Amintiri despre viitor

Îmi amintesc de vremurile (atât de îndepărtate) când eram mic şi visam ce-o să fiu când o să fiu mare, cândva în viitorul foarte îndepărtat. Prin clasa întâi, când învăţătoarea ne-a întrebat ce am vrea să fim când o să ajungem mari, eu am răspuns fără să stau prea mult pe gânduri: „Şofer”. Ai mei au râs amuzaţi şi mi-au explicat că sunt şi alte meserii, erau de părere că ţintesc prea jos. Maică-mea mă vedea doctor, stomatolog mai exact, ca să mă ocup de dinţii ei care-i făceau mereu probleme. Ei, dacă a fost vre-o meserie despre care am fost sigur 100 % că nu o s-o practic niciodată, aia a fost cea de medic. Nu mi-am dorit niciodată să fiu doctor şi am fost convins, aşa cum sunt şi acum, că nu am calităţile necesare pentru meseria asta. Păi ce fel de doctor aş fi fost, când mie mi se face rău când văd sânge, mai precis sângele meu. Dacă văd sângele altcuiva, mai treacă-meargă, dar al meu nu suport.

                Revenind însă la răspunsul meu din clasa întâi (ăla cu şoferul), culmea este că am ajuns şofer, dar nu profesionist. Deşi pot spune că şofez foarte bine, având şi o experienţă de aproape 30 de ani. Oare chiar aşa copt sunt? Cum trec anii!

                Cu toţii, în copilărie, ne-am imaginat viitorul, dar puţini au reuşit să-şi vadă împlinit visul din trecut. O norocoasă este fata mea, care de mică a dovedit talent artistic. Toţi pereţii, uşile şi chiar şi caloriferul, puteau să depună mărturie că Andra mea era plină de talent plastic. Sigur că mai târziu a descoperit că se pot face capodopere şi pe hârtie, nu numai pe pereţi. Actualmente este în ultimul an la Universitatea de arte, secţia sculptura. Şi se pare că a găsit şi modalităţi de a face şi bani din talentul ei.

                Da, îmi amintesc despre viitorul din copilărie, acum trăiesc în el şi nu e chiar aşa cum l-am imaginat eu acum nişte ani. Destul de mulţi ani….

 

3 comentarii

Filed under literatura

3 responses to “Amintiri despre viitor

  1. Eu doream sa ma fac medic pentru ca era cool. Nu m-am facut medic, nici macar psiholog, nici profesor, nici jurnalist. C’est la vie!

  2. Nici eu nu mi-am dorit sa ma fac „doctorita”(asa ziceam noi, copiii cand eram mai mici si faceam injectii papusilor), mi-e frica si de-o injectie iar cand mi-am facut prima data analize de sange, am lesinat: s-a speriat si cea care mi-a luat sange, m-a asezat pe pat si mi-a dat palme, m-a stropit cu apa…Fiul meu ma mosteneste: cand a fost bolnavior si a trebuit sa i se faca injectii, nu voia sa stea, alergam dupa el sa il tinem pana ii facea injectia. Si acum, mare, fuge cand vede acul de seringa…:))
    Sa-ti traiasca fata si sa aiba mult succes cu talentul sau in arta!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s