Unde soarele răsare – Povestea Alinei (4). Români de dincolo de graniţă

Vă prezint mai jos ultima parte din povestea Alinei, românca stabilită în Japonia.

poză (2)

„Între timp mi-am mai găsit un job seara la un karaoke bar 3-4 zile pe săptămâna . La început mi-a fost destul de greu cu programul având în vedere că lucram şi dimineața de la 9:00 la 13:00 iar seara de la 20:00 la 1:00,dar mi-am intrat în ritm destul de repede. Munca de seara e mult mai bine plătită , dublu faţă de serviciul de zi. Mulţi ar zice că lucrez prea mult,dar cu toate acestea îmi fac timp pentru familie, prieteni si pentru mine, prefer o viaţă activă decât o viaţă de colivie.
După 2-3 ani de zile m-am adaptat atât de bine la viaţa de aici că aveam impresia că m-am născut efectiv în Japonia, pentru asta am de mulțumit familiei mele de aici şi japonezilor în general pentru că m-au adoptat pur şi simplu. Nu m-am simțit respinsă niciodată pe motiv că aş fi străină, ba  din contra am fost primită cu braţele deschise, dacă ești bun la jobul tău nu contează ce culoare ai , eşti apreciat oriunde. Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna la japonezi sunt serviciile pe care le prestează în orice domeniu: „clientul, stăpânul nostru” e o regulă de aur care se aplică cu sfinţenie indiferent de poziția socială a clientului , poate fi îmbrăcat în zdrenţe că tot va fi tratat cu respect şi mai ales buna voinţă.
Asta e un lucru căruia îi duc lipsa atunci când merg în vizită în România şi când vreau să cumpăr câte ceva şi trebuie să aştept vânzătoarea să termine de vorbit la telefon, sau sa-şi termine cafeaua sau altceva ce nu intra în atribuțiile ei la job , că-mi vine să o iau de guler şi să o zgudui până învață să-si facă treaba pentru care e plătită așa cum trebuie .
Ca veni vorba de zguduială , unul din lucrurile cu care a trebuit să mă obişnuiesc , au fost cutremurele! Da! În primii 2-3 ani săream ca arsă la orice tremurat şi într-un an sunt zeci de cutremure pe care le simți . Îmi aduc aminte la primul cutremur pe care l-am simțit eu în Japonia, era noapte, dormeam şi am sărit ca un arc strigând la soțul meu: cutremur! Era cam de 2-3 grade maxim şi al meu soţ somnoros s-a întors calm spre mine învelindu-mă , m-a luat în braţe şi mi-a zis adormit: da,da,cutremur , stai liniştită dormi la loc! Eu am rămas mai mult decât blocată , cum adică : da,da, e cutremur ,stai liniştită şi dormi?!? Eşti dus cu capul?!? Gândeam eu la vremea aia, ei bine după 2-3 ani  i-am dat dreptate! La 2-3 grade nici nu mă obosesc să deschid ochii, mă leagănă numai bine, pe la 4 grade deschid ochii puțin atentă, dacă e scurt cum de obicei sunt marea majoritate, adorm la loc fără nici o grijă.  Am prins câteva cutremure mari care au reușit să mă sperie,  dar nimic nu se compara cu dezastrul din 11 Martie 2011! De obicei cutremurele ţin câteva zeci de secunde, maxim un minut, în martie însă când pământul a început să se zguduie minute în şir, aproape 5 minute, mi-am zis clar că ăla trebuie să fie sfârşitul lumii de care se tot vorbea, eram sigura ca undeva pământul se crapă în două precum în filme! Ca urmare a acestui cutremur, cea mare insula a Japoniei , Honshu,  s-a deplasat cu 2.5 metri. Ce a urmat cutremurului a fost şi mai cumplit, tsunamiul care a măturat în calea lui oraşe întregi şi a luat viaţa a aproape 20000 de persoane, m-a îngrozit ! Să nu mai vorbim de Fukushima …Ce să mai, dezastrul a dat cu Japonia de pământ . Partea frumoasă a lucrurilor o reprezintă oamenii acestei ţări , japonezii sunt un popor care nu-şi plâng de mila, ei au în vocabularul lor un cuvânt pe care-l auzi la orice pas şi împrejurare: „gambate”! Înseamnă : lupta ! E un cuvânt de încurajare, îl spui cuiva când pleacă spre serviciul lui, îl spui copilului când se străduieşte să învețe ceva, îl spui cuiva în suferinţă  etc. Japonia s-a scuturat şi a pornit rapid refacerea cu o viteză şi seriozitate ce a uimit o lume întreaga . Ai mei panicaţi mă chemau în România , în condițiile în care marea majoritate a străinilor au rupt aeroporturile în drum spre ţările de baştină,eu am rămas, aici e casa mea în fond şi la urma urmei, şi la bine şi la rău ! Şi cu astfel de oameni în jurul meu nu aveam de ce să-mi fie teamă. Am ajuns să iubesc această ţară şi oamenii ei, mă simt ca acasă şi asta îmi face viaţa mult mai uşoară departe de România , pe care am s-o iubesc până la moarte. Îmi face o imensă plăcere să revin în România de fiecare dată, sunt mandră că sunt româncă şi nimic din toate mizeriile politice sau de alt fel, nu-mi vor schimba părerea despre România , e o ţară minunată cu oameni deosebiti!
Cam asta e povestea mea pe foarte scurt aici în Japonia, am pornit la drum din curiozitate şi am ajuns să-mi găsesc destinul în Ţara Soarelui Răsare !”
Festivalul portyului Mikoshi

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s