Cum mi-am lichidat şefu’(varianta integrală)

Mă ce draci mi-a făcut şefu’ ăsta ! Se cacă pe el şi nu vrea să-mi dea şi mie un comision mai ca lumea. După ce că intru pentru el în tot felu’ de rahaturi, nici nu mă plăteşte cum ar trebui. Păi să nu-l bag în pizda măsii?
Ba poate ar fi mai bine să-l bag direct în iad! Ce mă mănâncă degetele…pe pistol. Am kilerit alţii mai tari ca el! Şi ştiu şi cum să scap de pârnaie.
Iote că mă sună pe mobil! Gând la gând cu bucurie. Cică să mă duc la el. Păi cred c-am s-o fac chiar acum. Ia să-mi verific pistolul. E O.K.! Uite c-am ajuns la uşa sefului.
– Salut şefu’!
– Hai, intră mai repede c-am o chestie urgentă pentru tine!
– Şefu’, da’ cu banii pentru data trecută cum rămâne?
– Care bani? Eşti tembel, nu te-am plătit ? Ce mai vrei ?
– Păi aia-i plată, şefu’ ?
– Te pomeneşti că nu-ţi mai ajung banii acuma?
– Păi nu prea, şefu’ !
– Ei, lasă c-o să-ţi ajungă ! E criză, bă! Nu te holbezi şi tu la teveu?
– Aşaaa, e criză! Păi de ce nu zici aşa şefule? Ia uite la mine!
Şeful se uită mirat în direcţia mea. Nu-l mai las în dubiu. Scot pistolul şi-l împuşc direct în frunte. Nu fac zgomot , am amortizorul pus. Şefu’ cade jos ca un lemn. Nu mai apucă să zică nimic. S-a murdărit puţin mocheta, dar nu-i nimic. Şi aşa am nevoie de un ambalaj pentru cadavru.
Îl împachetez rapid. Îl iau în spate şi-l duc la maşină. Ies pe uşa din dos şi nu mă vede nimeni.
E cazul să-l fac dispărut. Şi cred că şi eu am să mă dau la fund o perioadă, până se liniştesc apele. Pun „pachetul” în portbagaj. Mai arunc o privire în jur. Se pare că nimeni nu se holbează la mine. Asta-i bine.  Scot sticla cu whisky din torpedou şi trag un gât bun.

Bag cheia în contact şi demarez într-un nor de praf. Cel puţin aşa ar trebui, pentru că e întuneric şi nu pot vedea praful. Merg cu viteză pe străduţa din spate. Zăresc în depărtare două umbre ce se apropie rapid de mine. De fapt ele stau pe loc şi eu mă apropii de ele. Ei, dar sunt Bill şi Bob, gorilele şefului. Stau în mijlocul drumului şi-mi barează ieşirea la strada principală. Oare să fi aflat că i-am făcut felul şefului? Nu prea văd cum.

Pe toţi dracii! Bulangii au scos pistoalele şi le îndreaptă către mine. Bag piciorul în acceleraţie, sper să nu-mi iasă prin podea. În parbriz apare o gaură şi moartea îmi şuieră pe la ureche. Cei doi trag în mine. Frânez brusc şi trag de volan. Îi secer cu laterala maşinii pe indivizi şi-i culc la pămînt. Nici nu s-a oprit bine automobilul, că şi sar afară cu pistolul în mână. Trag întâi în Bill. Tresare, după care rămâne nemişcat la pământ. Mă uit spre Bob. Tocmai s-a ridicat în patru labe şi îşi caută înebunit pistolul.

–         În locul tău nu m-aş mai agita, îi şoptesc eu la ureche. Şi îmi lipesc ţeava pistolului de căpăţâna lui.

–         Nu trage! Fac orice îmi ceri!

–         Daaa? Atunci fă-mi plăcerea şi crapă!

Şi apăs pe trăgaci. Chestia este că acum m-am procopsit cu trei cadavre în loc de unul. Trag morţii la mine ceva de speriat, măi băieţi!

Deschid portbagajul şi îl înghesui pe Bill lângă şef. Problema e că nu mai am loc şi pentru Bob. Scotocesc prin maşină şi găsesc un sac de plastic. Mă chinui să-l bag pe Bob în el. Nu încape chiar tot. Picioarele îi rămân pe afară. Parţial. Mă lupt cu cadavrul ca să-l aşez pe bancheta din spate. Al dracului de greu e Bob ăsta! De fapt cea mai rămas din el. Reuşesc în sfârşit să-l bag înăuntru. Tocmai la timp pentru că trece o maşină. Se pare că o să am e lucru noaptea asta. Trebuie să fac dispărute cadavrele celor trei. Mă instalez la volan şi demarez spre marginea oraşului. Ştiu acolo un şantier, unde este paznic un amic. Îmi e dator, aşa că o să mă ajute să scap de bagajul nedorit ce-l am la bord.

Caut la radio ceva muzică care să mă mai înveselească. Găsesc ceva ce-mi place. E celebrul şlagăr „ Sărută-mă iubite chiar dacă te grăbeşti!”. Conduc relaxat, aproape binedispus. De parcă n-aş avea trei hoituri în maşină. Deodată tresar violent. În faţă e un filtru de poliţie. Se pare că opresc toate maşinile. Îmi trece prin cap să întorc şi să fug, dar văd o motocicletă de poliţie trasă pe dreapta. Nu am cum să scap dacă sunt urmărit de maşinăria aia. Am cam băgat-o pe mânecă: am trei cadavre la bord şi în plus am mai şi băut whisky ca să-mi fac curaj. Bag repede în gură o lamă de gumă mentolată. Până ajung la rând sper să nu se mai simtă damful de tărie. Dar ce dracu’ fac cu morţii, măi băieţi?

Un ofiţer de poliţie vine lângă mine şi-mi cere actele. Se uită la ele cam nemulţumit că sunt în regulă.

– Vă rog să coborâţi din maşină, imi spune poliţaiul.

Mă execut, deşi simt că mi se moaie picioarele. O să fie cam greu să-i împuşc pe cei trei poliţai care controlează maşinile. Sunt prea dispersaţi. Plus că mai sunt şi câteva maşini oprite. Ar trebui să-i omor şi pe martori. Cam multe crime pentru o singură seară!

– Mergeţi vă rog pe linia albă! strigă omul legii.

Am băut eu ceva, dar nu sunt beat. Merg sigur pe mine pe linia indicată de poliţai. Se pare că mă descurc bine pentru că primesc actele înapoi.

– Unde mergeţi? mă întreabă tipul în uniformă, uitându-se la sacul de pe bancheta.

– Ei, la dracu’! M-a trimis nevasta cu rufele la spălătorie, parcă nu puteau să mai aştepte până mâine. Este o spălătorie non-stop după colţ.

– Ha,ha, bine că nu-s însurat, zice poliţistul foarte amuzat.

Mă urc în maşină şi demarez uşor. Mă uit în oglindă şi văd cu satisfacţie că poliţaii nu-mi mai dau atenţie. S-au adunat în jurul unui şofer care vociferează nervos.

Am scăpat ca prin urechile acului. Ar cam fi cazul să scap cât mai repede de bagajele compromiţătoare.

Conduc cu viteză moderată. Nu vreau să atrag atenţia asupra mea. Frânez brusc şi trag pe dreapta. Cobor geamul de la portieră şi strig:

– Hei, Sue!

Tipa după care strig se face că nu aude şi merge mai departe. O urmăresc şi eu cu maşina. La un moment dat se întoarce brusc şi vine lângă portieră.

– Nu stau de vorbă cu necunoscuţi, mai ales la ora asta! îmi trânteşte Sue.

Hai să nu vă mai ţin în tensiune. Sue e prietena mea cea mai buna. Mai am eu una, dar e bine ca să nu ştie de ea. A fost plecată câteva zile la măsa că e bolnavă. Chiar mi-a lipsit. Acuma se joacă cu mine.

– Păi atunci să facem cunoştinţă: eu sunt prinţul din Cartierul de vest şi aş vrea să fim prieteni. Da’ prieteni apropiaţi, dacă mă-nţelegi…

Sue deschide portiera, se aşează pe scaun şi se lipeşte de mine.

– Aşa de apropiaţi e bine? întreabă ea pe un ton languros.

– Cred că pentru început e bine şi aşa!

– Ei, dar ce ai pe banchetă? mă chestionează ea după ce aruncă o privire în spate.

– Am de făcut o livrare, mi-a dat şeful de treabă!

Şi chiar că mi-a dat de treabă, cu vârf şi îndesat. Cu ochii la formele aerodinamice ale lui Sue, uitasem complet de cele trei cadavre cu care mă plimb în noapte.

– Şi livrarea asta nu mai poate aştepta până mâine? mă întreabă ea cu subînţeles.

Mă uit la Sue. Doamne, da’ bine mai arată! Îmi vine să las baltă totul şi să merg cu ea acasă, dar trebuie să scap de „coletele” ce le am în maşină.

– Uite cum facem: te las la mine acasă şi eu rezolv repede cu livrarea şi pe urmă vin şi ne facem de cap.

– Ei, numai să nu găseşti locul ocupat dacă întârzii.

– Nu cred că se riscă cineva să-mi ia locul. S-ar putea să se trezească cu nişte găuri în plus, zic eu agitând pistolul în mâna dreaptă.

– Vai dar se poate? Un prinţ nu se comportă aşa, spune Sue cu o voce miorlăită.

Nu ştiu de ce, dar eu o găsesc grozavă şi când se strâmbă aşa.

– Un prinţ din Cartierul de vest chiar aşa se comportă, scumpo!

Demarez în trombă spre casă. E cam riscant pentru că trebuie să ocolesc cam mult, dar ce nu fac eu pentru Sue.

Ajungem fără probleme în faţa casei mele. Ne sărutăm lung. Îmi vine iar să uit de toate şi să intru cu ea în casă. Mă stăpânesc însă. Cu greu. Sue coboară şi se duce spre uşa de la intrare . Eu demarez rapid, fără să mă mai uit în urmă. Mă grăbesc să ascund cadravele ca să mă pot întoarce cât mai repede.

Conduc cu viteză spre destinaţie. Am lăsat prudenţa deoparte. Fie ce-o fi! Sunt uşor excitat cu gândul la Sue. Ajung la şantier. Cobor din maşină şi mă îndrept spre rulota paznicului. Dan aude zgomotul făcut de paşii mei pe prundiş şi iese afară.

Hopa! Dar ăsta nu e Dan! Individul ce vine spre mine e negru, pe cand prietenul meu e alb. Plus că e mai înalt.

– Care-i treaba? mă chestionează el. Ce cauţi aici?

– Îl caut pe Dan. Ştiu că el e în tura de noapte.

– Înseamnă că nu l-ai mai văzut demult.

– Cum adică? mă mir eu.

– Păi, a fost dat afară de vreo două luni. L-au prins furând de pe şantier.

– Ei, atunci am să-l caut acasă, zic eu pregătindu-mă să mă întorc la maşină.

– Ia stai puţin! Ce te grăbeşti aşa? Ce treabă ai cu el?

– Asta mă priveşte pe mine şi pe el. Nu văd ce treabă ai tu.

Observ că individul duce mâna la centură unde are pistolul. Nu mai stau pe gânduri, scot şi eu arma şi trag fără să-l mai avertizez. Cade jos. Buuun. M-am mai făcut cu un cadavru. De parcă nu aş fi avut destule!

N-am timp însă de stat pe gânduri. Deschid poarta şi intru cu maşina pe şantier. În dreapta observ o groapă pregătită pentru fundaţie. Alături de ea văd şi o autobetonieră cu motorul pornit. Mă uit în cabină dar nu văd pe nimeni. Se pare că şoferul a plecat şi a lăsat betoniera în funcţiune ca să nu se întărească betonul. Asta-i bine! O să am cu ce să acopăr cadavrele.

Trag maşina lângă groapă şi descarc cele trei corpuri. Mă pregătesc să dau drumul la beton, dar îmi aduc aminte de paznic. Am prea multe pe cap. Încep să încurc borcanele. Şi Sue care mă aşteaptă!

Mă întorc să iau cadavrul, dar simt cum îmi sare inima. Corpul nu mai e unde l-am lăsat! Scot repede pistolul. Aud un foc de armă şi simt o arsură mai jos de genunchiul drept. Cad automat la pământ. Exact la timp pentru că se trage din nou asupra mea. Simt chiar cum glonţul îmi trece prin păr. Am văzut în schimb de unde se trage. Aştept ca individul să iasă din ascunzătoare. Îi văd capul cu apare de după rulotă şi trag fără să mai stau pe gânduri. Se aude un strigăt şi văd o umbră care cade. Mă apropii încet. Nici nu aş putea repede, pentru că mă doare piciorul. Paznicul e insul care trăgea în mine. Acum e mort de-a binelea. E vina mea că nu am verificat prima oară dacă e mort.

Îl târîi până la groapă şi-l arunc lângă celelalte cadavre. Îmi studiez piciorul la lumina farurilor. Nu pare prea grav, dar totuşi am pierdut ceva sânge. Îl leg cu o cârpă curată din portbagaj. Mă duc la betonieră şi dau drumul la beton peste cadavre. Mă uit să fie acoperite bine şi opresc curgerea betonului. În depărtare observ farurile de la două maşini. Se pare că se îndreaptă spre şantier. Probabil că paznicul a chemat ajutoare. Mă urc la volan şi scot maşina din şantier. O parchez după nişte tufe. Ar fi bine să fac un pic de curăţenie. Iau o mătură din rulotă şi mătur toate urmele, mergând cu spatele spre maşină. Piciorul mă doare de-mi vine să urlu. Observ că farurile se apropie. Arunc mătura pe câmp şi mă urc în maşină. Tocmai la timp. Două automobile apar în viteză şi intră pe şantier. Într-unul din automobile îl recunosc pe Ray Darnell. Pe toţi dracii! Am băgat-o pe mânecă !

NOTA autorului:

Se pare că povestirea nu se termină aici. Oare va ieşi un roman până la urmă?

Veţi vedea dacă veţi urmări blogul meu.

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s