Spiritul Crăciunului

 P1440006

Pentru mulţi dintre noi Crăciunul înseamnă mese întinse, pline de bunătăţi şi multă băutură. Mai ales cei care au ţinut post se simt îndreptăţiţi să îşi ia revanşa şi să mănânce în exces. Efectele acestor mese încărcate se pot vedea secţiile de urgenţă ale spitalelor.

Şi totuşi Crăciunul înseamnă altceva, ceva care mulţi dintre noi pierdem din vedere. Este o sărbătoare a iubirii dintre oameni, a bunătăţii, a puterii de a dărui din puţinul pe care îl ai celor mai săraci decât tine.

Culmea este că cea care m-a introdus în adevăratul spirit al Crăciunului a fost o prietenă de departe, tocmai din Australia. Aceasta a venit în vacanţă la Piatra Neamţ, de unde e de loc, şi a dorit să ajute familiile sărace din zonă. Şi pentru că la ea în judeţ Moş Crăciun îşi făcuse deja datoria, a căutat să ajute familii din judeţele vecine, respectiv Bacău şi Iaşi. Pentru judeţul Iaşi mi-a solicitat ajutorul pentru a ajunge într-un sat uitat de soartă şi de edili.

10858597_10204074497681821_1177952210603001704_n

Nu ştiam nici eu cum este starea drumurilor din zona respectivă dar m-am interesat  la prieteni. Informaţiile nu prea erau încurajatoare, satul având drumuri de pământ. Prietena mea a zis că vine cu cadouri şi vrea să meargă la familia în cauză, o familie cu opt copii, chiar dacă drumul până acolo e dificil. Am hotărât să merg şi eu cu maşina mea şi nu cu mâna goală, că şi aşa semăn puţin cu Moş Crăciun. Ne-am întâlnit la intrarea în sat, de unde am mers în coloană pe uliţele pline de noroi. Aveam impresia că m-am întors în timp. Nu-mi închipuiam că în zilele noastre poate să mai fie atâta sărăcie. Familia ne aştepta la poartă. Am descărcat cadourile de Crăciun, chinundu-ne să ne păstrăm echilibrul prin noroaiele care se lipeau de papuci. Au apărut şi copiii, foarte bucuroşi să primescă cadouri. Ne-au colindat şi atunci am simţit că acesta este spiritul Crăciunului. Am uitat că eram plini de noroi, că eram înconjuraţi de sărăcie şi ne-am simţit bine, aşa suflet lângă suflet. Am simţit cum bucuria îmi inundă inima şi am uitat de problemele care mă aşteaptă acasă.

P1440012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s