Despre Laura Dan şi cartea ei de poezii „Începe să doară puţin”

Pe Laura Dan am cunoscut-o în tabăra de poezie Artgothica de la Sibiu. Atunci mi-a facut cadou şi cartea ei de poezii „Începe să doară puţin”. Am răsfoit-o puţin şi nu i-am dat mare atenţie, fiind ocupat şi cu alte chestiuni mai presante. Abia după un timp am găsit răgazul să o citesc în linişte, de la un capăt la altul. Pentru că trebuie să vă mărturisesc că această carte conţine o poveste şi trebuie citită ca un tot, aproape ca un mic roman.

N-am să mă apuc acum să fac o analiză literară, vreau numai să vă atrag atenţia asupra acestei cărţi care, chiar dacă este scrisă de o persoană fragilă în aparenţă, degajă o mare forţă a sentimentelor.

Dar să vedem puţin cine este Laura Dan:

Laura Dan s-a născut la 7 august 1978. A absolvit Facultatea de Psihologie din Bucureşti şi un masterat în Psihoterapie Ericksoniană, la Annecy. A publicat pentru prima oară în „Ziarul de duminică”, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice şi poeme publicate în România LiterarăRevista LuceafărulPoesis Internaţional, revista Hyperion.

A debutat anul acesta cu volumul de poezie “Începe să doară puţin” (Editura Tracus Arte).

Aşa cum vă ziceam nu am de gând să fac cine ştie ce analiză savantă a acestei cărţi, am să las poezia să vorbească.

Citiţi şi voi două poezii din carte, care mi s-au părut că dau o anumită direcţie sentimentelor cititorului.

Familia noastră e un inbox gol

Acasă nu mai soseşte nimic
familia noastră e un inbox gol
tata e o coajă uscată
un amant desfigurat care, din când în când,
mai întreabă ce fac
o pisică cu 7 vieţi pentru că, l-am ucis de atâtea ori,

dar
s-a-ntors de fiecare dată.
Doamne, în fiecare anotimp te rog
dă-mi alt nume pentru tata
dă-mi un nume care vindecă
viaţa mea trece pe lângă mine în vârful picioarelor
am s-o prind odată şi am s-o înghit
poate am să cresc altfel în iarba zilelor ce vin
tată, m-ai însemnat ca pe o vită
tâşneşte sânge bolnav din mine în fiecare zi
sunt un spectacol de lumina roşie 
doar curioşii se apropie
nu ştiu cum voi ajunge la mal
‘pentru tine nu avem colac de salvare
tu ştii să înoţi’ îmi ziceţi şi treceţi mai departe

imi avortez aici, în apa lumii, amintirile
poate ies din întuneric mai uşoară

lumina e încă în pat, doarme,
vreau să ştiu, ziua mea când începe?

Tată, am învăţat să urăsc
cenuşa ta e singura mea casă!

Începe să doară puţin

În aer
un iz greu, înţepător,
curtea miroase
a plajă
cu alge descompuse

tata ma priveste

dintr-un tricou vechi

se ridica deasupra curtii

numai mama crede ca el sta prins

cu clestisori colorati

pe sarma.

Ei, nu-i aşa că începe să vă doară puţin şi pe voi?

Păi ce mai staţi? Procuraţi-vă cartea şi citiţi-o! Nu veţi regreta!

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s