avea frâne. Ceea ce e deosebit de comic, dacă n-ar fi tragic de fapt, este că doamna ministru vorbea ziariştilor,  înainte să plece acest tren,  despre securitatea ridicată a transportului feroviar. S-a văzut imediat care este adevărul. Ce pretenţii să mai avem noi călătorii obişnuiţi, dacă trenul cu ministrul la bord a fost un pericol pentru siguranţa pasagerilor?

          Aş mai completa cu o mică întâmplare. De curând am fost în delegaţie cu trenul undeva în Ardeal. Trecerea din Moldova spre Transilvania se face prin intermediul mai multor viaducte în zona numită Mestecăniş. Este o zonă de o mare frumuseţe, cei ce au fost pe acolo ştiu bine acest lucru. Dar unde vreau eu de fapt să ajung? În momentul când trenul trecea pe poduri şi viaducte se auzeau zgomote înfiorătoare scoase de metalul din componenţa acestora. Şi atunci m-am întrebat, în calitatea mea de inginer, oare de când nu au mai fost verificate aceste poduri? Dar verificate temeinic, cu analize riguroase ale structurii şi compoziţiei metalului, cu analize ale îmbătrânirii acestuia.  Ce siguranţă mai asigură ele, mă întreb eu acum după incidentul cu trenul în care se afla ministrul transporturilor ?

Acolo sus, uitâdu-se cu ironie la noi, Caragiale râde, râde de vuieşte cerul.

 

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

 

Un comentariu

Din categoria Politic, social

Deania neagră- impresii de lectură

Impresii după lectura cărţii de povestiri „Deania neagră” de Alexandru Petria.

Am aşteptat cu nerăbdare apariţia volumului “Deania neagră” pentru că citisem cartea anterioară a lui Sandu Petria, “Zilele mele cu Renata”, şi cunoşteam ce-i poate ieşi din tastatura calculatorului. Înainte să citesc cartea avusesem ocazia să citesc câteva fragmente, care îmi stârniseră deja curiozitatea. De asemenea participasem, alături de alţi potenţiali cititori şi de autor, la alegerea copertei pentru viitorul volum. Chiar vreau să salut această idee excelentă a lui Sandu Petria de a-şi consulta cititorii (prin intermediul Facebook) în privinţa înfăţişării cărţii.
În sfârşit am primit volumul împreună cu o frumoasă dedicaţie din partea autorului (care îmi promisese acest lucru cu mai mult de o lună înainte de aparitia “Deaniei” şi îi mulţumesc pe această cale pentru că a fost un om de cuvânt) şi m-am şi apucat să citesc. Mi-au trebuit două zile să citesc cartea pentru că, din păcate, a trebuit să mă mai duc şi la serviciu între timp.
Povestirile dintre coperţile “Deaniei” sunt foarte diferite, la fel cum este şi viaţa de zi cu zi. Găsim aici o lume diversă plină de dragoste şi sex, cu invidii mici sau mari, cu femei de moravuri îndoielnice şi politicieni corupţi. Citind mi-am spus: “Parcă ar fi lumea noastră, dar totuşi are ceva straniu, ceva enigmatic”. Dar cel mai bine ar fi să citiţi această carte, pentru că farmecul ei nu poate fi povestit.
Am şi o critică pe care vreau să i-o fac autorului. Sandule, sunt nemulţumit că poveştile Deaniei s-au terminat cam repede. Aş fi dorit să mai citesc. Mă uitam cum se împuţinează paginile cărţii şi mă îngrozeam că se va sfârşi prea repede. Ceea ce s-a şi întâmplat…Sper într-o continuare într-un viitor cât mai apropiat.

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria literatura