Unde soarele răsare (3). Români de dincolo de graniţă

Am să continui povestea Alinei Mariana Kawano, o româncă stabilită în Japonia.

Am ajuns la episodul al treilea.

poză (1)

 

„La întoarcerea în Japonia mi-a fost un pic cam greu,fără prieteni, limba nu o stăpâneam foarte bine, nu se punea problema să lucrez undeva, dar soțul meu şi noua mea familie m-au sprijinit foarte mult. Pe lângă soțul meu am avut şi marele noroc să am o soacră de milioane care s-a ataşat de mine foarte mult ,m-a învățat multe şi m-a sprijinit tot timpul. Vreo 2 ani de zile nu am lucrat, iar eu fiind o fire activă de fel, pur şi simplu nu  am mai rezistat. De obicei în Japonia soția nu trebuie să lucreze , ea trebuie să stea acasă să întreţină gospodăria şi să aibe grijă de copii în timp ce bărbatul lucrează . Din păcate eu încă nu aveam copii şi treburile godpodăreşti nu-ți umplu ziua . La ziua de salariu soțul vine şi dă salariul soţiei , de aici ea îi dă sotului „kozukai” adică banii lui de buzunar pe o lună suma variază în funcție de salariu. De exemplu, în cazul soţului meu cam 25-30000¥ dintr-un salariu de 200000¥. Restul intră pe mâna soţiei care-l gospodăreşte cum se pricepe: lumina, gaz, apa, telefoane, asigurări, mâncare etc.
Bineînţeles , o femeie deşteaptă reuşeşte să pună şi bani deoparte dar nu e ca şi banul tău. Cu ajutorul soacrei mele am reușit să-mi găsesc de lucru, eu deja în doi ani de zile vorbeam cursiv japoneza dar cu scrisul şi cititul e altă poveste. Japonezii folosesc 3 alfabete ca să zic așa : katakana, hiragana si Kanji . Primele 2 au cam 47 de caractere fiecare, pe care le-am învățat într-o săptămâna dar Kanji … Sunt peste 2000 de semne, în mod normal cam 500 se folosesc frecvent , să nu mai spun ca un singur caracter are câte 2 moduri de a fi citit, se folosește mixat cu caractere hiragana şi are evident înţelesuri diferite . Soacra mea a mers cu mine la forțele de muncă să-mi găsesc ceva de lucru în așa fel încât să nu depind neaparat de scris şi citit Kanji . Mi-am găsit în apropiere de casă la un    Mini market 7ELEVEN. M-am dus la interviu , când proprietara magazinului a văzut ca sunt „gaijin”(străină ) a făcut ochii mari, când a văzut ca vorbesc foarte bine japoneza s-a liniştit, o femeie foarte de treabă, mi-a zis că nu contează că nu pot scrie şi citi Kanji atâta timp cât vorbesc bine japoneza şi m-a angajat pe loc. A urmat o săptămâna de training după care am intrat direct în pâine spre marea mea bucurie. „

La magazin Alina

 

„La început clienții când ajungeau la casă şi ridicau privirea, rămâneau blocaţi câteva momente, neobişnuiţi cu străini , când vedeau că vorbesc japoneza bine se mai calmau, mulți luau restul şi uitau cumpărăturile pe counter până strigam după ei şi-şi reveneau. Eram tare încântată de noul meu loc de munca chiar dacă era vorba doar de 4 ore pe zi , cinci zile pe săptămâna . Soțul meu a ținut să precizeze că banii obținuti erau doar ai mei şi numai ai mei şi eu nu l-am contrazis! 
Între timp am mai întâlnit o alta românca în același oraș cu mine, şi ea căsătorită cu un japonez cu un an mai devreme ca mine şi am devenit foarte bune prietene, parcă mi se mai uşurase sufletul să aflu că nu sunt singură în acest colț îndepărtat al lumii. Familia e foarte importantă dar  credeți-mă şi prietenii sunt la fel de importanți . Depindeam foarte mult de soțul meu când trebuia să mă duc la cumpărături mai departe de casă, eu nu aveam permis de conducere , iar soțul meu când venea de la serviciu era destul de obosit ca să mă îndur să-i cer să mă ducă , așa că rămânea numai pentru ziua lui liberă. De când am cunoscut-o pe prietena mea ,nu a mai trebuit să mă las la mâna soţului, care şi așa nu este prea încântat de mersul prin magazine la cumpărături . Avem ziua noastră de cumpărături când luam masa în oraș şi cutreieram magazinele după ce avem nevoie şi ceva în plus, când obosim ne aşezăm într-o cafenea la o cafea povestită şi după ce ne refacem ne continuam raliul. Plecam pe la prânz şi ajungem seara pe la 5-6 cu mașina plină de bagaje,soțul zâmbea în colţul gurii şi mă întreba dacă am mai lăsat ceva şi pentru alții ! Cam acum 5 ani mi-am luat şi eu permisul de conducere aici, am auzit că ar exista posibilitatea să dau examenul scris în engleză şi m-am înscris imediat.”

3 comentarii

Filed under Uncategorized

3 responses to “Unde soarele răsare (3). Români de dincolo de graniţă

  1. Tanase Carmen

    Buna ziua ! Am citit cu placere comentariul tau legat de viata in Japonia alaturi de familia ta , ptr. care te felicit .Sunt pasionata de Japonia, de cultura ei , de oamenii ei , nu am avut niciodata sansa sa o vizitez , insa m-am documentat pe orice cale posibila, am familie aici asa ca ptr. mine nu se pune problema de a ma stabili in Japonia desi in sufletul meu tanjesc dupa asta . As vrea sa traiesc alaturi de oameni care-mi par mai potriviti ca si educatie mie, decat alaturi de semenii mei din Romania , care se inraiesc pe zi ce trece .Mi-ar face placere sa putem discuta cat mai des , nu stiu daca acest comentariu va ajunge la tine , nu sunt prea priceputa in ce priveste internetul .Iti doresc o viata linistita in aceasta tara calma , traditionalista , cu oameni mai frumosi sug]fleteste decat romanii mei .SANATATE si sa prinzi puteri !

  2. Vlaicu Madalina

    Buna ziua!Acest blog este foarte interesant,imi pare rau ca nu l-am descoperit mai devreme.Sunt indragostita de cultura japoneza si as dori sa ma stabilesc acolo.Daca nu este prea mare deranjul,as dori sa dicutam mai mult despre viata in Japonia.Multumesc mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s