Arhive lunare: Iulie 2011

„Biografia coapselor”- impresii de lectură

Am să vă mărturisesc încă de la început că nu sunt mare amator de poezie. Înclin mai mult spre proză, atât ca lecturi cât şi ca scrieri. Dar cartea Mirelei Lungu m-a atras încă dinainte de apariţie. Mai bine spus poezia ei m-a atras în mod deosebit, am făcut cunoştinţă cu aceasta prin postările de pe Facebook.  Iată că are şi Facebook-ul părţile lui bune!

Poeziile din „Biografia coapselor” sunt, după părerea mea, la graniţa dintre poezie şi proză. Sunt ca nişte mici povestiri. Trebuie să remarc stilul Mirelei, care este foarte direct şi lipsit de orice complex (cel puţin aparent). Cu toate astea autoarea are, în mod paradoxal, nişte trăiri complexe pe care reuşeşte să ni le transmită şi nouă cititorilor.

Este greu să vă povestesc despre acest volum. Cel mai bine este să citiţi cu proprii ochi şi să simţiţi cu propriile inimi.

Atenţie însă, acestă carte va fi greu să o lăsaţi din mână atunci când veţi intra în posesia ei, sau poate că voi veţi fi posedaţi de aceasta…dar într-un mod deosebit de plăcut…

 

2 comentarii

Din categoria literatura

Stolojan

Staţi liniştiţi, nu am de gând să discut politică, aşa cum v-ar duce gândul citind titlul. Intenţionez să vă povestesc despre un fost coleg de serviciu care era poreclit Stolojan. Şi asta nu pentru că ar fi semănat fizic cu omul politic, ci pentru că vorbea exact ca acesta. Ba chiar aş zice că era mult mai calm şi că vorbea mai tărăgănat decât fostul premier.
Era pericol când începea el să povestească ceva. Trebuia să ai răbdare şi nervi de oţel ca să rezişti până la finalul povestirii. Chiar dacă era una scurtă, la el totul se lungea şi când ajungea la final nu mai ştiai cum a început. Mi-aduc aminte de multe întâmplări legate de el, una mai simpatică decât alta.
Dar să vă povestesc câteva. În biroul nostru era obiceiul ca, în vreme de iarnă, să ne mai încălzim cu câte o tărie, chiar dacă directorul interzisese cu desăvârşire acest lucru( se pare că se îmbolnăvise de stomac şi nu mai punea strop de alcool în gură, aşa nu mai lăsa pe nimeni să se bucure de licoarea lui Bachus). Într-o dimineaţă băieţii pregătiseră o sticlă mare de coniac. Sticla fusese instalată pe biroul lui Stolojan şi când eram gata să-i dăm cep, intră directorul în birou. Toţi am tăiat-o strategic, prefăcându-ne că suntem foarte ocupaţi cu problemele de serviciu. Bietul Stolo’ a rămas la biroul lui cu sticla şi directorul în faţă. La stilul lui nu a mai avut timp să ascundă sticla şi nici să se prefacă că face ceva.
– Domnule Ungureanu, ce faceţi? aproape strigă directorul. Ungureanu era numele lui real.
Colegul nostru se făcu mic şi abordă o figură de credeai că l-a lovit cea mai grea boală.
– Nu vă simţiţi bine? Vă doare stomacul?
Stolojan dădu a aprobare din cap fără să scoată o vorbă.
– Ei, dar văd că aveţi şi ceai, spuse directorul uitându-se la sticla de coniac. Şi eu umblu cu ceaiul după mine, că altfel nu mai pot de durere de stomac. Beţi puţin ceai şi staţi liniştit. Pe urmă vedeţi dacă vă simţiţi mai bine apucaţi-vă de treabă. Sau dacă nu, mai bine vă duceţi la doctor. Nu staţi să suferiţi, că pe urmă e mai rău.
– Da, domnule director! mai apucă să spună colegul şi directorul ieşi afară din birou, grăbit să-şi continue rondul.
Am răsuflat uşuraţi. Glonţul ne trecuse pe lângă ureche. Stolojan era în continuare sub efectul şocului, e drept el luptase în linia întâi. Din cauza emoţiei am tăbărât pe sticlă şi am terminat-o rapid.
 

Altă dată, într-o mică pauză pe care o luasem împreună cu colegii, discutam tot felul de chestii. Subiectul care ne reţinuse atenţia era cine a facut dragoste mai mult, ca timp de desfăşurare a unei partide. Care mai de care a început să se laude, dar la un moment dat intervine Stolojan.
– Cred că eu vă tai pe toţi! Recordul meu e de două zile şi jumate.
– Cum vine asta? ne mirăm noi.
– Păi, fac dragoste, … pe urmă mă duc la bucătărie …şi mai mănânc ceva,… pe urmă iar fac dragoste, ….apoi dorm, …mă scol şi ….iar fac dragoste şi tot aşa.
Am pus puncte pentru a încerca să arăt vorbirea tărăgănată a excolegului meu.
Ne punem pe râs cu toţii. Nea Jean, decanul de vârstă din birou, intervine după ce ne-am mai potolit din râs.
– Măi Stolo’, asta înseamnă că recordul meu e de peste patruzeci de ani, că şi eu fac dragoste, pe urmă mă culc, apoi mănânc şi mă mai duc şi la serviciu între timp.

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria social

Un iaht mai altfel

Am văzut de curând undeva pe net un iaht cu totul deosebit: cu vulcan, cascadă şi colibe acoperite cu stuf. Mai jos aveti o poză a lui.

La primul salar cred că am să-mi cumpăr unul. Sper să nu se vândă toate…

2 comentarii

Din categoria social

Suntem şi vom fi tot în criză

Deşi domnul Boc este optimist, situaţia din România este tot proastă. Şi mă refer  la modul cum trăiesc majoritatea locuitorilor, nu la cei ce sunt destul de bogaţi ca să nu le pese de nimeni şi de nimic. Se aud zvonuri că Italia păşeşte apăsat pe urmele Greciei şi că este şi ea într-o situatie delicată. Nici Statele Unite n-o duc prea bine. Premierul nostru ne incurajează spunându-ne că, şi  în situaţia în care va izbucni o nouă criză, România nu va fi afectată. Parcă ne-a mai spus odată treaba asta şi lucrurile n-au stat deloc aşa! De ce l-am crede de data asta? Sau de ce l-am mai crede pe prim-ministru, după ce ne-a minţit de atâtea ori?

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria Politic

Libertate?

Un câştig obţinut în urma revolutiei din 1989 a fost libertatea. Pentru libertate au murit tinerii atunci şi cu toţii ne-am lăsaţi îmbătaţi de aerul libertăţii.

Analizând puţin cum stau lucrurile în prezent am ajuns la concluzia că libertatea este relativă. Mi-aduc aminte că bunicul meu avea un câine legat cu un lanţ destul de lung, lanţ care culisa pe o sârmă. Cainele zburda vesel prin curte, de la un capăt la altul, dar când vroia să iasă din curte lanţul îl oprea. Aşa îşi dădea seama că libertatea lui era limitată.

La fel se întâmplă şi cu noi, când credem că suntem liberi lanţul(imaginar) ne opreşte. Şi atunci ne dăm seama că nu suntem liberi.

Scrie un comentariu

Din categoria social

Dacă educaţie nu e, nimic nu e!

S-au făcut publice rezultatele la Bacalaureat şi concluzia se poate trage într-un cuvânt: DEZASTRU!

Mai mult de jumătate dintre elevi au picat BAC-ul. Drept să vă spun nu mă miră deloc acest rezultat. Am un băiat care a trecut acum în clasa a XI-a şi cunosc pe propria piele situaţia din învăţământul românesc. Unii aruncă vina pe profesori, alţii pe elevii care nu mai vor să înveţe. Este tras la răspundere şi politicul care nu a făcut mai nimic pentru sistemul educaţional. Părerea mea este că vinovaţi suntem cu toţii: părinţii, elevii, profesorii şi oamenii politici. Sunt două domenii vitale pentru toată lumea: sănătatea şi educaţia. Şi tocmai în aceste domenii politica dusă a fost sub orice critică. Şi rezultatele se văd!

 Cum să avem elevi buni cu un ministru care nu ştie limba română şi care n-are Bacalaureatul dat(oficial)? Pentru că ştim cu toţii că „peştele de la cap se împute”. Şi vă asigur că „peştele” ăsta miroase urât de tot!

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

4 comentarii

Din categoria educatie, Politic