Şerban Mărgineanu- un scriitor nonconformist, considerat de unii postum

S.Margineanu

Datorita Facebook-ului am avut ocazia să-l cunosc pe scriitorul Şerban Mărgineanu. El a debutat cu o carte de poezii, “Citadine”, dar apoi a cotit brusc spre romanele poliţiste.

Şerban Mărgineanu a lucrat ca strungar, mecanic, paznic de noapte, curier, fotograf, chelner şi altele. În toate aceste ipostaze, el nu a uitat nicio clipă că este scriitor, iar lumea cu care intra în directă legătură prin aceste meserii i-a fost de fiecare dată un alt laborator de studiu şi creaţie. Ca un alter-ego, întotdeauna a fost însoţit de un câine, pe care l-a iubit şi l-a tratat ca pe un frate întru experimentarea frumuseţilor şi ciudăţeniilor lumii. 

P1370638

Mai nou, într-o cronică la cărţile sale, apărută în Franţa, Şerban Mărgineanu este declarat mort.  Cronica respectivă mi-a semnalat-o chiar autorul, care este destul de viu. Chiar ieri am vorbit cu el. Iată mai jos un mic fragment:

Ioan LILA

Viaţa şi romanele unui scriitor controversat

Serban Mãrgineanu

„Urma sângelui întunecat”

Editura PERPESSICIUS – BUCURESTI

„Îl privea pe El-Coyote, fãrã a da

impresia cã o face. Lângã scaunul de bambus, pe o

masã micã, aburea un pahar cu ceai verde, aflat alãturi

de un evantai. Luong-Duc îsi aprinse mica sa

pipã din fildes. În tutunul negru, aspru, strecurase o

infimã biluţã de opium.”

Trăind în Franţa de mai mulţi ani, nu mai am nici un fel de contact diret cu literatura din Romania, dar, din cînd în cînd primesc de la prieteni cîte o carte şi o citesc cu mare plăcere. De data aceasta am primit trei romane (despre doua am şi scris deja) de la o persoana necunoscută, care poate să fie oricine; fiind virtuală, nu are consistenţa unei persoane despre care să poţi afirma că ştii cine este.

Între timp, se pare că scriitorul a şi decedat, nu se ştie din ce pricină. S-a sinucis, nu s-a sinucis, mister! Fraza de mai sus este delicat aşternută, dovedind că scriitorul are stilul său propriu. Paharul cu ceai verde, alături de un evantai, sugerează un colţ de rai dintr-un tablou impresionist. ”

carti S.Margineanu

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s