Arhive lunare: Ianuarie 2012

Nu doar un simplu concurs

Am participat acum de curând la un concurs organizat de către o mare editură. Concursul avea drept premiu mai multe cărţi scrise de unul dintre scriitorii mei preferaţi. De fapt acest lucru m-a determinat să intru în joc.

Pentru că acesta s-a desfăşurat pe Facebook, prin intermediul like-urilor, am apelat şi eu la prietenii mei de acolo (am peste 900, poate nu sunt aşa de mulţi dar sunt buni). Am fost plăcut emoţionat ( de fapt entuziasmat) de modul cum o mare parte dintre prietenii de pe FB au sărit în ajutorul meu. Sigur printre primii au fost cei cu care discut în fiecare zi şi de care sunt mai apropiat, dar am primit voturi şi de la persoane ce sunt suficient de ocupate dar care şi-au făcut timp, nu numai să-mi dea LIKE, dar şi să discute cu mine despre literatură.

Am să dau numai câteva exemple de persoane care m-au sprijinit, cerându-mi scuze celor pe care nu am să-i nominalizez, dar cărora le sunt profund dator. Menţionez că ordinea în care îi voi menţiona este aleatoare, nu fac niciun clasament al valorii acestor oameni. Am avut discuţii interesante cu Daniela Zeca Buzura( director al TVR Cultural, profesor la Facultatea de Jurnalism şi scriitoare cunoscută), actiţa Monica Bârlădeanu ( care m-a susţinut deşi este tocmai în California), scriitorii Alexandru Petria, Ovidiu Bufnilă,  Şerban Mărgineanu, Adrian Suciu, Igor Ursenco, Vasilica Ilie (o scriitoare prea putin cunoscuta, desi de mare valoare), Mario Castro (scriitor de origine chiliana, dar care iubeste Romania), Dan Stoica (pe care îl citesc zilnic pe Facebook), Andra Pavel( o foarte tânără scriitoare, cu un mare viitor). Am fost sprijinit şi de multe persoane din lumea teatrului şi filmului:  Alexandra Ioniţă, Oana Paraschiv, Adriana Drăguţ Jighirgiu, Ioana Dominique de Hillerin, Andreea Zivideanu, Maria Obretin, Raluca Alexandra Vermesan, Lavinia Munteanu (toate acestea fiind actriţe), Daniela Lungu (regizor TV şi film), Sergiu Anghel (profesor la UANTC). Au fost alături de mine şi mulţi jurnalişti: Simona Bălănescu (Antena 2), Andreea Kreţulescu (Realitatea TV), Tiberiu Lovin (Reporter virtual), Maria Sarbu (Jurnalul National), Nicoleta Vera, Alina Nicu (Ring), Andreea Enia(TVR), Anca Mureşan (Radio Cluj). Mă opresc aici pentru că pe listă sunt 200 de persoane. De fapt, uitându-mă pe FB, văd că mai am un like (201 în total).

O menţiune specială vreau să fac pentru Lucian Florescu (care este profesor in Anglia) care şi-a mobilizat şi prietenii ca să mă susţină. O altă menţiune specială vreau să fac şi pentru Conu Marius, cunoscut în blogosferă, care la fel m-a susţinut activ.

Am câştigat concursul respectiv, dar mai important este că mi s-a confirmat încă o dată faptul că am nişte prieteni speciali.

Vă mulţumesc dragi prieteni că existaţi şi că vă simt alături de mine atunci când am nevoie!

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria literatura, social

Ţara îngheaţă în troiene şi Boc se dă în spectacol

În ultimele zile peste aproape jumătate din ţară s-a abătut o iarnă grea: viscol, ger şi alte belele. Autorităţile noastre (şi locale şi centrale) s-au arătat cam depăşite de evenimente. Au mai fost ierni grele, dar chiar să fie închise toate autostrăzile ( de fapt doua, că atât merităm noi poporul român) şi Bucureştiul să fie practic închis (mă refer la intrările şi ieşirile din oraş), n-am mai întâlnit. Au fost închise şi drumuri naţionale strategice: DN 1 şi DN 2. Premierul a acţionat în cel mai pur stil comunist, adică aşa cum făceau activiştii de partid înainte de 1989. A ieşit să dea cu lopata, să ne arate cum se pricepe el la dezăpezire, aşa în mod practic nu teoretic. S-a dus pe centură unde a stat de vorbă la un ceai cu şoferii de pe tirurile blocate în zonă. Ba chiar s-a filmat în timp ce distribuia pahare cu ceai acestora. Daa, asta este una din îndatoririle prim-ministrului, să împartă ceai şoferilor înzăpeziţi. Ieri s-a urcat în elicoper ca să vadă, de la înălţime,  care este situaţia drumurilor înzăpezite şi să numere maşinile ce zac în zăpadă. De parcă nu ar avea la dispoziţie o grămadă de servicii care îl pot informa în amănunt toate chestiile astea. Aşa cum l-au informat despre cei ce manifestează în Piaţa Universităţii, spunându-i până şi ce au mâncat aceştia la micul dejun.

Domnul Boc s-a făcut încă o dată de râs şi a arătat că nu ştie să conducă ţara. De fapt asta a spus şi Băsescu. Probabil că zilele lui Boc ca premier sunt numărate, eu aşa zic.

Dar oare înlocuirea acestuia va rezolva problemele noastre?

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

2 comentarii

Din categoria Politic, social

Din bucătăria lui Iulianes – Tocăniţă cu legume şi ciuperci

Astăzi am gătit o tocăniţă cu legume şi ciuperci. Iată mai jos sunt prezentate principalele ingrediente:

După circa o oră de lucru în laboratorul culinar, iată ce am obţinut:

Scrie un comentariu

Din categoria gastronomic

Eu cu cine votez, neicuşorule?

Stau şi eu şi mă întreb la fel ca Cetăţeanul Turmentat al lui Caragiale: ” Eu cu cine votez?”.  Pentru că rotindu-mi ochii roată prin tot spectrul politic nu prea văd nimic încujarator. Tare aş vrea să cred că USL-ul este varianta care ne va scoate din belea, dar mă îndoiesc că se va întâmpla asta. Restul partidelor (exclud PDL-ul care guvernează şi care ne-a arătat ce poate)  nu au nicio atracţie pentru mine ca alegător. Nici Partidul Poporului al lui Diaconescu-OTV nu mă atrage deloc.

Şi atunci stau şi eu, uşor ameţit de analiza făcută, şi mă întreb: ” Eu cu cine votez?”.

Să nu credeţi că dacă nu văd cu cine să votez, sunt de acord ca actuala putere să rămână pe poziţii. Pentru că, nu-i aşa, nu sunt altii mai buni!

Ne trebuie oameni care să reformeze sistemul. Am crezut la un moment dat că Băsescu e un astfel de om. Din păcate m-am înşelat groaznic…

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria Politic

Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 3

Eram dezamăgit.  Speram să mă aleg cu un răspuns mai exact, astfel încât să mă pot pregăti din timp pentru ultimul drum.  Nu de alta dar n-aş vrea să mă găsească Vasile, cand va veni pentru mine, total nepregătit sau într-o poziţie dizgraţioasă.

Între timp acesta îşi mai turnă ţuică în pahar şi o dădu peste cap.

–         Bună ţuică! Te rog să-i trasmiţi salutări socrului tău. Să-l feliciţi din partea mea pentru marfa asta grozavă.

Daaa, mă şi vedeam mergând la socru-meu şi trântindu-i în faţă : „ Tată socrule, Moartea îţi transmite salutări. Apropo să ştii că i-a plăcut ţuica ta!”.

–         Vasile, dar nu-l ai şi pe el drept client?

–         Nu, Iulian. Nu e pe lista mea. De asta te-am rugat pe tine să-l saluţi.

Mă  gândeam să-i mai pun nişte întrebări, dar Vasile puse paharul pe masă şi se ridică în picioare.

–         Trebuie să plec! Vecinul tău e gata de ultimul drum.

L-am condus până în holul de la intrare. Îşi îmbrăcă mantia neagră şi îşi luă coasa rezemată de perete.

– Gata, am plecat! La revedere!

Şi dispăru instantaneu. Nici n-am mai apucat să-i spun „la revedere”. Dar oare mai doream să-l revăd? Nu, nu prea. Însă nu era după cum vroiam eu.

Am rămas gânditor, cu sticla de ţuică şi paharul în faţă, mai mult timp. Aşa m-a găsit şi nevasta când s-a întors din oraş.

–         Ei, ce faci? m-a întrebat ea, uitându-se cam chiorîş la mine.

–         Nu mă simt prea bine.

–         Păi, cred şi eu că nu te simţi bine dacă ai băut atâta ţuică!

M-am uitat mai atent la sticlă şi abia atunci mi-am dat seama că Vasile băuse jumătate din ea. Era cât pe ce să-i spun soţiei că n-am pus strop de ţuică în gură. Dar m-am frânat la timp. Ce puteam să-i spun? Că Moartea a fost în vizită pe la mine şi am tratat-o cu tărie? Şi că pe Moarte o chema Vasile?

N-am mai comentat nimic. M-am retras în dormitor şi m-am culcat. Am visat că mă pregăteam să mor, dar nu puteam pentru că nu mai apărea îngerul. Fără el se pare că nu puteam trece Dincolo. Al dracului Vasile! Întarzia tocmai acum când aveam mare nevoie de el.

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 2

Mă uitam la el cu o privire mai puţin inteligentă. Nu prea eram lămurit cum stă treaba. Până la urmă se pare că nu el era Moartea. Dar totuşi, mă întrebam eu în sinea mea, exista undeva o Moarte care coordona totul?

–         Văd că nu eşti lămurit încă. Hai să-ţi răspund la întrebări, cred că ţi-ai dat seama că-ţi pot citi gândurile.

Da, simţisem eu că mă cam citea. Aşadar, exista o Moarte supremă care să-i conducă pe aceşti îngeri?

–         Nu este nicio Moarte, cel puţin nu aşa cum v-o imaginaţi voi pământenii. Aaaa, poţi să-mi spui Vasile, asta ca să comunicăm mai uşor.

Daa, interesant! Pe Moarte o cheamă Vasile. Sau, mă rog, pe acest mesager al ei.

–         Există un fel de Serviciu care se ocupă de cei care mor. E cam greu să-ţi explic, dar am să încerc să găsesc lucruri cu care eşti familiar, ca să mă poţi înţelege. Serviciul ăsta are un şef, să-i spunem Marele Şef sau Moartea, cum vă place vouă să o numiţi. Dacă ai vede-o cum arată! Mamăă!

–         Vasile, eu credeam că Moartea trebuie să arate înfricoşător.

Trebuie să fiu nebun. Îi spun Vasile mesagerului morţii. Dar de fapt el mi-a dat voie.

–         Daaa, aşa şi arată! Înfricoşător de frumoasă. Dar să continui. Noi îngerii suntem împărţiţi pe birouri şi avem grijă de mai mulţi pământeni, atunci când vine momentul. Atunci când vei fi în pragul morţii o să mă vezi din nou. Chiar dacă asta o să se întâmple în Australia de exemplu.

–         Cum adică? Dacă mor la mama dracului tot tu vii după mine?

–         Daaa, aşa e regula. Ia spune-mi, ai ceva de băut pe aici?

–         Păi am nişte apă plată.

–         Eu am întrebat dacă ai ceva de băut, adică ţuică sau whisky sau altceva de genu’.

–         Păi am nişte ţuică de la socru-meu, dar voi aveţi voie să beţi?

–         Ei, oficial nu prea, dar eu mai încalc din când în când ordinele. Însă numai puţin.

În drum spre camara unde aveam sticla de ţuică, mă gândeam cum să scap de beleaua asta de aşa-zis înger. Dar mi-am frânat brusc gândurile. Trebuia să nu mă mai gândesc la nimic. Musafirul meu putea citi  ce-mi trece prin cap.

–         Nu-ţi fă probleme că nu mai stau mult, spuse musafirul meu în timp ce îşi turna băutura în pahar. Oricum mă bucur să te cunosc, acum înainte să te iau cu mine.

Sincer, eu nu prea mă bucuram. Nu vedeam cu ce ar fi trebuit să mă încălzească treaba asta.

–         Vasile, n-ai putea să-mi spui când o să-mi vină rândul? întrebai si eu aşa într-o doară.

–         Nuuu! Nu merge aşa! Noi îngerii morţii nu avem acces la datele astea. Suntem anunţaţi doar cu puţin înainte să se întâmple nefericitul eveniment.

VA URMA

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 1

Într-o după-amiază (mai spre seară)eram singur acasă. Toţi erau plecaţi pe unde aveau treabă, numai eu se pare că nu aveam treabă. Adevărul e că nu mă simţeam prea bine. Mă ţinea un junghi în partea stângă ( aoleu, inima e acolo!) şi eram moale ca o cârpă. M-am dus( ştiu, sună ca dracu’) la bucătărie să-mi fac un ceai, cu gândul că mă va linişti puţin. După ce-l beau, desigur. Tocmai pusesem lichidul aburitor în cană, când cineva sună la uşă.

Cine să fie la ora asta? M-am uitat pe vizor, dar nu distingeam bine cine este( pe casa scărilor e un bec chior). Fie ce-o fi! Am deschis uşa. În prag stătea Moartea. Cum adică? Care moarte, te-ai tâmpit? veţi zice voi. Dacă vă spun că era Moartea, aşa cum am văzut-o în tot felul de picturi şi ilustraţii. Îmbrăcată în negru şi cu coasa în mână. Instantaneu am simţit că mă doare mai tare în stânga. Eram paralizat. Nu mă puteam mişca şi nici nu puteam scoate un cuvânt.

– Hei, ce stai cu limba în gură? grăi Moartea. Nu mă inviţi înăuntru?

Cu mişcări de somnambul, m-am dat la o parte şi i-am făcut semn să intre.

– Scuză-mă, cred că te-am speriat puţin! N-am venit la tine. Am venit la vecinul de la trei, dar trebuie să mai astept…că nu-i încă gata. E doctorul la el şi m-a încurcat şi pe mine şi pe el. M-am gândit să aştept aici până o să fie gata, mai ales că şi tu eşti clientul meu. Nu acum, nu te speria,  cândva în viitor!

Moartea rezemă coasa de perete lângă cuier.

– Sper că nu te încurcă dacă pun asta aici. Şefii ne obligă să umblăm cu tot echipamentul ăsta ridicol. Cică aşa ne vor recunoaşte pământenii mai uşor.

Ce-i drept la mine a funcţionat. Am recunoscut-o imediat.

Moartea îşi scoase veşmântul negru şi-l atârnă în cuier. De fapt avea înfăţişarea unui bărbat bine făcut, îmbrăcat cu un plover modern şi în blugi. În picioare avea nişte ghete negre. Şi blugii erau negri. Mi-a trecut prin cap că cineva face glume cu mine. Sau poate era mai grav. Poate individul folosea o metodă nouă pentru jefuitul locuinţelor.Instictiv m-am uitat după ceva care să-mi folosească ca armă de apărare.

– Ştiu la ce te gândeşti, spuse Moartea (acuma nu mai ştiu dacă mai puteam folosi apelativul ăsta). Stai liniştit, nu am venit să-ţi fac rău. Nu sunt decât unul din slujitorii Morţii. Şi ca să mă crezi, uită-te puţin la mine.

Arunc o privire spre el şi văd cum începe să dispară, încetul cu încetul, până nu mai rămâne nimic din el. Doar recuzita din hol. Ciudat. În loc să mă sperii mai tare, parcă mă simţeam mai liniştit.

– Ei, vezi că n-ai de ce să te sperii ? se auzi vocea acelui slujitor. Şi începu să prindă contur din nou.

– Să înţeleg că eşti un fel de înger? reuşii eu să îndrug.

– Se poate spune şi aşa, ca să-ţi fie mai simplu.

VA URMA

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

6 comentarii

Din categoria literatura