În poză se observă în prim-plan tocăniţa, iar în fundal este supa de roşii.
Am mai gătit câte ceva şi vă arăt şi vouă ca sugestie pentru o masă de post:
Felul I: supă de roşii, reţeta v-am dat-o, verificaţi arhiva.
Felul II: tocăniţă de ciuperci cu ardei kapia, este o premieră pentru mine şi vă dau reţeta mai jos.
Ingrediente:
1000 gr. ciuperci de cultură (champinion);
600 gr. ardei kapia copţi şi curăţaţi;
3 cepi potrivite;
câţiva căţei de usturoi( 6-9 buc., în funcţie de mărime);
3-4 linguri de ulei;
pătrunjel verde- 1 legătură;
150 ml suc de roşii;
condimente: sare, piper, boia de ardei- după gust.
Mod de preparare:
Se coc ardeii , se curăţă şi se taie fâşii potrivite. Eu am avut ardei copţi puşi la congelator din toamnă, aşa că numai i-am scos şi dezgheţat şi apoi i-am tăiat.
Se spală bine ciupercile şi se taie bucăţi potrivite, nu foarte mici. Se curăţă usturoiul şi se taie feliuţe.
Se curăţă ceapa şi se taie mărunt.
Într-o cratiţă corespunzătoare se toarnă uleiul şi se încinge puţin pe foc. Se pune ceapa şi se căleşte puţin. Se adaugă ciupercile. Se amestecă din când în când. Se adaugă şi sucul de roşii. După ce s-au muiat puţin ciupercile se adaugă şi ardeii, plus usturoiul. Se condimentează după gust. La urmă se pune pătrunjelul tăiat mărunt.
Poftă bună să aveţi!
© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)
pare bun..:P:)
Chiar este!