Arhive lunare: Septembrie 2012

Magia serii în sunet şi lumină

Mii de ieșeni au ieşit sâmbătă seara să vadă spectacolul organizat de Opera Națională Română din Iași cu ocazia deschiderii stagiunii 2012-2013. „Magia serii în sunet și lumină”, ediția a doua, a început la ora 20.30, pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

Ieşenii au dovedit că pot veni în număr mare şi la alte spectacole, nu numai la concertele susţinute de formaţii rock sau de diverşi solişti. Ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul că erau prezenţi mulţi copii şi tineri.

O mare de oameni se deplasau, înainte de spectacol spre Teatrul Naţional din Iaşi. Iată cum ne-a întâmpinat teatrul:

Am să nominalizez pe câţiva dintre cei ce ne-au încântat aseară:

Mirel Azamfirei (dirijor), Raluca Toma (dirijor), Gabriel Bebeșelea (dirijor), Jean Kristof Bouton, Ștefan Gabriel Gheorghiță, Cristina Simionescu, Laura Magdalena Scripcaru, Maria Macsim Nicoară, Elena Roșca, Cosmin Marcovici, Florentina Onică, Ciprian Marele și corul de copii „Juniorii Operei”.

Managerul Operei din Iaşi, Beatrice Rancea, s-a ocupat personal de regia spectacolului.

Spectacolul a fost însoţit de jocuri de lumini foarte spectaculoase:

Finalul a fost apoteotic:

Focurile de artificii ne-au completat bucuria serii:

Scrie un comentariu

Din categoria artistic

Despre poetul şi jurnalistul Paul Gorban

Vreau să vă vorbesc în intervenţia mea despre prietenul meu Paul Gorban. Am constatat că e foarte greu să vorbeşti despre un prieten, astfel încât să fii obiectiv. Dar cine mă obligă să fiu obiectiv? Până la urmă aici sunt pe blogul meu şi pot fi un pic subiectiv. Trebuie să vă mărturisesc că îmi place poezia lui Paul şi am avut ocazia de multe ori să o trăiesc în  interpretarea poetului.

Dar să vedem cine este Paul Gorban.

Paul Gorban s-a născut pe 7 martie, 1982 în oraşul Botoşani. Are doctoratul dat (anul trecut) pe Semiotica limbajului poetic postomdern. A debutat editorial acum 8 ani cu volumul de poeme Primul val, (Ed. Alfa, Iaşi). A mai publicat în antologiile cenaclului Virtualia din Iaşi, în Antologia de poeme Artgothica(Ed. A.T.U. Sibiu, 2011), în antologia de poeme Ziua cea mai lungă (Ed. Herg Benet, Bucureşti, 2011), în antologia Innuendo(Ed. Junimea, Iaşi, 2011), dar şi volumul de poeme Pavilioane cu ruj (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010), volumul de poeme Submarinul Karmei (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2011), monografia exegetică Mişcarea în infinit a lui Grigore Vieru (Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2011.) Semnează constant eseuri şi cronici literare în diverse reviste de cultură din ţară şi din străinătate. Este prezent în Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane, Ed. Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011, realizat de criticul literar Emanuela Ilie. Din 2008 pană în 2011 a fost Redactorul-şef al Revistei de experiment literar Feed Back. Anul trecut a pus de-o revistă literară: Zon@ literară.

Anul acesta şi-a lansat volumul de versuri “Caii din Perugia”, la Editura Paralela 45.

Cu ocazia lansării cărţii de mai sus la Iaşi, i-am luat un interviu lui Paul Gorban. Un fragment puteţi citi mai jos:

1)      Paul, noi ne cunoaştem de ceva vreme şi de aceea am să fiu mai puţin protocolar. Spune-mi ceva ce nu ştiu despre tine.

Este adevărat, ne ştim de aproape un an.  Ne întâlnim pe la diferite evenimente literare din Târgul Iaşilor. Ba chiar am avut de câteva ori ocazia să te am ca musafir la o cafea cu miere, timp în care am început să ne descoasem. Şi aşa am aflat că Iulian este prozator, că are în lucru un roman poliţist, că realizează cronici literare şi, mai nou, că face şi interviuri. Vezi, tu, Iulian cum mi-a venit rândul să mă las intervievat? De obicei eu pun întrebările. Stai toată viaţa lângă mâne dacă vrei să afli lucruri inedite şi garantez că la un moment dat vei spune: „Paul, spune-mi ceva ce nu ştiu despre tine”. Acum, ştiu sigur că nu ştii faptul că mi-aş dori să locuiesc într-o lume în care să nu se facă niciodată întuneric. Nu am probleme cu întunericul, dar odată cu el ies de sub pământ oameni răi care vin în mod deosebit să completeze un jurnal al ororilor. Din întuneric vine singurătatea, ura continuă faţă de celălalt. Întunericul e precum o fată sobră, de care nu vrei să te apropii niciodată. E ca un lemn care izvorăşte din ceva dezaxat. Da, întunericul mă aşteaptă pe anumite străzi să mă înşface, să mă ia în braţe, să se îmbrace cu mine, să facă dragoste cu mine, să-mi pună întrebări, să mă scoată din viaţă. De aceea nu îmi place întunericul. Uite, îţi mai spun un lucru inedit. Eu iubesc Luna. E ca un poliţist care stă de strajă în dormitorul meu întunecat. E ca o oglindă în care dacă te priveşti, tot întunericul din casă se lasă înghiţit de un gândac de bucătărie. Am o imagine din studenţie. Gândacii de bucătărie mâncând întunericul dezgustător. Ce să îţi mai spun despre mine? Ştiai că sunt botoşănean, că în toată copilăria mea m-am bucurat de o bicicletă cu structură de lemn, că aveam o iapă albă, Minodora, din coada căreia, cu verişorii mei, construiam vioare, că îmi place foarte mult pepenele galben. Am o amintire frumoasă despre pepenele galben. L-am descoperit relativ târziu. În jurul vârstei de 12 ani. Copii de pe strada mea mergeau la o băbuţă în grădină şi furau pepeni. Ca să mă bucur de „captură” (aşa se spunea, captură, vânat) trebuia să le recit. Şi uite aşa, în faţa bisericii, la miezul nopţii, ca şi când s-ar fi ţinut o slujbă, aproape de morminte, eu le spuneam poeme. Îmi e dor să mă întorc în satul acela (Ştefăneşti – Botoşani).

2)      Cum scrii ? Spune-ne câte ceva din bucătăria creaţiei tale.

Nu e o bucătărie specială, dar există momente când pur şi simplu începi să scrii. Cel puţin la mine, aş putea spune, există două bucătării, una pentru poezie, alta pentru cronica literară. A doua e aproape la îndemâna oricărui cititor atent şi trecut prin câteva etape de şcolarizare. Ca să scrii însă poezie ai nevoie de alte condimente, alte aparate. Dar peste toate ai nevoie de o “doză de nebunie” cum ar spune mulţi, adică acea doză în care lucrează harul, Dumnezeu. Să ştii că nu am un loc anume în care sciu, un sanctuar, dar asta nu înseamnă că pe unde calc, pe unde îmi las sufletul să hoinărească, nu pot găsi un loc. Scriu aproape peste tot. În dormitor, în sufragerie, în bucătărie, pe balcon, pe terasa blocului, în parc, la biblioteca universitară, în mall, prin vecini, pe la prieteni, prin pădure, pe lângă un lac din jurul blocului. Astăzi îţi poţi lua sanctuarul de creaţie peste tot. De fapt, ce poate fi aşa greu să îţi faci condiţii cînd ai peste tot un obiect pe care poţi să scrii. Alteori ascult multă muzică înainte să încep să scriu, muzică pshco, japoneză etc. Cred că dacă ar fi să îţi dau un cuvânt potrivit pentru starea necesară de a scire acela ar fi “viaţa”. Indiferent că suntem în stări mohorâte sau de lumină, viaţa este aceea care ne pune în faţa marilor teme existenţiale. De aici vine întraga literatură. Ştii ce reuşeşte să facă poezia? Pe surdomuţi să asculte ritmul unei melodii, să îi determine să se mişte impecabil în acel ritm, să danseze, să râdă, să fluiere chiar. Poezia are o viteză care nu te obligă să îţi pui centura de siguranţă (şi nici pe aceea de castitate) ci, dimpotrivă, îţi dezleagă simţurile, te umple, într-un fel, cu o eciclopedie despre celălalt. Poezia te învaţă să trăieşti cu celălalt, nu te izolează, în ciuda aparenţelor. Ea nu are sex, nu e nici Femeie, nici Bărbat. Ea este. Ea apare când nu te aştepţi. Şi tu o scrii. O asculţi atent. Eu sunt un fel de interpret al ei. Se foloseşte de mine ca să ajungă în afara mea şi, mai ales, în afara ei. Poezia ne copilăreşte, ne face să iubim, să vedem joaca perfectă a iluzioniştilor. E starea cea mai curată a ludensului. Singura ei “bucătărie” trebuie să fie viaţa. Corpul meu e atât de rotund, încât toate coapsele pe care le-am adunat sunt ale Poeziei. La un difuzor cineva mă salută. E interfonul. Uite cum ţâşneşte poezia …

Restul interviului îl puteţti citi aici:  http://hyperliteratura.ro/interviu-cu-paul-gorban/ .

Dar să ne întorcem la „Caii din Perugia”. Nu am de gând să fac o analiză literară pentru că nu sunt un specialist şi nici nu vreau să vă plictisesc. Am să exemplific cu două poezii din acest volum.

Sper că v-am stârnit curozitatea şi vă veţi procura cartea şi o veţi citi.

Paul este şi redactorul revistei de cultură şi atitudine ” Zona Literară”, o revistă pe care o apreciez foarte mult pentru calitatea ei.

Tocmai a apărut nr.7-8/iulie-august 2012, prezentat în fotografiile de mai sus.

Dar despre revista „Zona Literară” voi vorbi pe larg într-o postare viitoare.

Un comentariu

Din categoria literatura

Toamna

A venit toamna

cu frunzele ei colorate

expuse prin toţi copacii.

A adus-o vântul din nord

cel care mi-a smuls

acoperişul sufletului.

Şi uite aşa am rămas

descoperit, tocmai acum

când vine frigul de la Pol.

Am să caut în subsolul meu

sentimentele cele mai puternice

cu care să-mi acopăr

golul din inimă.

3 comentarii

Din categoria literatura

Anunţ către blogosferă

Dragii mei vă anunţ că m-am înscris cu blogul meu în concursul  SUPER BLOG 2012!

Concursul are loc între 01.10.2012 şi 01.12.2012.

Link-ul către pagina concursului este:  www.super-blog.eu

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

Despre noua ediţie a cărţii “SONI” de Andrei Ruse

 

Am să continui seria mea de recomandări de lectură cu romanul  „Soni” a lui Andrei Ruse, ediţia a III-a.

Trebuie să vă mărturisesc că n-am citit nici prima ediţie a acestui roman şi nici cea de a doua ediţie. Am aşteptat să apară ediţia a III-a ca să citesc “Soni”. De fapt l-am ascultat pe Andrei, cu care colaborez la site-ul www.hyperliteratura.ro . Acesta mi-a recomandat să citesc direct această ediţie, care este mult mai bună (fiind revizuită destul de mult).

Trebuie să vă spun că mi-a plăcut cartea, deşi unii spun că este o carte pentru adolescenţi. Da, sunt un adolescent de 50 de ani.

Am să inserez un fragment dintr-un interviu ce i l-am luat lui Andrei (cu câteva luni în urmă) pentru Hyperliteratura, asta pentru a-l cunoaşte mai bine pe autor.

Am să te întreb despre copilul tău, Hyperliteratura, de alţi copii nu te întreb, dar dacă vrei să-mi mărturiseşti ceva nu am nimic împotrivă. Cum ţi-a venit ideea să inventezi acest site ? Sunt totuşi destule site-uri literare, prin ce crezi că atrage atenţia site-ul tău?

Înainte să zic de Hyperliteratura, în „grădiniţa” mea se mai întâmplă tot felul de lucruri. Cei mai importanţi copii sunt totuşi cărţile mele. Primul meu roman, SONI, a crescut mare, s-a schimbat (lucrez la ediţia a III-a) şi, după două tiraje epuizate (toată povestea cu promovarea din 2008 şi 2009) şi după ce contractul cu editura a expirat, vrea să plece în afară. Iar eu fac tot posibil să îl ajut în acest demers, care nu ştiu exact cât va dura şi cum şi dacă se va realiza.

Un alt copil e în plan. Tot un roman, se numeşte În mintea goală, unde Chris Dean Junior, un autor cu două best selleruri internaţionale, suferă de o schizofrenie paranoidă complexă şi nu poate distinge realitatea de vis şi ficţiunea din mintea sa. O poveste cu alte „reguli” şi „implicaţii”, care reprezintă cred şi o schimbare în scrisul meu, pentru că trec din sfera realului (şi a urbanului) în ceea ce consider că reprezintă cu adevărat literatura. Un roman totuşi care nu este pentru cei cu un stomac moale, mult abstract, multă nebunie amestecată şi cu multă violenţă. E în plan, da, însă nu mă grăbesc. Am învăţat să nu mă mai grăbesc.

Acum, legat de Hyperliteratura, o să încerc cât mai mult să rezum de ce cred eu că este nevoie de acest site şi ce mi-am propus prin el.

Steve Irwin, un personaj care pe mine unul m-a inspirat foarte mult, atunci când s-a apucat de documentare cu animale a pornid de la ideea că este nevoie ca publicul să se apropie de ele, într-un fel în care poate ajunge să le iubească, să le respecte şi deci să le salveze sau, cel puţin, să le projeze.

„Because this day has come when the audience – you – needs to come with me and be there with that animal (…) Because if we can touch people about wild life, than they wanna save it. (…) Gone with the days on sitting back on the long lens on the tripad and looking at wild life way over there. (…) Because humans wanna save things that they love.”

http://youtu.be/yZVPKbZ4cKg

La fel, cred că misiunea Hyperliteraturii (dacă nu e prea mult spus), este să apropie publicul de scriitori şi de cărţi, dar într-un fel nou, în care să se simtă ca făcând parte din acest „mecanism” al literaturii. Pentru că doar aşa publicul se poate reapropia de titluri şi în special de cele autohtone.

Nu avem nevoie de încă o comunitate online care să adune alte găşculiţe. Ci de o comunitate invadată de concursuri tematice (şi automat cărţi), de concursuri de debut şi alte lucruri care până la urmă să dea un sens proiectului. O  comunitate unde scriitorii la început de drum să se întâlnească cu cititorii (poate şi ei la început de drum). O comunitate care totodată nu are nevoie de editori pentru a stabili valori, ierarhii – gata, terminăm şi cu top-urile.

Separat, Hyperliteratura Magazin nu se vrea o altă revistă de ştiri, comunicate şi recenzii. Încercăm, cred eu, cu fiecare interviu, să intrăm în „spatele” scriitorului, şi nu doar a scriitorului, ci şi a altor persoane pentru care cititul e important. Uitându-mă doar pe ultimele interviuri, că tot am pomenit de ele, este cel puţin interesant să afli că uite, Dragoş C. Butuzea, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri care scrie despre cărţi refuză să aibă net acasă pentru a se dedica lecturii şi plimbărilor prin oraş. Sau că Dan Coman se trezeşte în fiecare zi la patru dimineaţa fix, îşi face cafeaua şi are program de citit şi program de scris. Sau ce ar face Ovidiu Bufnilă, scriitor de SF, atunci când se va întâlni cu extratereştri şi de ce consideră caşul o minune.

Pe pagina noastră de Facebook, nu acum foarte mult timp, am publicat o pagină dintr-un manuscris al lui Eminescu, e vorba de Luceafărul. Scris de mâna lui Eminescu, cu corecturile lui („un ghiocel de fată” era original). Impactul a fost puţin spus foarte frumos.

Poveşti din spatele cărţilor. Povestea cu pisica, povestea cu tripurile pe LSD care au inspirat la crearea romanului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (şi înregistrările autorului pe LSD) sunt nu doar simple informaţii. Imaginile video cu Tolstoi sau documetarele online pe care am început să le punem, fac parte din aceeaşi idee de a capta atenţia altfel decât a aduce un elogiu popos literaturii, când de multe ori nici nu-l merită.

Nu ne-am propus să spunem că un autor sau altul e bun. Că o carte sau alta e bună. Ci ne-am propus să căută poveşti interesante în spatele lor, care să apropie oamenii de ele şi apoi, evident, să decidă ei.

Nu preluăm comunicate (ba chiar le-am interzis, cu o autoritate care nu mă caracterizează de obicei), ci creăm ştiri. Când primim din partea unei edituri un comunicat care ne interesează, nu ne rezumăm la un simplu copy-paste. Căutăm mai multe informaţii despre subiect, „umblăm” după o declaraţie oficială şamd.

Iar toate astea, trebuie să subliniez, sunt la început. Site-ul nu are nici măcar un an de la deschidere (în iulie abia), ba chiar aş spune că el s-a lansat cu adevărat din februarie, eu unul aşa consider, până atunci a fost o variantă de test, Hyperliteratura Beta dacă vrei. Din februarie s-a deschis şi partea de Magazin, a venit o echipă de oameni pasionaţi de carte (printre care şi tu), am decis şi debutantul de anul trecut. Din februarie am realizat parteneriate cu cele mai importante edituri de la noi, dar şi librării.

M-am lungit prea mult? Sper totuşi că fost folositor şi clar.

Unde vrei să ajungi cu acest site? Ai un ţel foarte precis sau te laşi dus de val?

Hyperliteratura nu este primul meu proiect şi am învăţat în timp multe, din colaborările anterioare (Rocultura, Hyperliteratura veche, FDL ş.a.).

Şi ca o paranteză, foarte, dar foarte multă lume care spune că mă cunoaşte (doar pentru că a-mpărţit o bere la un moment dat cu mine) spune că mă voi lăsa de acest proiect, cum le-am lăsat şi pe altele, pentru că mă plictisesc repede. Totuşi, Hyperliteratura.ro este abia primul meu proiect pe care-l deţin 100%, în restul cazurilor enumerate fie aveam doar un procent (şi deci nu îmi puteam duce ideile până la capăt, pentru că mă loveam de alţii), fie doar am colaborat (din varii motive), fie chiar ma fost angajat şi deci plătit pentru serviciile mele. Închidem paranteza.

Cred că acum ştiu foarte clar ce am de făcut. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Sigur, că idei tot apar pe parcurs, dar ele se mulează pe aceeaşi strategie pe care am dezvoltat-o mai sus.

Vrem ca anul acesta să realizăm şi o tabără de creaţie şi workshopuri la mare. Dacă iese bine, vrem una şi la iarbă la mune. Dacă ies bine, le vrem anual, la fel ca şi concursul de debut.

Un alt proiect ar fi un turneu naţional de lansări care să cuprindă peste 60 de localităţi şi să poată epuiza oricând un tiraj de 1000 de exemplare dintr-un titlu. Ăsta e un proiect pe termen lung, avem nevoie să ne dezoltăm în multe arii pentru a-l putea demara (poate în doi-trei ani şi, la fel ca şi la celelalte, să devină ceva constant).

Ţi-am enumerat doar câteva despre lucrurile spre care tindem. Mai sunt destule.

Unde vreu să ajung exact? La public. Şi nu doar prin online

Puteţi citi interviul integral pe www.hyperliteratura.ro .

Dar să ne întoarcem la carte. Ideea centrală a volumului este că trebuie să-ţi trăieşti viaţa la maxim. Să trăieşti de parcă ai muri mâine…pentru că nu e exclus chiar să se întâmple asta.

“Soni” ne înfăţişează o felie de viaţă, nefardată, dură şi adevărată.

Ca o chestie picantă, aş semnala faptul că autorul devine şi personaj (cu numele adevărat) al cărţii.

Vă invit să citiţi “Soni”, e o carte care nu vă va lăsa în pace până ce nu o veţi termina de citit.

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Tot românul e poet!

Se ştie că

tot românul e poet.

Şi, fiind şi eu român,

mă simt obligat

să scriu poezie.

Nu, nu mi-a pus nimeni

pistolul la tâmplă

să mă oblige

să fiu poet.

Dar sufletul

şi muzele

nu-mi dau pace

şi mă îndeamnă

să comit poezii.

Şi atunci îmi las inspiraţia

să zburde liberă

prin sentimentele mele,

chiar dacă mi le amestecă

iremediabil.

 

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Paradoxul feminin

Paradoxal femeile

din ziua de azi

se îmbracă în aşa fel

încât să pară cât mai dezbrăcate.

Şi ce eforturi

trebuie facem

noi bărbaţii

să ne prefacem

că nu le vedem…

atunci când

sunt nevestele lângă noi.

Scrie un comentariu

Din categoria literatura