Fragment din romanul poliţist la care lucrez: „Un detectiv cu uşoare dureri de cap”

Va invit sa lecturaţi un nou capitol din romanul poliţist la care lucrez!

UN DETECTIV CU UŞOARE DURERI DE CAP

roman poliţist lejer umoristic

din seria

“Aventurile detectivului Goldon”

 

AVERTISMENT!

 Personajele şi situaţiile din aceast roman sunt complet imaginare. Cei ce vor căuta să găsească asemănări cu realitatea sunt  fraieri şi-i declar nuli.

 Autorul

PRIMA PARTE

 SECRETUL CARE UCIDE

Capitolul 3

Cryslerul meu goneşte pe autostrada spre Ely City. La radio tocmai se transmite melodia de mare succes „Strânge-mă iubito până îţi voi simţi strânsoarea în rinichi”. Circulaţia este destul de aerisită la ora asta, aşa că apăs acceleraţia până la fund. Când mă apropii de Ely City o pancartă de pe marginea autostrăzii mă face să ridic piciorul de pe acceleraţie.

În acest moment intraţi în ELY CITY. Reduceţi viteza sau veţi vizita închisoarea noastră!– scrie pe pancarta cu pricina.

Originală urare de bun venit, măi băieţi!

În orice caz asupra mea are efect. Conduc cu viteza melcului până la cea mai apropiată staţie de benzină . Furat de evenimente am uitat să mai verific stocul de combustibil din rezervor. Aşa că pentru a trage maşina la pompă trebuie să storc rezervorul de ultimii stropi de benzină.

După ce-mi fac plinul demarez în trombă spre centru. Reduc însă imediat viteza amintindu-mi de pancartă.

Biroul avocatului Palmer se află chiar în centru. Intru în hol şi mă scufund până la genunchi în covorul gros de pe jos. Se pare că avocatul nostru nu duce lipsă de clienţi. Dar n-am timp de alte observaţii pentru că ochii îmi rămân lipiţi pe trupul secretarei lui Palmer. Şi ce trup, fraţilor! Dacă doriţi amănunte imaginaţi-vă cea mai grozavă secretară . Ei, aţi reuşit să vă fixaţi imaginea? Bine, atunci daţi-o deoparte! Oricâtă imaginaţie aveţi, nu cred că vă apropiaţi de modelul din faţa mea.

–         Salut, sunt Goldon Papa. Vreau să vorbesc cu domnul Palmer.

–         Bună ziua, domnule Goldon. Sunteţi programat pentru astăzi?

–         Nu, nu sunt programat. Spuneţi-i domnului avocat că vin din partea lui Jeff Delmote. Sunt convins că o să mă primească şi fără programare.

–         Să ştiţi că domnul Palmer nu primeşte pe nimeni fără să fie programat din timp.

–         Cred că de data asta o să facă o excepţie. Este o chestiune de viaţă şi de moarte.

Se pare că am reuşit să o conving în sfârşit. După ce lipseşte câteva momente, secretara revine din biroul lui Palmer şi mă pofteşte înăuntru. Mă scufund în alt covor, parcă şi mai gros decât cel din biroul secretarei. Biroul la care stă Palmer se zăreşte departe în zare. Este cea mai mare încăpere pe care am vazut-o până acum (mă refer ca birou). Avocatul îmi face semn să iau loc. Îşi dă seama şi el că am obosit parcurgând distanţa enormă de la uşă la fotoliul din faţa lui.

– Cu ce vă pot fi de folos, domnule Goldon? mă  chestionează Palmer abordând un zâmbet care nu-mi place deloc.

–         Sunt prieten cu Jeff Delmote. El a intrat într-o încurcătură şi am venit la dumneavostră să-mi daţi documentele ce vi le-a lăsat în păstrare.

–         Şi de unde ştiu eu că sunteţi într-adevăr prietenul lui Jeff?  Sper că mă-nţelegeţi că trebuie să-mi iau anumite măsuri de siguranţă.

–         Desigur, domnule avocat. Iată dovada! spun eu punând moneda pe birou. Mai bine zis jumătatea de monedă.

Palmer scoate şi el dintr-un sertar o jumătate de monedă pe care o pune lângă a mea. Cele două jumătăţi se potrivesc perfect.

–         Totul este în regulă, domnule Goldon. Din păcate documentele de care aveţi nevoie… nu pot să vi le dau.

–         Cum aşa? exclam eu surprins.

–         Vă rog să nu mă-nţelegeţi greşit! Nu vi le pot da, nu pentru ca n-aş vrea, ci pentru că nu mai sunt în posesia lor. Am lipsit câteva zile din oraş şi ieri când m-am întors acasă am descoperit că primisem o vizită neanunţată şi nedorită. Cu alte cuvinte am fost victima unei spargeri. Printre altele hoţii au luat şi plicul cu documentele de la Jeff. Acuma nu ştiu de ce au luat plicul respectiv însă presupun că au crezut că este ceva de valoare înăuntru…

–         Domnule avocat, mă scuzaţi că vă întrerup, dar nu prea am mult timp de pierdut. O întrebare aş vrea să vă pun.

–         Vă rog.

–         Ştiţi ce conţinea plicul?

–         Domnule Goldon, sincer să vă spun l-am întrebat şi eu pe Jeff când a venit cu plicul la mine. Ceea ce am putut scoate de la el a fost informaţia că în plic se află documente foarte importante referitoare la o persoană însemnată din Los Angeles. Atât am putut să aflu. Consemnul stabilit cu Jeff era să deschid plicul de faţă cu persoana ce va prezenta jumătatea de  monedă care se va potrivi cu cea pe care o aveam eu. Din păcate, având în vedere situaţia actuală, sunt în imposibilitate să vă pun la dispoziţie documentele. Bine-nţeles că poliţia este la curent cu spargerea de la locuinţa mea. Dar nu-mi fac mari speranţe…

–         Domnule Palmer, îmi pare rău pentru pierderile suferite! Din păcate vizita la dumneavoastră nu mi-a fost de mare folos .

–         Domnule Goldon, pot să ştiu şi eu ce probleme are Jeff? Poate vă pot ajuta totuşi .

–         Deocamdată nu pot să vă spun nimic. Chestia este că aveam mare nevoie de acele documente. Dar am să încerc să mă descurc şi fără. Oricum mulţumec mult, domnule avocat, aţi fost foarte amabil . Dacă cumva reuşiţi să recuperaţi documentele vă rog să mă anunţaţi. Iată cartea mea de vizită.

–         Desigur, domnule Goldon. Îmi pare rău că nu v-am putut ajuta. Transmiteţi multe salutări lui Jeff din partea mea!

–         Da, am să-i transmit, zic eu.

Dar oare voi mai reuşi să-l întâlnesc pe Jeff în stare de funcţionare?mă întreb eu în sinea mea.

Îi fac din ochi secretarei, ceea ce pare să-i displacă , şi ies în stradă.

Măi băieţi, drept să vă spun, nu prea îmi place avocatul ăsta. Ceva îmi spune că mi-a îndrugat gogoşi . La chestia cu spargerea mă refer.

Mă urc în maşina pe care am parcat-o la oarecare distanţă. Bag cheia în contact , dar îmi vine o idee, aşa că nu pornesc motorul deocamdată. Ce-ar fi să mai stau puţin să văd ce mişcări mai face acest domn Palmer? Şi aşa nu mai am niciun fir la îndemână pentru a-mi continua cercetările.

Trece un sfert de oră şi nu semnalez nicio mişcare . În orice caz biroul lui Palmer nu are decât o singură ieşire. Sau intrare, dacă vreţi voi aşa. Iar eu sunt cu ochii pe ea. Mai stau încă un sfert de oră şi rezultatul e negativ. Cred că nu are rost să mai stau. Pornesc motorul şi dau să plec dar îmi atrage atenţia un Ford negru ce parchează în faţa mea.

Când mă uit la tipul ce coboară din maşină mă prinde ameţeala, fraţilor!Şi ştiţi de ce? Ei , ţineţi-vă bine! Pe obrazul stâng al individului observ o cicatrice oblică . Cred că voi ca nişte băieţi deştepţi aţi şi făcut legătura cu răpirea lui Jeff.

Treaba devine interesantă. Ia să vedem ce mai urmează? Memorez pentru orice eventualitate numarul maşinii. Tipul nu zăboveşte prea mult în biroul lui Palmer. Revine după câteva minute şi se urcă în maşină. Demarează în forţă . Mă iau după el . Conduce în stil sportiv strecurându-se cu abilitate printre maşini. Dar de mine nu se scapă aşa uşor. Ajungem în cartierul grangurilor din Ely City. De o parte şi de alta a străzii se ridică adevărate palate pierdute într-o vegetaţie luxuriantă. Pe aici circulaţia este foarte redusă, aşa că măresc distanţa faţă de maşina tipului. Individul opreşte în faţa unei vile şi intră înăuntru. Parchez şi eu maşina la oarecare distanţă în faţa altei vile. Aştept în maşină să văd ce se mai intamplă.

Deşurubez dopul de la sticla de whisky şi trag un gât. Îmi este cam foame , dar n-am timp acum de asta. Tocmai când mă gândesc să cobor din maşină să cercetez puţin zona, îşi face apariţia tipul cu cicatrice însoţit de încă trei tipi. Se urcă toţi în maşină şi demarează în viteză.

Pornesc în urmărirea lor. La fel ca mai-nainte este dificil să mă ţin după Fordul din faţă, dar totuşi reuşesc. Ne îndreptăm spre centru. Maşina ce-o urmăresc se distanţează, iar aglomeraţie e tot mai mare. Pe toţi dracii! Sunt blocat la semafor şi mă uit cu jale cum Fordul dispare printre maşini. Îmi vine să turbez de necaz. Staţi liniştiţi că nu fac o criză chiar în momentul ăsta! Mă păstrez pentru mai târziu.

Mă hotărăsc să mă întorc la vila de unde au plecat cei patru. Parchez maşina la distanţă suficientă pentru a nu atrage atenţia. Cobor şi mă deplasez încet spre vilă, studiind totodată împrejurimile. Pe poarta de la intrare este o tăbliţă din inox pe care este gravat un nume: G.G. Bretnor. Parcă mi-ar fi cunoscut numele. Dar nu reuşesc să-mi amitesc de unde.

Mă plimb de câteva ori prin faţa vilei prefăcându-mă că sunt în căutarea unei adrese. După ce-mi întipăresc în minte detaliile terenului, mă întorc la maşină.

Şi totuşi îmi este al naibii de cunoscut numele ăsta: G.G. Bretnor.Însă se pare că am un lapsus teribil. Poate am citit într-un ziar ceva. Dar apropo de ziar, cred că ştiu cine mă poate ajuta. Trebuie să-l caut pe prietenul meu Willy „Ştietot” care e jurnalist în Doge City. Mă uit la ceas. Cred că ştiu unde poate fi la ora asta. Pe cai fraţilor, adică pe maşină…de fapt în, că n-avem timp!

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)