Şi cerşetorii sunt oameni

cersetor vioara

În fiecare zi întâlnim pe stradă, în locuri aglomerate, oameni care cerşesc. Unii sunt diformi, alţii ţin un copil în braţe sau de mână şi alţii cerşesc pur şi simplu bani de băutură.

Mai este însă o categorie care încercă să ofere ceva în schimbul banilor pe care îi primesc. Aceştia cântă la diverse instrumente : chitară, fluier, vioară. Cei mai mulţi nu sunt prea talentaţi, dar cel puţin încearcă şi ei să ofere ceva.

Acum câteva zile am întalnit în cartierul meu un cerşetor din acesta mai special care cânta la vioara. Şi nu cânta deloc rău. Când am trecut pe lângă el cânta o bucată muzicală care îmi place aşa că m-am gândit să-i dau şi eu ceva în schimb pentru bucuria făcută.

În faţa lui era o cutie de carton în care unii trecători puneau câte un ban, erau mai mult bacnote de un leu şi doar câteva de cinci lei. Am scos din portofel o bacnotă de zece lei şi am pus-o în cutie, după care am vrut să merg mai departe. Cerşetorul m-a oprit cu un gest şi mi-a mulţumit. Mi-a zis că vrea să-mi cânte o melodie special pentru mine pentru că i-am dat atâţia bani deşi nici eu nu o duc prea bine. Şi a început să cânte una dintre melodiile mele preferate.

Am zâmbit larg şi m-a mirat mult cum de a ştiut că aceea este melodia care-mi place. Şi apoi de unde a ştiut că nu îmi pot permite să dau unui cerşetor o sumă aşa de mare( şi credeţi-mă că e mare pentru mine).

Da, sunt multe semne de întrebare….viaţa chiar nu e simplă deloc.

2 comentarii

Filed under Uncategorized

2 responses to “Şi cerşetorii sunt oameni

  1. Daca faci asta pentru sufletul tau …merita….seara minunata…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s