Despre noua ediţie a cărţii “SONI” de Andrei Ruse

 

Am să continui seria mea de recomandări de lectură cu romanul  „Soni” a lui Andrei Ruse, ediţia a III-a.

Trebuie să vă mărturisesc că n-am citit nici prima ediţie a acestui roman şi nici cea de a doua ediţie. Am aşteptat să apară ediţia a III-a ca să citesc “Soni”. De fapt l-am ascultat pe Andrei, cu care colaborez la site-ul www.hyperliteratura.ro . Acesta mi-a recomandat să citesc direct această ediţie, care este mult mai bună (fiind revizuită destul de mult).

Trebuie să vă spun că mi-a plăcut cartea, deşi unii spun că este o carte pentru adolescenţi. Da, sunt un adolescent de 50 de ani.

Am să inserez un fragment dintr-un interviu ce i l-am luat lui Andrei (cu câteva luni în urmă) pentru Hyperliteratura, asta pentru a-l cunoaşte mai bine pe autor.

Am să te întreb despre copilul tău, Hyperliteratura, de alţi copii nu te întreb, dar dacă vrei să-mi mărturiseşti ceva nu am nimic împotrivă. Cum ţi-a venit ideea să inventezi acest site ? Sunt totuşi destule site-uri literare, prin ce crezi că atrage atenţia site-ul tău?

Înainte să zic de Hyperliteratura, în „grădiniţa” mea se mai întâmplă tot felul de lucruri. Cei mai importanţi copii sunt totuşi cărţile mele. Primul meu roman, SONI, a crescut mare, s-a schimbat (lucrez la ediţia a III-a) şi, după două tiraje epuizate (toată povestea cu promovarea din 2008 şi 2009) şi după ce contractul cu editura a expirat, vrea să plece în afară. Iar eu fac tot posibil să îl ajut în acest demers, care nu ştiu exact cât va dura şi cum şi dacă se va realiza.

Un alt copil e în plan. Tot un roman, se numeşte În mintea goală, unde Chris Dean Junior, un autor cu două best selleruri internaţionale, suferă de o schizofrenie paranoidă complexă şi nu poate distinge realitatea de vis şi ficţiunea din mintea sa. O poveste cu alte „reguli” şi „implicaţii”, care reprezintă cred şi o schimbare în scrisul meu, pentru că trec din sfera realului (şi a urbanului) în ceea ce consider că reprezintă cu adevărat literatura. Un roman totuşi care nu este pentru cei cu un stomac moale, mult abstract, multă nebunie amestecată şi cu multă violenţă. E în plan, da, însă nu mă grăbesc. Am învăţat să nu mă mai grăbesc.

Acum, legat de Hyperliteratura, o să încerc cât mai mult să rezum de ce cred eu că este nevoie de acest site şi ce mi-am propus prin el.

Steve Irwin, un personaj care pe mine unul m-a inspirat foarte mult, atunci când s-a apucat de documentare cu animale a pornid de la ideea că este nevoie ca publicul să se apropie de ele, într-un fel în care poate ajunge să le iubească, să le respecte şi deci să le salveze sau, cel puţin, să le projeze.

„Because this day has come when the audience – you – needs to come with me and be there with that animal (…) Because if we can touch people about wild life, than they wanna save it. (…) Gone with the days on sitting back on the long lens on the tripad and looking at wild life way over there. (…) Because humans wanna save things that they love.”

http://youtu.be/yZVPKbZ4cKg

La fel, cred că misiunea Hyperliteraturii (dacă nu e prea mult spus), este să apropie publicul de scriitori şi de cărţi, dar într-un fel nou, în care să se simtă ca făcând parte din acest „mecanism” al literaturii. Pentru că doar aşa publicul se poate reapropia de titluri şi în special de cele autohtone.

Nu avem nevoie de încă o comunitate online care să adune alte găşculiţe. Ci de o comunitate invadată de concursuri tematice (şi automat cărţi), de concursuri de debut şi alte lucruri care până la urmă să dea un sens proiectului. O  comunitate unde scriitorii la început de drum să se întâlnească cu cititorii (poate şi ei la început de drum). O comunitate care totodată nu are nevoie de editori pentru a stabili valori, ierarhii – gata, terminăm şi cu top-urile.

Separat, Hyperliteratura Magazin nu se vrea o altă revistă de ştiri, comunicate şi recenzii. Încercăm, cred eu, cu fiecare interviu, să intrăm în „spatele” scriitorului, şi nu doar a scriitorului, ci şi a altor persoane pentru care cititul e important. Uitându-mă doar pe ultimele interviuri, că tot am pomenit de ele, este cel puţin interesant să afli că uite, Dragoş C. Butuzea, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri care scrie despre cărţi refuză să aibă net acasă pentru a se dedica lecturii şi plimbărilor prin oraş. Sau că Dan Coman se trezeşte în fiecare zi la patru dimineaţa fix, îşi face cafeaua şi are program de citit şi program de scris. Sau ce ar face Ovidiu Bufnilă, scriitor de SF, atunci când se va întâlni cu extratereştri şi de ce consideră caşul o minune.

Pe pagina noastră de Facebook, nu acum foarte mult timp, am publicat o pagină dintr-un manuscris al lui Eminescu, e vorba de Luceafărul. Scris de mâna lui Eminescu, cu corecturile lui („un ghiocel de fată” era original). Impactul a fost puţin spus foarte frumos.

Poveşti din spatele cărţilor. Povestea cu pisica, povestea cu tripurile pe LSD care au inspirat la crearea romanului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (şi înregistrările autorului pe LSD) sunt nu doar simple informaţii. Imaginile video cu Tolstoi sau documetarele online pe care am început să le punem, fac parte din aceeaşi idee de a capta atenţia altfel decât a aduce un elogiu popos literaturii, când de multe ori nici nu-l merită.

Nu ne-am propus să spunem că un autor sau altul e bun. Că o carte sau alta e bună. Ci ne-am propus să căută poveşti interesante în spatele lor, care să apropie oamenii de ele şi apoi, evident, să decidă ei.

Nu preluăm comunicate (ba chiar le-am interzis, cu o autoritate care nu mă caracterizează de obicei), ci creăm ştiri. Când primim din partea unei edituri un comunicat care ne interesează, nu ne rezumăm la un simplu copy-paste. Căutăm mai multe informaţii despre subiect, „umblăm” după o declaraţie oficială şamd.

Iar toate astea, trebuie să subliniez, sunt la început. Site-ul nu are nici măcar un an de la deschidere (în iulie abia), ba chiar aş spune că el s-a lansat cu adevărat din februarie, eu unul aşa consider, până atunci a fost o variantă de test, Hyperliteratura Beta dacă vrei. Din februarie s-a deschis şi partea de Magazin, a venit o echipă de oameni pasionaţi de carte (printre care şi tu), am decis şi debutantul de anul trecut. Din februarie am realizat parteneriate cu cele mai importante edituri de la noi, dar şi librării.

M-am lungit prea mult? Sper totuşi că fost folositor şi clar.

Unde vrei să ajungi cu acest site? Ai un ţel foarte precis sau te laşi dus de val?

Hyperliteratura nu este primul meu proiect şi am învăţat în timp multe, din colaborările anterioare (Rocultura, Hyperliteratura veche, FDL ş.a.).

Şi ca o paranteză, foarte, dar foarte multă lume care spune că mă cunoaşte (doar pentru că a-mpărţit o bere la un moment dat cu mine) spune că mă voi lăsa de acest proiect, cum le-am lăsat şi pe altele, pentru că mă plictisesc repede. Totuşi, Hyperliteratura.ro este abia primul meu proiect pe care-l deţin 100%, în restul cazurilor enumerate fie aveam doar un procent (şi deci nu îmi puteam duce ideile până la capăt, pentru că mă loveam de alţii), fie doar am colaborat (din varii motive), fie chiar ma fost angajat şi deci plătit pentru serviciile mele. Închidem paranteza.

Cred că acum ştiu foarte clar ce am de făcut. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Sigur, că idei tot apar pe parcurs, dar ele se mulează pe aceeaşi strategie pe care am dezvoltat-o mai sus.

Vrem ca anul acesta să realizăm şi o tabără de creaţie şi workshopuri la mare. Dacă iese bine, vrem una şi la iarbă la mune. Dacă ies bine, le vrem anual, la fel ca şi concursul de debut.

Un alt proiect ar fi un turneu naţional de lansări care să cuprindă peste 60 de localităţi şi să poată epuiza oricând un tiraj de 1000 de exemplare dintr-un titlu. Ăsta e un proiect pe termen lung, avem nevoie să ne dezoltăm în multe arii pentru a-l putea demara (poate în doi-trei ani şi, la fel ca şi la celelalte, să devină ceva constant).

Ţi-am enumerat doar câteva despre lucrurile spre care tindem. Mai sunt destule.

Unde vreu să ajung exact? La public. Şi nu doar prin online

Puteţi citi interviul integral pe www.hyperliteratura.ro .

Dar să ne întoarcem la carte. Ideea centrală a volumului este că trebuie să-ţi trăieşti viaţa la maxim. Să trăieşti de parcă ai muri mâine…pentru că nu e exclus chiar să se întâmple asta.

“Soni” ne înfăţişează o felie de viaţă, nefardată, dură şi adevărată.

Ca o chestie picantă, aş semnala faptul că autorul devine şi personaj (cu numele adevărat) al cărţii.

Vă invit să citiţi “Soni”, e o carte care nu vă va lăsa în pace până ce nu o veţi termina de citit.

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s