Arhive lunare: Noiembrie 2014

Urgenţe funerare

Ambulanta

În ultimul timp am văzut prin parbrizul maşinii mele o chestie ce poate fi considerată comică dacă de fapt nu ar fi sinistră. O firmă de pompe funebre din Iaşi s-a dotat cu mai multe ambulanţe pe care se poate citi: „ Urgenţe funerare”.

Vă spun sincer că am avut un mic şoc. E o chestie ciudată rău! Nu ştiu câţi morţi apelează la salvările mortuare. Oare să fie unii dintre ei aşa de grăbiţi să ajungă la cimitir? Sau despre ce alte urgenţe funerare ar putea fi vorba?

Sunt curios dacă această iniţiativă a sporit încasările firmei respective. Nu-i dau numele dar sunt convins că nu mai are nevoie de reclamă.

Aşadar, în cazul în care aţi murit, apelaţi la ambulaţa funerară. Vă transportă rapid şi sigur…la cimitir.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un fel de autoportret

citind la Salon

Ce să vă spun eu despre mine? Că sunt un univers complex care este greu de descifrat ? Chiar şi pentru mine este greu să citesc în adâncul meu…

Sunt îndrăgostit iremediabil , de femei îmi suflă cineva, da şi de femei, dar poate mai mult de literatură. Îmi place enorm să citesc (un mare defect în aceste vremuri) şi îmi place să scriu, proză…în special scurtă. Da, recunosc şi ăsta este un mare defect al meu(scrisul adică). Ce sa fac? Sunt plin de defecte. Sunt un bărbat defect.

Dar pentru cele şi cei care au răbdare să cerceteze printre aceste defecte, le rezerv o surpriză. S-ar putea să descopere ceva interesant: un om cu suflet(mare- zic eu).

Să nu vă mai ţin totuşi de vorbă. Mergeţi şi vă trăiţi vieţile!

 

UN OM

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

O reţetă

clatite

Îmi place să gatesc dar la desert să ştiţi că  nu prea mă bag. Dar special pentru voi am să încerc să construiesc nişte clătite. Mai simplu de atât cred că nu găsesc!

          Să vedem ce ingrediente ne trebuie. Pentru asta trebuie să deschid dulapul unde am cărţile cu reţete. După ce răsfoiesc câteva cărţi, găsesc în sfârşit reţeta dorită. În carte scrie că am nevoie de făină, dar nu precizează de care : de grâu sau de porumb. Pentru mine, care nu sunt un superbucătar, este un semn de întrebare. Mă hotărăsc să folosesc prima făină pe care pun mana din cămară. Scotocesc puţin şi găsesc o pungă ce pare a fi cu făină. E chiar cu făină de grâu. Sper că am nimerit-o pe cea care trebuie.

      Buuun! Ia să vedem ce ne mai trebuie: ouă, lapte, o lamâie, rom şi sare. Cu romul o rezolv imediat, ştiu că mai am o sticlă la cămară. Ia să vedem dacă nu s-a stricat, că stă cam demult pe raft. Îmi pun un deget de rom în pahar, un deget în poziţia drepţi (nu în poziţia culcat) . Sorb din pahar. Pare în regulă, încă n-a mucegăit. Să continuăm totuşi cu reţeta.

          Deschid frigiderul şi scot laptele, lămâia şi două ouă.  Păi aşa scrie în carte. Chestia mai complicată e că trebuie să separ gălbenuşurile de albuşuri. Îmi fac curaj şi sparg ouăle lovindu-le unul de altul. Îmi aduc aminte că am văzut-o pe colega de cameră cum separă gălbenuşurile şi încerc s-o imit. Nu prea îmi iese. Reuşesc, după ce mă chinui puţin, să dau gălbenuşurile pe jos. Măcar daca le dădeam pe masă, se mai puteau recupera. De necaz mai beau niste rom cu cuburi de gheaţă. Mă uit la sticlă. Mai am suficient şi pentru clătite. Iau cartea de bucate şi mai citesc reţeta o dată. Abia acum observ că pot pune ouăle întregi, fară să le mai separ gălbenuşurile.

          Pregătesc un castron din inox. În el voi prepara minunea de clătite. Torn ouăle, laptele, coaja rasă de la lămâie şi sarea. Încep să le bat cu telul. Cred că s-au făcut cum trebuie, aşa că pun şi făina. La reţetă spune că acum trebuie să amestec energic ca să nu facă cocoloaşe. Ceea ce şi fac. După ce transpir masiv de atâta amestecat, constat că a făcut cocoloaşe. Oare ce-am greşit? Fiind lejer nervos, mă hotărăsc să mai dau niţel rom pe  gât. Cu gheaţă, desigur.

          M-am calmat puţin. O iau da cappo. De data asta reuşesc să obţin o compoziţie aşa cum trebuie. Adică fără cocoloaşe. E momentul să pregătesc tigaia. La carte zice că trebuie s-o ung cu ulei folosind un penson. Mă duc în camera lui fică-mea şi împrumut un penson din trusa ei de pictură. Ung frumos tigaia şi o pun pe foc. Iau cu polonicul din compoziţia din castron şi torn în tigaia încinsă. Învârt tigaia ca să se întindă compoziţia. Când mi se pare că s-a prăjit pe o parte, încerc să întorc clătita asa cum am vazut la televizor. Iau tigaia cu mâna dreaptă şi încerc să arunc clătita în aer, unde aceasta ar trebui să se întoarcă pe partea cealaltă. Se pare că nu e chiar aşa de simplu pentru că aterizează pe aragaz. Mai exact chiar pe flacără. Sting repede începutul de incendiu. În bucătărie s-a făcut un fum de să-l tai cu cuţitul. Gata, pauză de aerisire!

          Îmi fac curaj s-o iau de la capăt. Pun tigaia pe foc şi torn compoziţia. Când s-a prăjit pe o parte, o întorc folosind o paletă de lemn. Nu mai încerc figura de mai înainte. Reuşesc până la urmă să construiesc vreo douăsprezece clătite. Sunt cam arse, dar se pot mânca.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized