Impresii din tabăra Artgothica de la Sibiu – episodul 2

Joi 19 iulie 2012 ajungeam în Sibiu, după un drum de nouă ore de la Iaşi. Reveneam în acest oraş drag mie, unde mai fusesem în urmă cu doi ani. De fapt de la începutul anului 2009 şi până la mijlocul lui 2010, am avut ocazia să fac multe vizite în Sibiu, aşa că acest oraş are un loc special în inima mea.

Ajuns la destinaţie am fost întâmpinat de către organizatori, mai exact de poetul Dan Herciu.

În fotografie îl putem vedea la masa de lucru, calculând fondurile necesare pentru desfăşurarea taberei de poezie. Pentru că Dan Herciu ştie să îmbine poezia cu calculele financiare.

Trebuie să-i felicit pe organizatori pentru organizarea foarte bună şi pot spune că m-am simţit foarte bine în această tabără.

Trebuie să-i mulţumesc în mod special poetului Adrian Suciu, care este principalul „vinovat” al prezenţei mele în tabără.

Am intrat cu emoţie pe poarta Casei cu Cariatide, unde a fost cartierul general al poeziei la Sibiu.

Vă daţi seama? Am locuit, timp de câteva zile,  într-o casă veche de peste 200 de ani. Despre aceasta însă v-am spus câte ceva în episodul anterior.

Pe măsură ce soseau invitaţii (au fost in jur de 40 în final)ne adunam în curtea interioară, unde ne salutam cu cei pe care deja îi cunoşteam sau făceam cunoştinţă cu poeţi pe care nu-i mai văzusem până atunci.

Discuţiile s-au mutat apoi la Restaurantul Cercului  militar, unde am luat masa pe timpul şederii la Sibiu.

Numai masa de dimineaţă am luat-o la Casa cu Cariatide, ceea ce a fost foarte convenabil având în vedere că era mai greu cu trezitul dimineaţa, după o noapte plină de activităţi. Literare şi artistice, desigur.

Vineri 20 iulie am început programul în tabără cu ateliere literare, în curtea interioară a cartierului general.

Poeţii şi-au prezentat poeziile şi cele mai noi apariţii literare iar redactorii de reviste literare şi-au prezentat revistele.

Iată mai jos câteva dintre cărţile prezentate:

În fotografia următoare vă înfăţişez şi câteva reviste prezentate în tabără:

Atmosfera a fost foarte placută, mai ales că pe parcursul taberei politica nu a avut acces. Şi vă dau cuvântul meu că nu i-am simţit lipsa!

Dar să vedem cine a citit sau a recitat poezie în ziua a doua a taberei.

Am să încep cu sexul frumos:

Laura Dan

Eglantina Becheru

Ioana Miron

Olivia Oancea

Şi acum să trecem şi la poeţi.

Adrian Suciu

Paul Vinicius (câştigătorul marelui premiu Mircea Ivănescu 2012)

Adrian Munteanu

Mă opresc aici, dar voi reveni ca să vă povestesc ce s-a mai întâmplat în cea de a doua zi de tabără.

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s