Despre poetul şi jurnalistul Paul Gorban

Vreau să vă vorbesc în intervenţia mea despre prietenul meu Paul Gorban. Am constatat că e foarte greu să vorbeşti despre un prieten, astfel încât să fii obiectiv. Dar cine mă obligă să fiu obiectiv? Până la urmă aici sunt pe blogul meu şi pot fi un pic subiectiv. Trebuie să vă mărturisesc că îmi place poezia lui Paul şi am avut ocazia de multe ori să o trăiesc în  interpretarea poetului.

Dar să vedem cine este Paul Gorban.

Paul Gorban s-a născut pe 7 martie, 1982 în oraşul Botoşani. Are doctoratul dat (anul trecut) pe Semiotica limbajului poetic postomdern. A debutat editorial acum 8 ani cu volumul de poeme Primul val, (Ed. Alfa, Iaşi). A mai publicat în antologiile cenaclului Virtualia din Iaşi, în Antologia de poeme Artgothica(Ed. A.T.U. Sibiu, 2011), în antologia de poeme Ziua cea mai lungă (Ed. Herg Benet, Bucureşti, 2011), în antologia Innuendo(Ed. Junimea, Iaşi, 2011), dar şi volumul de poeme Pavilioane cu ruj (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010), volumul de poeme Submarinul Karmei (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2011), monografia exegetică Mişcarea în infinit a lui Grigore Vieru (Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2011.) Semnează constant eseuri şi cronici literare în diverse reviste de cultură din ţară şi din străinătate. Este prezent în Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane, Ed. Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011, realizat de criticul literar Emanuela Ilie. Din 2008 pană în 2011 a fost Redactorul-şef al Revistei de experiment literar Feed Back. Anul trecut a pus de-o revistă literară: Zon@ literară.

Anul acesta şi-a lansat volumul de versuri “Caii din Perugia”, la Editura Paralela 45.

Cu ocazia lansării cărţii de mai sus la Iaşi, i-am luat un interviu lui Paul Gorban. Un fragment puteţi citi mai jos:

1)      Paul, noi ne cunoaştem de ceva vreme şi de aceea am să fiu mai puţin protocolar. Spune-mi ceva ce nu ştiu despre tine.

Este adevărat, ne ştim de aproape un an.  Ne întâlnim pe la diferite evenimente literare din Târgul Iaşilor. Ba chiar am avut de câteva ori ocazia să te am ca musafir la o cafea cu miere, timp în care am început să ne descoasem. Şi aşa am aflat că Iulian este prozator, că are în lucru un roman poliţist, că realizează cronici literare şi, mai nou, că face şi interviuri. Vezi, tu, Iulian cum mi-a venit rândul să mă las intervievat? De obicei eu pun întrebările. Stai toată viaţa lângă mâne dacă vrei să afli lucruri inedite şi garantez că la un moment dat vei spune: „Paul, spune-mi ceva ce nu ştiu despre tine”. Acum, ştiu sigur că nu ştii faptul că mi-aş dori să locuiesc într-o lume în care să nu se facă niciodată întuneric. Nu am probleme cu întunericul, dar odată cu el ies de sub pământ oameni răi care vin în mod deosebit să completeze un jurnal al ororilor. Din întuneric vine singurătatea, ura continuă faţă de celălalt. Întunericul e precum o fată sobră, de care nu vrei să te apropii niciodată. E ca un lemn care izvorăşte din ceva dezaxat. Da, întunericul mă aşteaptă pe anumite străzi să mă înşface, să mă ia în braţe, să se îmbrace cu mine, să facă dragoste cu mine, să-mi pună întrebări, să mă scoată din viaţă. De aceea nu îmi place întunericul. Uite, îţi mai spun un lucru inedit. Eu iubesc Luna. E ca un poliţist care stă de strajă în dormitorul meu întunecat. E ca o oglindă în care dacă te priveşti, tot întunericul din casă se lasă înghiţit de un gândac de bucătărie. Am o imagine din studenţie. Gândacii de bucătărie mâncând întunericul dezgustător. Ce să îţi mai spun despre mine? Ştiai că sunt botoşănean, că în toată copilăria mea m-am bucurat de o bicicletă cu structură de lemn, că aveam o iapă albă, Minodora, din coada căreia, cu verişorii mei, construiam vioare, că îmi place foarte mult pepenele galben. Am o amintire frumoasă despre pepenele galben. L-am descoperit relativ târziu. În jurul vârstei de 12 ani. Copii de pe strada mea mergeau la o băbuţă în grădină şi furau pepeni. Ca să mă bucur de „captură” (aşa se spunea, captură, vânat) trebuia să le recit. Şi uite aşa, în faţa bisericii, la miezul nopţii, ca şi când s-ar fi ţinut o slujbă, aproape de morminte, eu le spuneam poeme. Îmi e dor să mă întorc în satul acela (Ştefăneşti – Botoşani).

2)      Cum scrii ? Spune-ne câte ceva din bucătăria creaţiei tale.

Nu e o bucătărie specială, dar există momente când pur şi simplu începi să scrii. Cel puţin la mine, aş putea spune, există două bucătării, una pentru poezie, alta pentru cronica literară. A doua e aproape la îndemâna oricărui cititor atent şi trecut prin câteva etape de şcolarizare. Ca să scrii însă poezie ai nevoie de alte condimente, alte aparate. Dar peste toate ai nevoie de o “doză de nebunie” cum ar spune mulţi, adică acea doză în care lucrează harul, Dumnezeu. Să ştii că nu am un loc anume în care sciu, un sanctuar, dar asta nu înseamnă că pe unde calc, pe unde îmi las sufletul să hoinărească, nu pot găsi un loc. Scriu aproape peste tot. În dormitor, în sufragerie, în bucătărie, pe balcon, pe terasa blocului, în parc, la biblioteca universitară, în mall, prin vecini, pe la prieteni, prin pădure, pe lângă un lac din jurul blocului. Astăzi îţi poţi lua sanctuarul de creaţie peste tot. De fapt, ce poate fi aşa greu să îţi faci condiţii cînd ai peste tot un obiect pe care poţi să scrii. Alteori ascult multă muzică înainte să încep să scriu, muzică pshco, japoneză etc. Cred că dacă ar fi să îţi dau un cuvânt potrivit pentru starea necesară de a scire acela ar fi “viaţa”. Indiferent că suntem în stări mohorâte sau de lumină, viaţa este aceea care ne pune în faţa marilor teme existenţiale. De aici vine întraga literatură. Ştii ce reuşeşte să facă poezia? Pe surdomuţi să asculte ritmul unei melodii, să îi determine să se mişte impecabil în acel ritm, să danseze, să râdă, să fluiere chiar. Poezia are o viteză care nu te obligă să îţi pui centura de siguranţă (şi nici pe aceea de castitate) ci, dimpotrivă, îţi dezleagă simţurile, te umple, într-un fel, cu o eciclopedie despre celălalt. Poezia te învaţă să trăieşti cu celălalt, nu te izolează, în ciuda aparenţelor. Ea nu are sex, nu e nici Femeie, nici Bărbat. Ea este. Ea apare când nu te aştepţi. Şi tu o scrii. O asculţi atent. Eu sunt un fel de interpret al ei. Se foloseşte de mine ca să ajungă în afara mea şi, mai ales, în afara ei. Poezia ne copilăreşte, ne face să iubim, să vedem joaca perfectă a iluzioniştilor. E starea cea mai curată a ludensului. Singura ei “bucătărie” trebuie să fie viaţa. Corpul meu e atât de rotund, încât toate coapsele pe care le-am adunat sunt ale Poeziei. La un difuzor cineva mă salută. E interfonul. Uite cum ţâşneşte poezia …

Restul interviului îl puteţti citi aici:  http://hyperliteratura.ro/interviu-cu-paul-gorban/ .

Dar să ne întorcem la „Caii din Perugia”. Nu am de gând să fac o analiză literară pentru că nu sunt un specialist şi nici nu vreau să vă plictisesc. Am să exemplific cu două poezii din acest volum.

Sper că v-am stârnit curozitatea şi vă veţi procura cartea şi o veţi citi.

Paul este şi redactorul revistei de cultură şi atitudine ” Zona Literară”, o revistă pe care o apreciez foarte mult pentru calitatea ei.

Tocmai a apărut nr.7-8/iulie-august 2012, prezentat în fotografiile de mai sus.

Dar despre revista „Zona Literară” voi vorbi pe larg într-o postare viitoare.

1 comentariu

Filed under literatura

One response to “Despre poetul şi jurnalistul Paul Gorban

  1. fain ! citit, zambit, zis „ahaa”, meditat …….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s