SALONUL DE LITERATURĂ ZERO+, EDIŢIA A X-A

Imagine panoramica

În cadrul celei de-a X-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”, ce a avut loc pe 7 februarie la casa Dosoftei din Iași au citit proză Petronela NICA şi Bogdan MOISA. Invitatul ediţiei a fost poetul şi prozatorul Nichita DANILOV care, cu această ocazie, şi-a lansat cartea „Portrete fără ramă”, publicată anul trecut la Editura Tracus Arte, din Bucureşti. Moderatorul serii a fost Mirel CANĂ alături de care a fost Paul Gorban, sufletul Salonului.

P1320251

Proza Petronelei Nica a generat  multe discuţii, cele mai multe vizând partea tehnică a textului, dar şi partea de construcţie romanescă. Credem că de fapt proza Petronelei Nica nu a fost întocmai bine receptată pentru că autoarea nu a citit proza într-o manieră atractivă, preferând să alerge prin ea. Dar, cei care au fost mai atenţi au observat că, de fapt, autoarea ştie să problematizeze, ştie să construiască personaje, să insereze detalii tocmai pentru a contura cât mai clar profilul psihologic al personajelor.

P1320256

Despre piesa teatrală semnată de Bogdan Moisa, citită în grup, se poate spune că, în comparaţie cu textul Petronelei, a fost la polul opus. Adică a fost imediat absorbit de public. Asta nu pentru că neapărat textul reprezintă o perfecţiune, ci mai degrabă datorită comicului conţinut de text. Lecturile pe voci al celor din sală au creat chiar senzaţia că suntem la un spectacol de teatru.

P1320259

Cât despre reprezentaţia poetului şi prozatorului Nichita Danilov nu putem spune decât că a fost una deosebită.

P1320271

După un dialog cu publicul poetul a citit din creaţiile sale.

Nichita Danilov citid poezie

Ceea ce s-a întâmplat a fost filmat şi prezentat pe  http://www.privesc.eu, site care a transmis in direct seara literară. Le mulţumim şi pe această cale.


P1320246

Foto: Paul Gorban şi Iulian Sîrbu.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria literatura

Un răspuns la „SALONUL DE LITERATURĂ ZERO+, EDIŢIA A X-A

  1. Am intrat pe acest articol pentru a lasa un comentariu ca sa il salut pe Paul G.
    Deci, SALUT!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s