Arhive lunare: Noiembrie 2011

Din bucătăria lui Iulianes- tocăniţă cu ciuperci

După un consiliu de familie destul de încins şi în urma voturilor obţinute, am hotărât să gătesc o tocăniţă în stil personal.
Prima mişcare este să-i dau afară pe toţi din bucătărie. Aceasta este destul de mică şi dacă intră o persoană înăuntru trebuie să iasă alta, altfel e mai aglomerat decat în tramvai la ora de vârf. A doua mişcare pe care o fac este să deschid frigiderul şi să scot o sticlă de bere rece. La cât e de cald în bucătărie, trebuie ceva răcoritor pentru bucătar.
Ei, dar vă rog să fiţi atenţi! Domnul de colo, dacă nu vă interesează reţeta, vă rog să vă luaţi berea şi să mergeţi la televizor să vizionaţi meciul. Aşa, acum e mai multă ordine.
Deschid din nou frigiderul ca să caut ingrediente pentru tocană. De obicei când gătesc acest fel de mâncare, mă folosesc de prilej ca să scap de toate resturile din frigider. Ia să vedem ce găsim. Scot un morcov mai mare, găsesc şi un ardei gras care zace uitat în fundul lădiţei cu legume. Mai zăresc şi o pungă cu ceapă verde. O să am nevoie de cozile de ceapă. Umblu şi în sertarul cu salamuri şi descopăr doi cârnaţi ce au scăpat până acum. Pe un raft mai sus văd şi un borcan cu ciuperci, gol pe jumătate. Merg şi ele în tocăniţă.
Dar e cazul să fac o pauză, nu de publicitate cum sunteţi învăţaţi, ci de bere. Îmi pun un pahar cu vârf de spumă şi îl beau pe nerăsuflate. Acum e mai bine. Pot continua vânătoarea ingredientelor. Deschid uşa de la cămară şi aleg mai mulţi cartofi. Tot din debara scot şi cratiţa în care voi prepara mâncarea. Pentru felul ăsta am o cratiţă favorită, roşie ( asta pentru a o lămuri pe doamna curioasă din dreapta). Dar voi puteţi folosi recipiente de alte culori, că nu e o problemă. Mă deplasez la balcon unde a cazat nevastă-mea ceapa uscată (între timp am aflat lucrul ăsta, pentru că la prima reţetă nu ştiam). Mă uit şi prin sertarele de la congelator pentru că şi acolo mai sunt diverse resturi ce merg la acest fel de mâncare. Scot două pungi începute amândouă. Una e cu mazăre congelată şi alta cu păstăi congelate.
Acum pot începe prepararea. Aşa că mare atenţie! Pun în cratiţă circa trei linguri de ulei şi o aşez pe ochiul mare de la aragaz. Aprind ochiul şi-l reglez la jumătate. Curăţ legumele şi le tai pe fiecare altfel: ceapa o tai mărunt, ardeiul îl tai puţin mai mare iar morcovul felii potrivite. Pun ceapa la prăjit şi tai şi cârnaţii feliuţe. Curăţ şi cartofii de coajă şi îi tai bucăţi mai mărişoare. Fiind atent la ceapa din cratiţă, reuşesc să mă tai destul de bine la un deget. Eu sunt de vină, pentru că am ascuţit cuţitul de taie ca un brici. Îmi pun un plasture repede şi torn peste ceapa prăjita ardeiul şi morcovul. După ce se prăjesc puţin, adaug un pic de suc de roşii. E făcut de soţie şi e 100 % natural. Pe un ochi mai mic al aragazului am pus o oală cu apă la fiert. O să am nevoie de ea mai târziu ca să torn peste cartofi. Tai şi ciupercile mărunt, fiind cu ochii cât sarmaua pe cuţit ca să nu mă tai iar. Le pun şi pe ele în cratiţă.
E momentul să-mi mai pun un pahar cu bere. S-a făcut tare cald în bucătărie, deşi stau cu geamul larg deschis. Pun şi cartofii în recipient şi torn peste ei apă fierbinte din oala de alături. Pun şi condimentele: sare, piper, foi de dafin, amestec de legume şi boia de ardei. Mi-e tare sete aşa că îmi umplu paharul din nou şi îl dau pe gât dintr-o mişcare. Imediat mă strâmb şi-mi dau seama că am băut suc de roşii în loc de bere. Acuma n-ar fi fost rău dacă era şi niţică vodkă în suc. Dar mai bine nu, că e prea cald. Pun suc de roşii şi în cratiţa care fierbe la foc potrivit. Să se mai răcorească şi ea. Torn în vasul de pe foc şi mazărea şi păstăile congelate.
Pregătesc verdeaţa. În curând vine şi rândul ei să contribuie la desăvârşirea tocăniţei . Pun şi verdeaţa, mai las să dea două clocote şi închid focul. Mă uit la sticla de bere, ar mai fi un pahar. Păi hai să-l beau şi pe ăsta şi să îmi iau de-o grijă.
Vă că unii din colţ comentează că am băut cam multă bere pe parcursul reţetei. Nu e multă, am respectat doza recomandată de doctor: o sticlă pe zi. Acuma e vina mea că ăştia îmbuteliază berea în sticle de doi litri jumate’?

4 comentarii

Din categoria gastronomic

Un detectiv cu uşoare dureri de cap- fragment de roman

Vă prezint  un fragment din romanul poliţist la care lucrez:” Un detectiv cu uşoare dureri de cap”. Fragmentul face parte din partea a doua a romanului : 

„Soţia bancherului, câţiva poliţişti şi multe dureri de cap…

şi n-am pomenit nimic de mafioţi”

Capitolul 1

 

          Ceasul sună de zor pe noptieră. Îl arunc furios pe geam şi-n acel moment îmi dau seama că de fapt sună telefonul, măi băieţi! Stau câteva secunde şi mă gândesc dacă n-ar trebui să-l arunc şi pe el pe geam, dar în cele din urmă mă hotărăsc să ridic receptorul.

-Alo, domnul Goldon? mă chestionează o voce feminină, chiar deosebit de feminină.

– Da, chiar el la telefon. Cu ce vă pot fi de folos?

– Am o problemă de discutat  cu dumneavoastră.

– Sunt numai urechi!

– Nu pot să vă spun la telefon şi nici la biroul dumneavoastră n-aş vrea să discutăm.

– O.K.! Propuneţi un loc şi o oră. Mă voi strădui să fiu acolo.

– Atunci, să zicem la ora 10.00 la barul „Old Jim”. Vă convine?

– Da, voi fi acolo! Dar cum vă pot recunoaşte?

– Nu-i nevoie. Vă cunosc eu!

Pun receptorul în furcă. Cam misterioasă cucoana de la telefon ! Sunt curios ce vrea să discute  cu mine. Dar nu-i momentul  să filozofez. Am o mulţime de treburi de rezolvat şi în plus trebuie să am grijă să nu uit de întâlnirea cu tipa. Şi sunt aşa de obosit după ce a trebuit s-o consolez pe Lola aproape toată noaptea!

Fac repede un duş. Mă împachetez în nişte ţoale de lucru. Nu uit să-mi ataşez pistolul sub braţul stâng ca orice detectiv ce se respectă. Deschid frigiderul şi-l închid imediat. E gol, fraţilor! Nu trebuie să fac o investigaţie prea amănunţită ca să descopăr vinovatul pentru golul din răcitor. Cred că voi lua micul dejun în oraş.

Trântesc uşa de la intrare şi exact în acel moment ştiţi ce se întâmplă? Nu, nu trage nimeni în mine. Nici nu începe să plouă din senin. Nimic din toate astea. Îmi dau seama că mi-am uitat cheile înăuntru. Ei, dar nu-i nimic. Un detectiv de talia mea se descurcă în orice împrejurare. Am să văd eu ce-o să fac la întoarcere.

Sar în tărăboanţă şi demarez în trombă spre birou. Pe drum îmi cumpăr un sandviş. Sper să nu uit să mai cumpăr ceva provizii pentru acasă. Bietul meu frigider e mort de foame! În cele din urmă ajung la sediu unde secretara mă întâmpină binedispusă.

– Bună dimineaţa, domnule Goldon!

Mormăi şi eu un salut şi mă aşez pe scaun. Pe birou mă aşteaptă cafeaua fierbinte şi două dosare. Nu ştiu cum face Hilma, dar tot timpul găsesc cafeaua fierbinte pe birou. Cred că are un radar secret cu care detecteză când mă apropii de firmă, având în vedere că nu am o oră fixă cand ajung aici.

Deschid unul din dosare şi scot sandvişul din buzunar. Cine îşi închipuie că un detectiv particular se află numai în acţiune pe teren se înşeală. Din când în când trebuie să mai stau şi la birou, scufundat în tot felul de hârţoage. Nu reuşesc să mă concentrez. Gândul îmi zboară la tipa cu voce sexi de la telefon. Arunc dosarul într-o parte şi  hotărăsc să mă ocup de micul dejun. După ce termin de mâncat şi de băut cafeaua, mă ridic şi mă îndrept spre ieşire. Îi las secretarei adresa unde mă poate găsi şi plec spre barul cu pricina. Până acolo mă deplasez pe jos pentru că nu-i prea departe. Ajung la destinaţie şi-mi dau seama că e cam devreme. Nu-i nimic. Am timp să dau pe gât un whisky. Unul mare. Cu paharul în mână mă instalez la o masă mai retrasă de unde am o privire de ansamblu. La ora asta barul este aproape gol.

Pe la zece fără zece se deschide uşa şi îşi face apariţia o tipă ce atrage toate privirile masculine din bar. Noroc că nu-s prea multe.Mă întreb dacă asta-i persoana pe care-o aştept, aş fi foarte bucuros să fie ea! Tipa trece pe lângă masa mea şi se aşează la o masă într-un colţ. În trecere mi-a pasat un bileţel pe care mă chinui să-l citesc fără să mă vadă cei din jur.

„Ieşiţi peste un sfert de oră în faţa barului”- asta scrie în bilet. Mototolesc hârtia şi-o bag în buzunar. Văd că treaba este din ce în ce mai misterioasă. Între timp tipa comandă o cafea pe care o bea rapid. După cinci minute iese afară din local. Mai las să mai treacă cinci minute şi ies şi eu. Mă postez în faţa vitrinei şi aştept. Din stânga aud un zgomot de roţi ce muşcă asfaltul. De pe o stradă laterală apare o maşină sport ce frânează brusc în dreptul meu. Se deschide portiera din dreapta. La volan este personajul feminin pe care-l aşteptam. Nici nu urc bine că şi decolează în trombă.

– Puneţi-vă centura de siguranţă! îmi sugerează şoferiţa.

Mă execut imediat. Era şi timpul pentru că automobilul frânează violent, evitând în ultimul moment impactul cu o camionetă. Dar nici nu-mi trag bine sufletul că şi decolăm ca o rachetă sol-sol. Nici eu nu conduc prea prudent, dar modul cum conduce tipa mi se pare demenţă totală.

– Ne grăbim undeva? întreb eu.

– Nu, dar priviţi puţin în urmă!

Mă uit în spate şi văd o maşină ce rulează în urma noastră. După toate probabilităţile suntem urmăriţi.

– Da, înţeleg-spun eu.

– Ţineţi-vă bine! Încerc să scap de urmăritori, îmi spune cucoana accelerând puternic.

Ei, fraţilor, chiar trebuie să mă ţin bine. Dar bine de tot. Şoferiţa iadului face slalom printre automobile de parcă ar încerca cu orice preţ să se sinucidă. Mă rog, asta o priveşte, dar eu nu vreau să mor chiar acum. Intenţionez să  mai am răbdare câţiva zeci de ani!

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

4 comentarii

Din categoria literatura

Privind cu ingrijorare spre viitor

EDITORIALUL DE WEEK-END

Lumea în care trăim pare tot mai nesigură. E greu să-ţi mai faci planuri de viitor, pentru că nu ştii cum vor evolua lucrurile. Criza care a lovit lumea şi care ne afectează şi pe noi ne face să privim cu mare îngrijorare viitorul. Economia Europei se zguduie puternic: Grecia e în faliment, Italia o urmează cu paşi decişi, Spania vine şi ea puternic din urmă. Până şi Germania are probleme mari. Cum să-l credem pe premierul Boc care ne spune că România stă bine în acest context ?

Şi ca tabloul să fie complet, se aud zvonuri că un al treilea razboi mondial bate la uşă.  Că aşa e tradiţia, după o criză mondială urmează un război mondial. Un al treilea război mondial ar putea fi ultimul pentru omenire. Pentru că în urma lui nu va mai exista nimic….nu va mai exista nici planeta Pământ!

O să spuneţi că sunt pesimist…oare chiar sunt?  Sau vremurile sunt prea tulburi ca să mai poţi fi optimist ?

Să stăm cu ochii pe Iran! De acolo se poate trage sfârşitul lumii…mai repede decât de la asteroizii care trec pe lângă Pământ!

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria Politic, social

Din bucătăria de post a lui Iulianes- macaroane cu sos de roşii

Iată şi un felul II de post !

Avem nevoie de:

500 gr. macaroane;

1 ceapă mare;

1 litru de suc de roşii;

2-3 linguri ulei;

150 ml pastă de gogoşari+ardei capia;

150 gr. măsline;

un borcănel cu capere;

oregano, sare, piper,busuioc, usturoi granulat.

Unii văd că se uită la mine cam ciudat, nu ştiu ce sunt acelea „capere”. Iata mai jos o explicaţie:

Caperele sunt bobocii nedeschisi ai florilor. Planta de capere creste in salbaticie pe pantele muntoase, in special pe acelea din jurul Marii Mediterane. Este o planta cataratoare, cu tulpini subtiri a caror culoare variaza de la verde deschis pana la ruginiu. Planta are frunze rotunde, de culoare verde intens. Florile sunt foarte frumoase si delicate, cu petale albe si stamine foarte lungi, de culoare mov.
Bobocii de capere se folosesc in special murate. Aroma lor este picanta si un pic acrisoara (din cauza murarii), gustul este un pic astringent si pregnant. Fructele de capere au un gust mai puternic si mai dominant, dar asemanator.
Caperele se folosesc mai ales in sosuri (fie reci, fie calde) si in marinate, in special cele pentru peste. Merg foarte bine cu rosiile si vinetele. Caperele se mureaza in otet sau se sareaza, rezistand astfel pana la un an.
Caperele sunt esentiale pentru bucatariile mediteraneene, fiind asociate, mai ales, cu bucataria italieneasca si cea cipriota. Se folosesc in sosurile cu rosii sau cu vin si merg foarte bine cu pestele, pastele si carnea de pui. Ele se armonizeaza bine si cu majoritatea condimentelor mediteraneene: busuioc, oregano, usturoi, tarhon, rozmarin, cimbru. Se combina de asemenea bine cu maslinele murate.
Bucatariile din Europa centrala si nordica au ajuns si ele sa foloseasca caperele, mai ales in mancarurile reci (salate de peste si de legume). Multe sosuri isi datoreaza gustul special catorva bobite tocate de capere. Sosurile calde trebuie insa sa foloseasca cu prudenta caperele, deoarece la temperatura, acestea isi pierd gustul si aroma. Este indicat ca acest condiment sa fie adaugat cat mai tarziu la sos.

Caperele le găsiţi la supermarket, în borcănele mici de obicei.

 Ei, v-aţi lămurit?
Mod de preparare:
Se pun la fiert macaroanele şi se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj.
Separat într-un alt vas se pun 2-3 linguri de ulei şi se pune pe foc potrivit. Se taie ceapa mărunt şi se căleşte în ulei. Atenţie să nu ardeţi ceapa că vă strică gustul la sos. Se toarnă sucul de roşii şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se pune şi pasta de gogoşari. Se adaugă condimentele (sare, piper, oregano etc.). Când tot acest amestec a mai scăzut puţin , este cam gata. După ce s-a mai racit puţin sosul se adaugă măslinele şi caperele în sos şi se amestecă .  Macaroanele se scurg de apă şi se pun într-un vas unde se amestecă cu sosul.
Poftă bună!

Scrie un comentariu

Din categoria gastronomic

Din bucătăria lui Iulianes- borş de legume(de post, desigur)

Am gătit un borş de post, numai din legume. Pentru cei ce nu prea le au cu bucătăria, iată şi reţeta:

Avem nevoie de:

400 gr. morcov baby- eu am cumparat o pungă de morcovi congelaţi de la supermarket;

400 gr. amestec de legume congelate- am cumpărat tot de la magazin o pungă cu un amestec pe gustul meu(pentru ca sunt diverse amestecuri)ardei graşi, mazăre,cartofi etc. Aici intervine creativitatea fiecăruia dintre noi.

1 ceapă mare;

4 cartofi mari;

1 patrunjel rădăcină mare;

1 litru de borş moldovenesc- cumpărat din piaţă de la o bătrânică pe care o cunosc;

verdeaţă: mărar, pătrunjel, leuştean;

suc de roşii 200 ml;

pastă de ardei + gogoşari 3 linguri;

condimente după gust, sare(tot după gust).

Mod de preparare:

Se umple oala (în cazul meu e vorba de o oală de 4 kg) 3/4 cu apa. Se pune sare şi se aşează pe aragaz, la foc moderat. În timp ce oala îşi vede de treabă, noi pregătim legumele: curăţăm şi tăiem mărunt ceapa, curăţăm pătrunjelul rădăcină şi îl tăiem şi pe el mărunt. Curăţăm cartofii şi îi tăiem bucăţi potrivite.

Menţiune: în mod normal la borş toate ingredientele se taie mărunt, dar la mancarea de faţă am preferat să tai cartofii mai mari un pic şi să las morcovii întregi pentru că sunt mici şi dau un aspect mai special preparatului culinar.

Când apa s-a încălzit se pot pune legumele: cele congelate întâi, apoi cartofii şi patrunjelul şi la urmă ceapa. Se lasă să fiarbă. Se condimentează borşul după dorinţă, se adaugă(mai la final) sucul de roşii şi pasta de gogoşari. Eu am folosit suc şi pastă făcute de nevastă-mea. Dar cine nu are,  le poate procura de la piaţă sau din magazin.

Se încearcă cu o furculiţă legumele pentru a constata daca sunt fierte. Separat, pe alt ochi, se încălzeşte borşul. Când legumele sunt fierte, se adaugă borşul încălzit. Se pune şi verdeaţa tăiată mărunt. Se mai dă un clocot şi borşul e gata!

Vă sfătuiesc să folosiţi pentru amestecare în oală o lingură de lemn, pentru că cele de metal schimbă gustul mâncării.

Cred că reţeta este destul de simplă şi ieftină.

Să aveţi poftă!

 

Scrie un comentariu

Din categoria gastronomic

Din bucătăria lui Iulianes- supa de roşii

Astazi am pregătit o supă de roşii specială. Dar iată reţeta:

Trebuie să recunosc că la mine în familie nevastă-mea este aceea care găteşte de obicei. Dar din când în când mai intru şi eu în bucătărie pentru a-mi dovedi că stăpânesc puţin din arta culinară. Şi să ştiţi că nu am în „repertoriu” numai cartofi prăjiţi şi ochiuri. Dar ca să demonstrez cele afirmate mai sus, am să vă gătesc o supă de roşii.
Sunteţi gata? V-aţi legat centurile de siguranţă? Da? Ei, atunci să pornim. Cei care nu ştiu această reţetă să fie atenţi…eventual chiar să-şi noteze. În ceea ce-i priveşte pe cei ce ştiu să facă supă de roşii, îi sfătuiesc să uite reţeta lor şi să fie atenţi la a mea.Gata cu introducerea! Start!
Primul pas este identificarea vasului adecvat pentru conceperea acestei supe. Pentru asta trebuie făcute ceva calcule matematice pentru aflarea volumului corect în funcţie de numărul de membri de familie şi de numărul de zile cât trebuie să ajungă preparatul culinar. Am reuşit să ajung la concluzia că patru litri ar fi dimensiunea corectă pentru oala în care va prinde viaţă minunata supă de roşii. Încep să caut prin cămară. Aici sunt tot felul de recipiente, dar lipseşte tocmai cel de care am nevoie. Îmi aduc aminte că e la frigider ocupat cu altă mâncare. Aşa că am de ales între două oale: una mai mică şi una mai mare. Mă hotărăsc la cea mai mare, o iau cu mine în bucătărie şi o umplu cam două treimi cu apă. O pun la fiert pe aragaz, la foc potrivit. E timpul să pregătesc ingredientele. Scot din ladă câţiva cartofi. O să mă întrebaţi câţi cartofi, pentru că, nu-i aşa, o reţetă trebuie să dea cantităţi exacte. Ei, reţeta mea e mai specială şi nu-i cazul să dăm cantităţile chiar la milimetru. Puneţi-vă creativitatea în mişcare! Dar să continuăm cu ingredientele. Caut ceapa uscată în cămară şi n-o găsesc. S-o fi terminat? Îmi aduc aminte că tocmai a făcut ordine nevastă-mea şi în urma acestei acţiuni e normal să nu mai găseşti nimic la locul lui. Dă-o încolo de ceapă, am să văd eu cum mă descurc.
Deschid frigiderul şi mă uit în cutia de legume. Pescuiesc doi morcovi, doi pătrunjei, un ardei gras roşu şi o ţelină. Într-o pungă descopăr nişte ceapă verde. E bună şi asta în loc de ceapă uscată.Pe uşa frigiderului zăresc o sticlă cu vin de Cotnari. O scot şi pe ea şi o pun pe masă. S-ar putea să am nevoie la reţetă. De fapt cred că am nevoie chiar acum. Îmi torn în pahar puţin vin. Da, e bun. Merge la supa de roşii.
Mă apuc să curăţ legumele şi să le tai bucăţele. Le pun în castronaşe pe care le aşez în ordine pe masă. Îmi aduc aminte că n-am scos ingredientul principal: sucul de roşii. Mă duc iar la cămară şi încep să caut , dar nu găsesc nicio sticlă cu suc de roşii. Ei, am băgat-o pe mânecă! Cum fac eu supă de roşii fără suc? Şi nevastă-mea, n-a putut să facă o hartă ca să mă descurc mai uşor?. Mă uit şi în celălalt colţ de cămară şi am noroc. Găsesc sticlele cu suc. Iau una de un litru, cred că e suficient.
Încep să pun legumele în apa care s-a încălzit. Adaug şi sare şi piper boabe. Totul pare în regulă. Îmi mai pun un pahar de vin. Îl dau peste cap şi când pun paharul pe masă îmi dau seama că nu mai am loc în oală pentru sucul de roşii. Nu-i nimic, mă descurc eu cumva. Singura soluţie ce-mi vine în cap este să mai scot din apă. Iau o cană metalică şi încep să iau apă din oală. Brusc îmi aduc aminte de biserică şi încep să pomenesc toţi sfinţii. Am reuşit să mă opăresc pe mână cu apa din oală. Îmi torn nişte ulei pe arsură, cică ajută. Trag un urlet. Ustură ca dracu’. Noroc că nu-i nimeni acasă ca să mă audă. Mă aud numai vecinii.
„Iar găteşte vecinul!”, trag ei concluzia.
Mai beau un pahar de vin ca să-mi fac curaj să termin capodopera culinară. Adaug nişte paste mărunte în oala care fierbe. Se poate pune şi orez, dar eu prefer pastele pentru că fierb mai repede. Pun şi sucul de roşii. După ce fierbe puţin adaug şi verdeaţa tăiată mărunt. Păi, e cam gata. Pot stinge focul. Mă uit la opera ce-am înfăptuit-o, în timp ce-mi bandajez mâna.
Daa, arta cere sacrificii.
Îmi mai pun nişte vin în pahar, după muncă şi răsplată!
Până la următoarea reţetă vă urez: Poftă bună!

Nota autorului:
Acesta este un eseu dedicat artei culinare.

Textul de mai sus a fost publicat in revista culturala TIMPUL nr.10/ 2012.

Un comentariu

Din categoria gastronomic

Din bucataria lui Iulianes- Fasole cu cârnaţi

 

Astăzi am gătit din nou, o mâncare fără pretenţii : fasole cu cârnaţi.

Iata reţeta:

Este nevoie de o ceapa mare, 2 linguri de ulei, pastai congelate (4 pungi de 400 g fiecare), carnaţi intr-o cantitate variabilă după dorinţă (eu am pus cca. 250 g), bulion 100 g, sare, piper, mărar, oregano si alte condimente dupa dorinţă. Se pune uleiul în cratiţă şi se căleşte puţin ceapa ce a fost tăiată mărunt, se adaugă carnaţii tăiaţi feliuţe. După ce s-au prăjit puţin se toarnă bulionul. Se amestecă tot timpul ca să iasă un sos aşa cum trebuie. Se toarnă pastăile şi se adaugă apa caldă…cât să cuprindă păstăile. Se fierb la foc potrivit, cu cratiţa acoperită parţial. Din când în când se amestecă. Să nu uitaţi să condimentaţi mâncarea după dorinţă. Când au fiert păstăile se stige focul şi mâncarea e gata!

Poftă bună!

Scrie un comentariu

Din categoria gastronomic