Arhive lunare: August 2014

23 august-o sărbătoare încă actuală pentru mine

23 august

Vă rog să nu săriţi în sus şi să aveţi puţintică răbdare să vă explic cum stă chestia cu 23 august pentru mine! Sper că veţi înţelege de ce am pus titlul de mai sus.

          Revoluţia din 1989 m-a prins la o vârstă destul de coaptă (27 de ani) astfel că am apucat destule sărbători naţionale comuniste. Mi-aduc aminte de spectacolele ce se organizau înainte de Revoluţie, pe timpul când eram copil. Repetiţiile începeau cu mai mult de o lună înainte de eveniment. Pentru noi copiii de atunci erau foarte greu de suportat dar mai existau şi compensaţii pentru munca depusă, cum ar fi taberele gratuite în locaţii mai speciale.

          Când am intrat în câmpul muncii, cum se spunea pe atunci, am trecut la amenajaea carelor alegorice şi la purtatul tablourilor tovarăşului şi tovarăşei Ceauşescu. Nu ştiu cum se făcea dar eu aveam parte mai mult de tablourile cu Elena Ceauşescu, spre amuzamentul colegilor şi spre supărarea mea. După demonstraţie aruncam scârbit tabloul prin boscheţi, nu-l mai duceam înapoi la fabrică cum era procedura. Era un gest foarte riscant dar n-am păţit nimic. Aveam spate, trebuie să recunosc. Un unchi era colonel de securitate şi nimeni nu îndrăznea să se ia de mine. Primeam ce-i drept dojeni prieteneşti de la secretarul de partid pe uzină.

          Am urât regimul Ceauşescu şi n-am făcut un secret din asta, aşa că nu am nostalgii comuniste. Dar ziua de 23 August rămâne pentru mine o mare sărbătoare.

 Este ziua soacrei mele.

Text citit la RADIO ROMANIA IASI in data de 30 august 2014

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cu dragoste despre dragoste

indragostiti

Dragostea nu ne întreabă când vine şi ne cuprinde inima. Trebuie să-i facem pe voie, vrem-nu vrem. De parcă, în momentele acelea, mai ştim ce vrem. Ea nu are nicio logică şi cine ne priveşte din exterior ajunge la concluzia că ne-am tâmpit.

          Şi câte nu facem în numele dragostei! Suntem în stare să răsturnăm şi munţii. Mari imperii s-au ridicat ori s-au risipit din dragoste.

          Uneori dragostea e greu de suportat, mai ales când nu este împărtăşită. Dar ce să facem? Iubim de multe ori fără să vrem şi fără speranţă…

          Şi totuşi ce bine ne simţim în compania dragostei, chiar dacă părem un pic duşi din lumea reală! Sau tocmai de aceea…

          Să iubiţi şi să fiţi iubiţi!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized