Cum am reuşit imposibilul

Am să vă povestesc o întâmplare din perioada când eram inspector de daune la o firmă de asigurări. Aveam de trimis un autoturism avariat la service-ul firmei care avea sediul în oraşul de unde provine actualul preşedinte. Ni s-a comunicat de la centrală că vor trimite o platformă care să transporte maşina la destinaţie.

Ne-a sunat şoferul când a ajuns în Iaşi şi am mers să ne întâlnim cu el pentru a-l îndruma către locaţia unde era automobilul şifonat. Când am ajuns la locul întâlnirii , am rămas fără grai. În locul platformei cei din centrală ne trimiseseră o maşină pentru transport de marfă ( cum ar fi saci, cutii sau navete) nu pentru maşini.

După ce ne-am pus creierele pe bigudiuri, am găsit o soluţie, foarte riscantă ce-i drept, ca să o urcăm în camion. Ne-am folosit de o rampă de beton de la marginea oraşului şi de patru scânduri groase pe care a urcat automobilul cu pricina până sus în maşina de marfă. Şoferul acesteia şi-a făcut cruce, văzând cascadoria noastră. Ne-a spus că n-a mai văzut aşa ceva. L-am asigurat că şi pentru noi e prima dată când executăm aşa o manevră.

A doua zi primesc un telefon de la şeful service-ului de destinaţie.

  • No, dragilor, da’ cum naiba aţi urcat maşina în camion, că eu nu ştiu cum s-o cobor de acolo ? m-a întrebat elM-a pufnit râsul. Adică noi ne-am descurcat fără să avem nicio  dotare şi ditamai service-ul nu reuşeşte să dea maşina jos ?

    Până la urmă au găsit soluţia.

    Eu şi colegul meu am ajuns nişte mici vedete în cadrul firmei, pentru că trebuie să vă spun că despre aventura noastră s-a aflat în toate sucursalele din ţară.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s