Cum crezi că vei face faţă tehnologiei când vei avea 80 de ani?

 

O mică excursie în viitor

 

M-am trezit că am aterizat în viitor. Totul arătă altfel decât ştiam eu. Sigur că o să mă întrebaţi cum am reuşit să ajung în viitor. Păi nu pot să vă răspund, pentru că nu ştiu. Vă jur, pe ce am mai sfânt,  că habar n-am cum am reuşit performanţa asta.

Problema este că mă mişc cam greu. Am mai avut eu probleme şi în trecut cu reumatismul, dar aici, în viitor, simt că treburile nu merg prea bine. Am ajuns în dreptul unei oglinzi şi mă privesc. Tresar puternic: din oglindă mă priveşte un moşneag pe care nu-l cunosc. Îmi duc  mâinile la faţă şi  constat că cel din oglindă face la  fel. Se pare că eu sunt moşneagul. Arăt de parcă aş avea optzeci de ani.

Mă uit în jurul meu. Văd undeva într-un colţ un birou. Pe birou e ceva ce seamănă cu o telecomandă. Mă apropii şi apăs butonul roşu. Dintr-o dată îmi apare în faţă ceva ce seamănă cu un monitor LED. Înseamnă că trebuie să fie un calculator prin preajmă. Încerc să apăs pe monitor, dar nu se întâmplă nimic. Mă gândesc la o tastatură şi, surpriză, pe birou apare (din neant) o tastatură. Apăs câteva taste şi constat că funcţionează. Dar unde o fi calculatorul cu placa de bază şi restul componentelor?

Mă aşez pe scaun şi încep să lucrez. Chiar dacă obiectul din faţa mea nu arată la fel ca şi calculatorul pe care-l ştiam, văd că mă descurc. La un moment dat se aude o melodie…care mi se pare cunoscută. Mă uit la monitor, dar acesta pare a intra în ceaţă. Simt că mă ia cu ameţeală, în timp ce melodia se aude tot mai tare.

Mă trezesc în patul meu. Întind mâna şi opresc alarma de la telefonul mobil.

 

Articol pentru concursul Super blog 2012 etapa a paisprezecea.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s