Colierul dispărut

Tânărul duce de l’Armoire ieşi de la notar. Faţa sa strălucea de satisfacţie. Tocmai aflase că moştenise o avere frumuşică, dar mai important era că devenise proprietarul Castelului Armoire. De fapt denumirea de castel era un pic cam exagerată, pentru că nu era decât  un conac mai mărişor. Poziţia castelului era destul de strategică, fiind situat pe Valea Loarei, zonă turistică celebră în întreaga lume. Din păcate răposatul duce de l’Armoire, nu se ocupase de întreţinerea stabilimentului şi clădirea era o ruină. Trebuia investit masiv pentru a introduce conacul în circuitul turistic.

Însă Artiste de l’Armoire avea alte gânduri în momentul respectiv. În jurul castelului se ţesuse o legendă care vorbea despre un colier de mare valoare care fusese ascuns, undeva prin clădire,  la vremuri de restrişte, de către unul din strămoşii lui Artiste. Legenda mai spunea şi că respectivul colier avea puteri magice. Din păcate cel ce ascunsese bijuteria, cu mulţi ani în urmă, murise în luptă, fără să spună  unde pusese colierul. Toţi cei care stăpâniseră castelul îl căutaseră , dar fără succes. Aşa făcuse şi bătrânul duce de l’Armoire. Conacul devenise o ruină pentru că, în căutările sale, fostul proprietar dărâmase pereţi, scosese podelele şi săpase peste tot. Dar nici urmă de colier.

Artiste de l’Armoire se urcă în hârbul de maşină cu care se deplasa de colo colo. Acolo îl aştepta prietenul său : Dondon de Chaise. Se tragea şi el dintr-o familie de nobili, dar averea familiei se risipise în cele patru zări. Aşa că se pripăşise pe lângă tânărul duce de l’Armoire, pe care îl tapa de bani zilnic.

– Dondon, am pus mâna pe castel! spuse plin de entuziasm tânărul duce.

– Şi ce te bucuri? Nu e decât o ruină, nu cred că mai are mare valoare.

– Ai uitat de legenda colierului? Dacă punem mâna pe el suntem bogaţi!

– Daaa…vezi să nu! Atâţia au încercat fără succes. De ce crezi că tu ai avea mai mult noroc? Şi apoi nici nu ştim dacă legenda e reală.

– Eu cred că e reală…şi am şi o idee unde ar putea fi colierul .

Artiste de l’Armoire, însoţit de amicul Dondon de Chaise, descălecă pe moşia moştenită. Începu să cerceteze ruinele castelului. Ieşi în curte şi începu să cerceteze anexele. Dondon se plictisi repede şi se aşeză pe o bancă. Îşi aprinse o ţigară de foi şi-l lăsă pe Artiste să-şi bată singur capul.

La un moment dat, ducele de l’Armoire se întoarse şi îi făcu semn prietenului său.

– Hai să mergem! Cred că ştiu unde e colierul.

– Şi mie nu-mi spui?

– Ai să afli la momentul potrivit, spuse Artiste, lăsându-l foarte nelămurit pe Dondon.

Trecură câteva zile. La Castelul Armoire o echipă de muncitori începu să lucreze la refacerea construcţiei. Pentru început se concentrară pe poarta de la intrare. Unul din stâlpii de piatră de la intrare fu dărâmat. Artiste de l’Armoire era acolo şi-i opri pe lucrători. Se căţără pe ruinele stâlpului de la poartă. După un timp, reveni cu o casetă metalică plină de praf. Le făcu semn muncitorilor să-şi continue treaba iar el merse la maşină unde îl aştepta, într-o stare de plictiseală totală, amicul Dondon de Chaise. Împreună au spart încuietoarea casetei şi, când au deschis-o, au rămas blocaţi. Colierul atât de căutat era acolo şi frumuseţea lui îţi tăia răsuflarea.

Articol pentru concursul Super blog 2012 etapa 25.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s