Românii din străinătate- un român în Anglia

Povestea primului drum în Anglia a prietenului meu Lucian Florescu, actualmente profesor la Norwich, Anglia.

Norfolk Lucian

 

„2001, sfârşit de iunie, început de iulie…

După mai multe încercări, agăţ în fine o mică bursă, pe educaţie, la un institut lingvistic privat, din Anglia (pe vremea aia, toţi obţineau uşor burse de studii, şi albanezii, şi basarabenii, şi ţiganii din toată Europa, numai românii, nu! …că guvernele noastre nu-şi băteau capul să creeze programe educaţionale la schimb cu vesticii). Dar mai bine aşa, mi-am zis, am reuşit prin forţe proprii, nu datorez nimic nimănui, cu atât mai puţin guvernului. Nu mai ştiu dacă pe atunci eram deja foarte hotărît să plec definitiv din ţară, ţin minte însă că mă scârbise scârba constantinescului, care ne înapoiase iliescului şi nu mai aveam sănătate şi energie de pierdut printre ai noştri. Cum s-ar zice, m-am luat şi m-am dus, şi-apoi … mai rău decât în ţară nu avea cum fi.

Prima fază nasoală a fost că am pierdut avionul. De prea multe pregătiri şi prea multe bătăi de cap, am ajuns la aeroport mult după ce se închisese boarding-ul. Chestia era ca pe atunci de la Cluj puteam merge la Londra numai prin Budapesta, şi deci legatura spre Londra era şi ea compromisă. Şi era musai să fiu la Norwich cel târziu pe 30 iunie. Am sunat urgent la agenţie şi am reuşit să modific data zborului de Londra, pentru a doua zi, însă cel de la Cluj la Budapesta avea deja toate locurile luate… singura soluţie rămânea microbuzul, pâna la Ferihegy, adica vreo 7-8 ore de drum chinuit pe soselele patriei precum şi ale ţării vecine si prietene (la vremea respectivă, nici alea prea răsărite) cu plecare la zece seara şi sosire la 4 dimineaţa (ora locală). Bineînţeles, cu ceva timp petrecut şi în vamă, dupa cheful ofiţerilor de serviciu. Iar zborul de Londra era de-abia pe la amiază…

De ce oare îmi placeau mie aeroporturile? Mai cu seamă că aveam de făcut drumuri atât de obositoare mereu… probabil era anticiparea călătoriei, a excursiei, a aventurii… sau eram încă destul de naiv şi suficient de tânăr cât să nu bag de seama (prea tare) oboseala, agitaţia şi mai ales mizeria umană de pretutindeni… De mult ce-mi plăcea şi Ferihegy-ul, era să ramân acolo, ca zevzecii nu anunţaseră pe monitoare că zborul era transferat de la Ferihegy I la Ferihegy II… şi haida-hai cu bagajele în marş forţat, printre ceilalti pasageri care evident numai atunci doreau să ocupe toate culoarele circulând negreşit în sensul invers eforturilor mele.

În avion, o mulţime de transfrontalieri, cu nelipsitele lor cefe late şi cu la fel de nelipsiţii lor plozi urlând în braţele mafaldelor nelipsite nici ele de pe lânga ei. Unde naiba să gaseşti un loc să poţi aţipi puţin, să te mai odihnesti, că într-o parte pute, într-alta e galagie, şi chiar în coadă nu-mi place că acolo te saltă cel mai tare… Fac cale-ntoarsă pe interval (fireşte, cu ocazia asta ne călcăm reciproc pe încălţări, eu şi restul coloanei care pâna atunci evoluase în şir indian în spatele meu) şi ajung aproape de cabina pilotilor. Nimic! Nici un loc convenabil. Nicaieri.

Când să abandonez şi să-mi trântesc haina pe-un spatar la întâmplare, observ o tipa tăcută, pe rândul al patrulea, imediat după zona locurilor rezervate… şi stă şi pe scaunul de la geam, ceea ce-mi convine, că eu prefer intotdeauna locul de la exterior, dinspre interval. Mă arunc cu avânt sporit contra curentului, printre ultimii pasageri ce urcaseră prin faţă, nu care cumva să dea cu ochii vreunul de locul ăla… şi mă înfiinţez lângă tipă, făcându-i semne, cu o politeţe frustă, în ideea de nu vă supăraţi, se poate aici? …dar tipa, aşa liniştită cum pare, e concentrată pe umerii scaunului din faţa ei, are căşti minuscule în urechi şi i se rupe de cum mă rup eu în figuri lângă ea… Într-un final, după ce încerc să-i captez atenţia şi audio, şi video, binevoieşte să se uite spre mine şi să zâmbească aprobator. Ura, de trei ori ura! Mă aşez şi-mi pun centura! …iar tipa începe să deschidă GURA! „

Voi posta în curând continuarea acestei aventuri.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s