Viaţa la cutie

 

Seara trecută urmăream meciul la televizor şi aveam o cutie de bere în faţă, n-are importanţă ce marcă de bere era. Nu vreau să fac reclamă pe gratis, dacă mă-nţelegeţi. Şi cum nu mă plăteşte nimeni, n-am să vă spun ce bere am băut! Deodată am avut o iluminare. Mi-am dat seama de esenţa vieţii noastre de zi cu zi. Tocmai la meci mi-am găsit şi eu să filosofez, o să ziceţi? Ei, ce să-i faci? Inspiraţia nu ţine seama de context, te loveşte când nici nu te aştepţi. Ştiţi ce mi-am dat seama? Am realizat că trăim o viaţă la cutie sau, mai bine zis, suntem influenţaţi de cutii.

Dar să mă explic puţin.   Bunăoară cazul meu, stăteam într-o cutie (livingul unde am televizorul) şi priveam la altă cutie (televizorul, care este model mai vechi) în timp ce beam bere dintr-o altă cutie. După ce s-a terminat berea din cutie, m-am ridicat şi am trecut prin altă cutie (holul de la intrare) de unde am intrat în altă cutie (bucătăria), unde am deschis uşa de la altă cutie (combina frigorifică), de unde am luat altă cutie de bere rece. Toate aceste cutii sunt închise intr-o cutie mai mare (apartamentul meu proprietate personală) care la rândul lui se află într-o cutie şi mai mare (blocul în care locuiesc). Simţeam că mă ia cu ameţeală. Totul era banal, dar asta până îţi dădeai seama cum se desfăşoară viaţa noastră.

Unii ar putea protesta şi ar spune că ei stau la casă şi au curte şi nu depind de nicio o cutie. Să fim serioşi! Păi casa aia nu e tot o cutie? Chiar dacă are o formă mai neregulată, tot cutie se cheamă că este. Şi când pleacă la serviciu, locuitorii din vilele de la marginea oraşului se urcă tot în nişte cutii ce poartă diverse nume: Toyota, Mercedes, Honda sau Logan(în cazul meu). Păi automobilele  noastre la care ţinem atât, nu sunt şi ele tot nişte cutii? Chiar dacă sunt aerodinamice. Cei care nu au maşină sau nu au bani ca să-şi permită să meargă toată ziua cu maşina, se deplasează spre serviciu sau şcoală tot cu nişte cutii un pic mai mari(adică autobuzele şi tramvaiele pe care le  înjurăm atunci când întarzie).

Şi pentru că vorbeam de serviciu, acolo ne desfăşurăm activitatea tot în nişte cutii, care la rândul lor se află în interiorul altor cutii, care la rândul lor  sunt înglobate în alte cutii…etc. Gata, că simt că înebunesc!

Acum, când scriu aceste rânduri, sunt în faţa unei cutii (monitorul calculatorului), iar alături se află o altă cutie (unitatea). Mă folosesc de o altă cutie (cu taste) care se află pe altă cutie (biroul). Mai am o cutiuţă care o plimb din când în când pe masă (da, aţi ghicit, mă refer la mouse).

Săptămâna trecută am fost în delegaţie, undeva dincolo de munţi. Sigur că până acolo am mers tot cu o cutie (maşina de serviciu, desigur). Am ajuns seara în localitatea respectivă şi ne-am cazat într-o cutie (de trei stele). După drumul lung făcut, ni se făcuse foame. Am comandat ceva în cameră. Bineînţeles că pizza ce ne-a fost adusă era tot în cutii şi alături de ea am avut şi nişte cutii cu bere. Dimineaţă când am plecat de la hotel am coborât de la etajul zece tot într-o cutie pe care scria că numărul maxim de persoane este de 6.

Se pare că suntem blestemaţi să ducem o viaţă la cutie. Dar poate că nu e un lucru rău, poate că aşa avem mai multă ordine în viaţă. Şi suntem şi mai protejaţi. Oare?

Până şi gunoiul îl ţinem tot într-o cutie şi când s-a umplut sacul, îl aruncăm într-o cutie mai mare care la rândul ei este descărcată de gunoieri în altă cutie şi mai mare.

Tot gândidu-mă la cutiile din viaţa noastră, nici nu am mai putut urmări meciul de aseară. Nu ştiţi cum s-a terminat? Ei, dar lăsaţi…am să mă uit la o cutie care stie tot şi am să văd acolo rezultatul.

Acum vă las pentru că trebuie să fac ceva cumpărături. Aşa că mă urc în cutia din parcare şi mă îndrept în viteză spre o cutie mai mare care se cheamă supermarket. Acolo pun cumpărăturile într-o cutie fără capac. Am grijă să iau dintr-o cutie răcoroasă şase cutii cu bere, să am pentru meciurile de diseară. În drum spre casă mă opresc lângă altă cutie de unde ies cu două cutii ce miros foarte imbietor (a pizza dacă sunteţi curioşi).

Ajung acasă şi deschid cutia ce tronează pe o altă cutie din living. Gata, trebuie să înceapă meciul. Am să încerc să uit de cutii şi să mă concentrez la meci.

Dar parcă pot? Ies din cutia din care mă uit la meci şi intru în alta cutie unde deschid uşa altei cutii în care sunt cutiile care mă vor ajuta să mai uit de caniculă.

Text publicat în revista culturală TIMPUL nr. 8/2012 la rubrica UMOR PE VIZOR.

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s