Interviu cu poeta şi prozatoarea Vasilica Ilie

Pe doamna Vasilica Ilie am cunoscut-o de pe site-urile literare cu care colaborăm amândoi. Aşa am constatat că scrie foarte bine şi cu mult talent. Din păcate nu este suficient cunoscută şi de aceea m-am gândit  să-i iau un interviu. A acceptat cu multă amabilitate.

  1. Vorbiţi-ne despre dumneavoastră. Ce ar trebui să ştie cititorii despre Vasilica Ilie?

 

 

Despre mine nu prea îmi place să vorbesc, dar pentru că mi-o cereţi în

numele cititorilor mei pe care îi iubesc, o să spun câteva cuvinte.  M-am născut într-o frumoasă zi de primăvară,  într-o localitate din inima Bărăganului, mai exact în  judeţul Ialomiţa. Mi-a plăcut să scriu şi să citesc de mică. Eram prezentă la toate serbările pe care le organiza învăţătoarea mea pe care am iubit-o şi am preţuit-o până s-a stins din viaţă. Am admirat-o ca om şi ca educator fiidncă a fost persoana care iubea copiii şi se dăruia meseriei.

La serbările pe care le organiza la sfârşitul fiecărui trimestru eram distribuită în toate rolurile posibile:  piese de teatru,  dansuri populare, cântam solo, în cor, dar mai ales recitam poezii. Am participat şi la concursurile de recitat care se organizau între şcolile generale din diverse localităţi din judeţ şi am luat chiar marele premiu pe judeţ cu poemul „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş.

Mi-amintesc că atunci când eram în vacanţa de vară şi nu aveau loc asemenea serbări, eu strângeam copiii ca un adevarat lider;  mergeam la gârlă sau pe uliţi şi  le vorbeam despre intenţiile mele de a organiza serbări în aer liber. Improvizam o scenă ajutaţi de părinţii noştri, pe locul viran de vis-a-vis de casa părintească. Cortina era făcută din cearceafuri, părţile laterale ale scenei le împodobeam cu diverse cuverturi ţesute de mamele noastre în razboaie, în mai multe iţe, frumos colorate, aduceam fiecare scaune de acasă şi dădeam adevarate spectacole cu prietenii şi colegii mei de joacă în zilele de duminică, după amiază. Veneau părinţii noştri şi vecinii ca la adevărate spectacole care se ţineau în timpul şcolii la căminul cultural. Eram mândri de aplauzele pe care le primeam ca răsplată iar mamele noastre aduceau gogoşi, plăcinte, checuri sau cozonaci şi, la urmă, totul se transforma într-o şezătoare câmpenească.

Primele cărţi pe care le-am citit au fost cele de poveşti  luate drept premiu, în clasele mici. Apoi, mi-am făcut fişă la biblioteca din localitate şi îmi alegeam cărţile de citit. Aşa i-am cunoscut pe clasicii noştri poeţi şi prozatori  iar la orele de literatură eram mereu cu mâna pe sus să mai aduc completari la biografia şi operele scriitorilor. Aveam cercuri de literatură, reviste literare atât la şcoala generală cât şi în liceu unde eram nelipsită.

În liceu,  având un profesor exigent la ora de literatură universală, materie pe care o aveam o dată pe săptămână şi care ne impunea să citim tot ce ne recomanda,  am citit foarte mult. Primul lucru pe care îl făceam sâmbăta când ajungeam în localitate,  de la liceu, era să trec pe la bibliotecă, să-mi procur cărtile autorilor pe care le aveam de citit.  Aşa am făcut cunoştiinţă cu marii scriitori universali şi operele lor. Vacanţele le petreceam citind la umbra salcamilor, lângă pârâiaşul din spatele grădinii de legume a curţii părinteşti.

Primele poezii au apărut în revistele şcolare dar, debutul meu a fost făcut după revoluţie, în revista AS,  cu proza scurtă „Mătuşa Anica şi plăcinta cu mere”, o proză scurtă, scrisă în memoria mătusii mele Anica, sora cea mică a mamei,  pe care am iubit-o foarte mult.

Deşi profesia mea este tehnică, de proiectant, instalaţii pentru construcţii civile, legătura cu scrisul nu s-a pierdut şi, după 2006 am descoperit siteurile literare. Poemele mele  au început să fie cunoscute în spaţiul virtual şi astfel, am fost invitată să fac parte din antologii de poezii. Debutul în poezie a fost făcut în anul 2007 în antologia de versuri: „Freamăt de timp- freamăt peren”, la editura 3 D, apoi, rând pe rând, în anii ce-au urmat, în alte antologii de poezii sau proză.

Primul volum personal, intitulat „Fereastra de la răsăritul cuvântului” a văzut lumina tiparului, în anul 2010, la editura PIM, din Iaşi, lansarea făcând-o tot la Iaşi, la muzeul Mihail Sadoveanu, sub egida asociaţiei „Universul Prieteniei”. Postfaţa a fost făcută de poeta, scriitoarea,  Cezarina Adamescu, membra în USR, un critic literar sever şi un promotor de excepţie al literaturii române .

Apoi, în 2011 mi-a apărut proza „Răscrucea destinului”, o nuvelă de o întindere mai mare, însumând 150 de pagini. Postfaţa a scris-o  poeta şi prozatoarea,  Maria- Cornelia Postescu , membră în Liga Scriitorilor de la Cluj iar rândurile de pe coperta a IV-a, scriitorul vrâncean Gheoghe Mocanu, membru în USR. Această carte a avut mare succes printre cititorii mei.

  1. Cum vedeţi dv. condiţia scriitorului în România?

 

Dacă este să discutăm despre condiţia scriitorului în ziua de astăzi  din

România, aş spune că este una tristă. De ce? Pentru că astăzi nu se mai citeşte literatura pe hârtie iar cărţile zac pe rafturile librăriilor, astfel că, dacă este să trăieşti numai din scris, ai muri de foame. Musai,  să ai un serviciu,  să-ţi asiguri traiul de zi cu zi şi să scrii doar în timpul care îţi rămâne după serviciu. Asta fac eu.

În secolul vitezei, unde internetul primează şi a luat locul librăriilor, al cinematografelor, poţi citi cărţi şi vedea filme de pe internet.

  1. Ce greutăţi aţi întâmpinat atunci cand aţi dorit să publicaţi?

Public pe siteurile literare de câţiva ani. Aici am cunoscut poeţi ,scriitori,

editori care mi-au citit creaţiile şi care m-au invitat în antologii de poezii sau proză. Nu am intâmpinat greutăţi la publicare întrucât am fost selectată în aceste antologii iar cele două cărţi au fost publicate la Editura PIM, sub egida asociaţiei „Universul Prieteniei”,  în regie proprie. Este drept că nu am încercat şi nu am avut curajul să apelez ca să fiu publicată la editurile mari pentru că nu sunt un scriitor foarte cunoscut şi am considerat că sunt alţii înaintea mea care aşteaptă la rând. Întotdeauna am aşteptat să vină ei spre mine sau să fiu recomandată. Pot spune însă,  că am avut critici favorabile de unii scriitori cu experienţă şi state vechi în ale scrisului, unii chiar membrii în USR.

  1. Dezvăluţi-ne câte ceva din bucătăria scrisului. Scrieţi cu uşurinţă sau trebuie să depuneţi un efort destul de mare?

Mă faceţi să zâmbesc aici pentru cuvântul pe care l-aţi folosit:     „bucătăria

scrisului”. Dacă aş lua această figură de stil, mot-a -mot cu bucătăria propriu -zisă, pot spun că, pe undeva, se aseamănă: uneori îţi ies bucatele bune, alteori, chiar dacă ştii reţeta,  nu îţi ies. Aşa şi în scris. Depinde foarte mult de starea sufletească în care te afli;  de inspiraţie,  de timp. Tot timpul sunt pe fugă. Uneori, când am inspiraţie scriu foarte repede, alteori, vreau să scriu şi nu reuşesc aşa cum îmi doresc să iasă şi, recitind ce am scris, şterg. Au fost şi perioade când nu am scris nimic fiind ocupată cu gândurile în alte direcţii . Scriu în general, dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu; mă trezesc la ora 5,00 dimineaţa şi până plec,  la ora 7,30, scriu. Scriu şi când mă întorc acasă de la birou, dar numai atunci când am linişte sufleteasca şi mă întorc mulţumită că mi-am îndeplinit cu bine sarcinile de serviciu fiindcă sunt o persoană foarte conştiincioasă şi vreau ca totul să iasă bine.

Dacă mă întrebaţi ce m-a determinat să scriu, în general (poezie, proză), o să vă răspund simplu: din prea plinul sufletului! Simt nevoia să mi-l “descarc” prin ideile, trăirile mele, care s-au strâns de-a lungul anilor, să le transform în subiecte şi imagini ca şi cum le-aş desena mai întâi pe un ecran al creierului apoi, alunecând ca pe un “topogan”, le transform în cuvinte. Este pur şi simplu un angrenaj pe care îl fac din plăcere şi apoi prin acest exerciţiu îi hrănesc şi pe alţii cu bucăţi din sufletul meu căci ce este să scrii o poezie sau o proză, decât să transmiţi emoţii şi vibraţii celor care te citesc?

  1. Ce cărţi vă plac şi ce autori?

Este o întrebare la care nu pot răspunde cu obiectivitate dacă mă gândesc la

autorii şi cărţile pe care le-am citit. Literatura pentru mine a însemnat sete de cunoaştere. Pornind de la clasicii români pe care i-am citit începând din clasele mici şi pe care nu-i mai amintesc pentru că aproape toată lumea îi cunoaşte, o sa mă axez pe cei din literatura universală pe care am citit-o asiduu. Începând de la literatura orientală („Epopeea lui Ghilgames”), greaca („Iliada si Odiseea”), a romei antice („Tristele si Ponticele”), la „Divina comedie” a lui Dante Aligheri, trecand prin toate epocile:

sec. XIX:

renasterea: (Boccaccio- „Decameronul”, Rabelais–„Gargantua şi Pantagruel”,

marele  William Shakespeare –drame istorice, tragedii, comedii, sonete, scriitorul spaniel Cervantes cu “Don Quijote”);

clasicismul: ( Corneille – “Cidul”, Moliere – comedii, tragicomedii,);

iluminismul : ( Voltaire – epopei, tragedii, roman filozofic,  Rousseau –

“Confesiuni”, Defoe – “Robinson Crusoe”, marele Goethe- “Faust”, o carte complexa, filozofica, pe care am citit-o cu mare greutate) ;

romantismul:  ( Hugo-Notre Dame de Paris şi Mizerabilii”, Byron –“Don

Huan”, Heine- “Cartea cântecelor”, Puşkin – “Evgheni Oneghin”, Poe – elegii si povestiri;

realismul: ( Balzac – “Comedia umana”,  Stendhal – “Mânăstirea din Parma

 si „ Rosu si Negru”, .marele Dickens –“ Marile speranţe”,

“Viaţa lui David Copperfield”, Dostoievski – “Crimă şi pedeapsă”, “Fraţii Karamazov”, “Idiotul”, Ibsen – dramaturgie, “Nora”).

Sec. XX:

Poezie moderna:  Garcia Lorca, Paul Valery, Rilke, T. S. Eliot.

Proza :                   Galsworthy – “Forsyte Saga”, Proust – “În căutarea timpului

pierdut”, Kafka- “Procesul”, Hemingway – “Adio, arme” si”Batranul si marea”,

Cehov – “Unchiul Vanea”, “Trei surori”, “Livada de vişini”, Pirandello – “Henric al IV-

lea”, O′Neill –“ Straniul interludiu”, Eugène Ionesco – “Rinocerii, Cantareata cheala,”.

În fiecare carte am găsit câte ceva care m-a atras şi am găsit chiar similitudini între operele scriitorilor români cu cei universali;  prin stil, naraţiune, personaje.

Uitaţi, vă dau un singur exemplu ca să vă conving că nu pot fi părtinitoare cu operele lor : când l-am citit pe Balzac am descoperit în opera lui,  tehnica detaliului,  apoi, conceptul de mediu social, tipul şi conturarea personajelor.

Citindu-l pe George Călinescu, în „Enigma Otiliei”, am găsit influenţe evidente, balzaciene. De ce sa mint ca nu mi-au plăcut amândoi? Ecouri şi elemente balzaciene am mai găsit şi în operele altor scriitori români, spre exemplu în „Ciocoii vechi şi noi”(N. Filimon): înfruntarea dintre exponenţii a două categorii sociale, tipologii de persoane pozitive sau negative care relevă trăsături de caracter sau în romanul „Tainele inimii” de Mihail Kogalniceanu. Şi să nu credeţi că nu am mai găsit din arta tipologiei balzaciene şi în trăsăturile de caracter ale altor personaje din literatura română!

Dacă mă gândesc la literatura rusă, spre exemplu, nu pot să spun că mi-a placut mai mult Lev Tolstoi şi să-i vitregesc pe ceilalti: Dostoievski, Gogol, Turgheniev, Puşkin, Mihail Solohov care a luat şi premiul Nobel în 1965. Referitor la poeţi, vă spun că i-am iubit deopotrivă. Pe Esenin l-am asemănat cu poetul nostru, Nicolae Labiş nu numai prin poezie dar şi prin moarte. Sunt multe de spus despre cărţile pe care le-am citit. Uite, că m-am luat cu vorba şi nu am amintit de ultimul scriitor pe care l-am citit. Este vorba de un scriitor rus (am ce am cu scriitorii ruşi!), Vladimir Nicolaevici Megre. Cartea se numeşte „Cedrii sunători ai Rusiei”, carte care se compune din opt părţi şi care a făcut senzaţie la sfârşitul secolului trecut şi face şi în acest început de secol, în Rusia şi în întreaga lume. A vândut peste 10 milioane de cărţi în întreaga lume fără nici o reclamă, ci doar prin recomandările cititorilor. Primele cărţi le-a vândut personal, la gura metroului din Moscova. Cărţile au fost traduse în 20 de limbi, schimbând cursul vieţii a milioane de oameni din întreaga lume, transformaţi de magia cuvintelor, ce le-au stârnit sentimente deosebit de profunde de iubire, adevăr, claritate, conexiune cu pământul şi cu Dumnezeu.

De citit, am mai citit şi autori de pe siteurile literare, la ale căror lansări am fost şi mi-au dăruit cărţi. În fiecare zi citesc câte ceva.

 

  1. Ce planuri de viitor aveti?

Proiectele mele pe plan literar sunt mai multe, timpul este cel care dictează.

Scriu atât poezie cât şi proză. Mi-aş dori ca pâna la sfârşitul acestui an să-mi apară două volume: unul de poeme şi altul de proze scurte dar ţin neapărat să-mi iasă volumul de proze scurte. Apoi, îmi doresc ca anul viitor să-mi apară o proză pe care o am în lucru acum, „Poveste de început de primăvară”.

Am câteva proiecte mai vechi: proze scurte pentru copii ( „De vorbă cu Alexia”) şi romanul pe care l-am început „Ape limpezi, ape tulburi”.

  1. Ce întrebare aţi fi dorit să vă mai pun?

Mi-aş fi dorit să mă întrebaţi cum sunt promovaţi şi pe ce criterii autorii. Dar la întrebarea asta altcineva ar trebui să răspundă.

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

4 comentarii

Filed under literatura

4 responses to “Interviu cu poeta şi prozatoarea Vasilica Ilie

  1. Impresionant.Acum inteleg de ce totul e clar,logic,la obiect,atinge corzile sensibilitatii umane,incredibil de clar si de inteles.Acest limbaj a fost dobandit in timp,au fost mai intai puse bazele,pe care ai construit cu rabda re o lume a gandurilor ,poezia vietii,intamplarie vietii pe care tu le-ai le-ai descris cu atata intelepciune si delicatete.Iti doresc succes in continuare!

  2. Maria Florea

    Esti o prozatoare si o poeta f. sensibila si totodata realista. Povestirile tale sunt fapte reale incarcate cu talentul tau deosebit de a le asterne pe hirtie. Te urmaresc in aparitiile tale si-ti admir consecventa si talentul. Mult succes in continuare !

  3. Va multumesc doamnelor: Mara Popescu si Maria Florea pentru frumoasele cuvinte asternute aici, sub interviul meu dat domnului Iulian Sarbu caruia ii multumesc ca s-a gandit sa imi ia acest interviu. Sper sa ma cititi in continuare!
    Cu toata consideratiunea,
    Vasilica Ilie

    • Buse Ion

      Felicitari. Mi-a facut mare placere sa aflu atitea lucruri nestiute. Cu deosebita afectiune si consideratie Ionel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s