Arhive lunare: August 2015

Cu poliţia pe urme

masina-politie

Într-o toamnă am plecat cu tatăl meu la rudele de la ţară. Acolo am stat la taclale având în faţă câte un pahar cu vin nou. Eu eram cu maşina dar am gustat să văd cum e marfa din acel an. Cam două pahare am degustat. Apoi am stat şi la masă. La plecare rudele ne-au dat şi câteva bidoane cu vin, atâtea câte au încăput în portbagajul Loganului pe care îl deţin.

Ne-am luat rămas bun şi a mers cu noi şi un văr care locuia în satul vecin. Când am ajuns în sat, am făcut dreapta pe o uliţă ca să îl las acasă pe vărul meu şi am apucat apoi  pe altă uliţă pentru a mai scurta din drum, nu m-am mai întors pe unde am intrat. N-am apucat să merg prea mult că din urmă apare o maşină de poliţie cu girofarurile si sirena pornite. Trag pe dreapta.

Un poliţist vine la mine şi mă întreabă de ce fug de ei.

-Cum adică? zic eu mirat.

– Păi noi organizasem un filtru şi dumneavoastră aţi făcut dreapta şi aţi fugit de noi.

– Dar nu fugeam de dumneavostră, am intrat pe aici pentru a lăsa acasă o rudă din sat.

Îi spun numele şi îi şi arăt unde locuieşte.

Poliţistul e puţin descumpănit dar se redresează şi îmi cere să deschid portbagajul. Mi-a trecut prin cap să îi cer mandat de percheziţie dar nu am vrut să-mi mai complic situaţia. Aşa că am ridicat capota. Poliţistul a făcut ochii mari când a văzut bidoanele cu vin şi m-a întrebat dacă am consumat băuturi alcoolice. I-am răspuns că nu dar imediat mi-am adus aminte de cele două pahare cu vin.

Se pare că omul legii nu prea m-a crezut pentru că a scos alcooltestul şi m-a pus să suflu. Am suflat cu ochii închişi de emoţie. Când i-am deschis am văzut că indica 00.00. Nu ştiu care dintre noi era mai mirat, eu sau poliţaiul.

Până la urmă m-a lăsat să plec dar am văzut regretul din ochii lui. Nu reuşise să mă agaţe cu nimic.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Castelul lui Dracula

P1460359

A dat Domnu’ şi am reuşit să plec într-o scurtă vacanţă de doar cinci zile. Mă bucur pentru că n-am mai fost plecat de vreo trei ani. Am mai călătorit dar numai în interes de serviciu şi fireşte că nu mi-am putut face programul aşa cum voiam eu.

Am fost plecat spre vest, mai exact la Braşov şi prin împrejurimi. Nu ştiu de ce dar când trec munţii am mereu senzaţia că sunt în altă ţară, parcă n-aş mai fi în Romania pe care o cunosc. Şi poate că aşa este şi în realitate, poate că dincolo este o altă ţară.

Dar să revenim la oile noastre, adică la ceea ce vreau să vă povestesc. Apropo am văzut şi oi pe unde am fost dar nu despre ele intenţionez să vă vorbesc, staţi liniştiţi. Mi-am planificat să văd neapărat câteva chestii în vacanţa asta şi am reuşit. Daţi-mi voie să mă bucur pentru asta!

Unul dintre obiectivele pe care le aveam în plan a fost Castelul lui Dracula, altfel spus Castelul Bran. Cel puţin turiştii străini aşa îl cunosc şi vin să-l vadă sperând să dea nas în nas cu fantoma celebrului personaj. Asta mi-a confirmat şi o tânără din Statele Unite care călătoreşte singură prin ţara nostră şi venise la Bran atrasă de legenda lui Dracula. Am invitat-o în grupul nostru şi am intrat în castel, asta după ce am stat o coadă moderată. Când am ieşit coada era de trei ori mai mare. Ei, cine se scoală de dimineaţă stă mai puţin la coadă.

Pe Dracula nu l-am căutat, ştiam că nu-i plac cohortele de turişti şi îşi ia şi el vacanţă ca tot…omul. Am admirat arhitectura castelului. Teribilă minte a avut cine l-a proiectat! E ca un labirint.

Noroc cu indicatoarele  instalate peste tot, altfel nu mai eram acum la microfon. Aş fi continuat să orbecăiesc prin coridoarele, scările şi camerele castelului. Şi oare ar fi fost rău?

Rău mi-a părut că a fost prea scurt.

Text citit la Radio Romania Iasi.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized