Interviu cu scriitorul, scenaristul, filosoful IGOR URSENCO

Scriitorul şi scenaristul Igor Ursenco a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu.

Îi mulţumesc foarte mult!

Igor URSENCO (9 februarie 1971), scriitor, scenarist, filosof și teoretician al culturii, freelancer. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Jack-of-all-trades în sensul renascentist al cuvîntului, acesta e prins alături de familia sa, în nord-vestul României la frontiera cu Ungaria și Ucraina, în activitățile excitante de trader instrumente mobiliare și traducător poliglot. A îngrijit două Antologii de poezie și proză scurtă din spațiul românofon, respectiv „Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană” și „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală”. Prezent el însuși în „Antologia poeziei maramureșene de la origini pînă în 2009” (2010) și „Antologia prozei scurte transilvane actuale” (2010). Premii naționale și regionale pentru proză scurtă, poezie și eseu. TITLURI PUBLICATE: S.T.E.P. (proză scurtă), 2011; EgoBesTiaR (eseuri trans-culturale), 2011; apoptosium (versuri), 2010: volum nominalizat de site-ul boomlit.com printre „Cărțile anului 2010” și pe lista lungă a premiilor „Observator cultural”, ambele la secțiunea „Poezie”; Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană (antologie lirică internațională), 2010; Teo-e-retikon (eseuri trans-culturale & glose meta-semantice), 2009: premiul „Cărțile anului 2009–secțiunea eseu”, decernat de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare; retina akashică (scenarii film artistic & piese de teatru), 2009; „Lωgωs”, tatăl meu : mama mea „Iμagω” (versuri), 1997/2009.

IGOR URSENCO: „ATÎTA TIMP CÎT NU OFERI O SOLUŢIE ONESTĂ CITITORULUI, DE CE SĂ MAI PIARDĂ ACESTA TIMPUL CU TINE CA AUTOR…”

 1.                       Aţi publicat şi poezie şi proză. Ce vă atrage mai mult: poezia sau proza?

 

Înţeleg că doriţi să despărţim apele în domeniul genurilor literare. Ca atare spectrul intereselor mele culturale e un pic mai larg. Pasiunea pentru cinematorafie a fost, de fapt, motivul pentru care an urmat „chemarea” literelor: pe atunci nu se putea altfel într-o Republică moldovenească post-sovietică. În plus, debutul meu în literatură a fost legat anume de teoria literară, domeniu în care am şi activat în timpurile studenţiei mele la litere (laborant la Institutul de Istorie şi Teorie Literarǎ  şi  Laboratorul experimental de elaborare a manualelor pentru şcoala primarǎ, Institutul de Pedagogie şi Psihologie). Poezia şi proza au venit după ce am trecut Mare Roşie!

Ca să revin cu un răspuns concret. Pentru mine literatura e un pachet de cărţi de Tarot preluat de la autorii premergători, cu cîteva zeci de situaţii arhetipale constante, chiar dacă unele dintre ele sînt mai mult sau mai puţine palpabile sau intangibile (vreo 80 în general). Nu cred că sînt puţine, mai ales că e foarte important ca fiecare autor să-ţi „identifice” nişa culturală proprie, specifică caracterului şi abilităţilor native: nu poţi fi în acelaşi timp Cazanova şi Don Quijote de la Mancha, abia aştept să mă contrazică cineva. În plus, poeţii operează preponderent în cîmpul Arcanum major, iar prozatorii – în Arcanum minor. Da, şi mai sînt convins definitiv că „nu e Goethe cel care îl crează pe Faust, ci Faust îl crează pe Goethe” (C. G. Jung). Mai mult chiar, fiecare autor îşi are cititorii săi, dacă pot spune aşa, „karmici”: dacă primul nu are norocul să şi-i găsească pe cei din urmă în timpul vieţii, are toate şansele … postume din lume! Aşa se întîmplă în zilele noastre cu I. L. Caragiale în spaţiul românesc şi cu Ilf & Petrov în aria post-sovietică. Acestea fiind spuse sînt sigur că unii autori de cărţi se vor gîndi să-ţi revizuiască comportamentul impropriu faţă de colegii lor (invidia, aerul de superioritate, exclusivismul etc): har domnului este loc pentru toată lumea şi Cititorul e singurul care e în drept să decidă cine e Acuzatul şi cine e Victima la procesul literar perpetuu!

2.                       Sunteţi originar din Basarabia. Cum aţi ajuns să trăiţi în Romania?

Cred că pentru cititori contează mai puţin de unde vin, ci mai curînd unde mă duc. Ceea ce contează e că, alături de familie, beneficiez  de un vînt prielnic în vele. În rest, cititorul curios poate afla mai multe accesînd linkul e-revistei de cultură şi artă „EgoPhobia”, care mi-a dedicat cel de-al 32-lea ei număr: http://egophobia.ro/?p=7440

 

3. Cum vedeţi literatura română actuală? Credeţi că literatura din Basarabia face parte din literatura română? Sau este altceva.

 

În loc să explodeze într-o ciorbă de burtă cu mămăliguţă numai bună de astîmpărat foamea cititorului internaţional, literatura română actuală continuă sa facă implozie: mult aer inspirat şi doar o cantitate foarte puţină expirată înafară. Nu e de mirare că sînt puţine accidente, dar cu foarte mulţi răniţi. Din păcate, Mama Răniţilor e ocupată acum cu alte lucruri!

Aşa cum e firesc să fie într-o cultură ajunsă să stea pe propriile ei picioare, literatura română e susţinută de toate palierele ei regionale. Or, atîta timp cît sînt acceptate cercurile literare bucureştene, ieşene sau clujene, şcolile de la Tîrgovişte şi Braşov, cercul literaţilor germani din Banat etc, nu văd de ce nu ar exista şi o zonă cultural-artistică nistro-pruteană. Dar mi se pare că emulaţia componentelor trebuie să fie fair-play şi de bun gust. De exemplu scriitorii francofoni din Canada nu sînt o specie inferioară celor din Franţa: observaţia e valabilă şi pentru cultura română. Nu contează că locuieşti în oraşul Reni din regiunea ucraineană Odesa, capitala basarabiei ori în Valea sîrbească a Timocului. Odată ce te-ai aventurat să scrii în limba română (măcar un bileţel adresat menajerei de la hotel), omologarea e identică: trebuie să faci uz de aceeaşi „cifră octanică” alături de participanţii la traficul cultural. A, că a dat domnul să ştii mai multe limbi, acesta nu e decît un aditiv în plus adăugat combustibilului intelectual. Cîte limbi vorbeşti, atîtea vieţi (şi „şanse”, ar putea spune unii) ai! De exemplu am remarcat la Nicolae Cornescian şi Aleksandar Stoicovic un filtru cultural din zona ucraineană, respectiv sîrbească, care îi ridică pe cei doi scriitorii bănăţeni emergenţi peste creştetul multor congeneri literari de-ai lor. În plus, dacă te uiţi atent la autorii afiliaţi editurii „Polirom” − şi cu priza cea mai mare la cititor, de alfel − nu poţi să nu recunoşti acestora o frecventare specifică a culturii slave.

De altfel eu însumi am apelat la jocurile etimologice româno-ruseşti în textul antologat de volumul „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală” şi salut gestul unor scriitori originari din România (Claudiu Komartin, Moni Stănilă, Matei Hutopilă) care s-au gîndit la revigorarea semantică a poeziei lor nu altfel decît apelînd la valenţele unei limbi de circulaţie internaţională. Ştiu că şi regretatul Gheorghe Crăciun miza, pare-se, pe o revelaţie venită din literatura de peste Prut, dar cu siguranţă nu în direcţia „moldovenismului agresiv” urmată de Nistor Cabac, să zicem. Trebuie să-i dau dreptate aici lui Vasile Gîrneț care, întrebat „despre sincronizarea culturală România – Republica Moldova”, spune literalmente următoarele: „Mie personal îmi repugnă diferenţa căutată cu orice preş, la care recurg unii scriitori mai tineri dintre Prut şi Nistru. Aceştia îşi cultivă „basarabenitatea” apelând adesea la un limbaj rebarbativ, la un argou împănat cu rusisme, doar pentru a şoca, a ieşi în evidenţă. Mi se pare un drum înfundat care şi-a epuizat deja potenţialul de noutate. Din punct de vedere estetic, e o „marfă” îndoielnică”. Aşa cum am avut şi eu senzaţia cînd mă aflam cu mulţi ani în urmă la Dublin, de unde îmi cumpărasem volumaşul „The Acid House” a lui Irvine Welsh. Ca să fiu onest, pidgin-ul lui scoţian mi s-a părut „bit fukin hart” pentru inteligenţa mea de cititor!

 4.                       Cum v-a venit ideea antologiei „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală”? A fost un gest curajos în condiţiile în care proza scurtă nu se mai vinde în România. Cel puţin aşa susţin librarii.

 

În condiţiile în care România e un adevărat curaj să aştepţi termenul limită al următoarei facturi cred că toată populaţia aptă de muncă merită să ia un spor de eroism J!

Aşa cum sugerează şi titlul volumului, am dorit să „alertez” în special istoricii, criticii şi teoreticienii literari (care adesea îmbracă haina „criticii literare de întîmpinare”!) ca să-şi ia mai în serios rolul în domeniu. Sper că toţi cei 55 de autori trans-generaţionişti şi trans-etnici de expresie română au reuşit prin textele lor să ne convingă că realismul cel mai pur, jurnalul autentic, istoria alternativă, realitatea virtuală, literatura fantasy, second life, gothică sau detectivul au aceeaşi genealogie: imaginaţia!

Chiar dacă la o eventuală reeditare a experienţei aş propune cel puţin unui sfert dintre autori să-şi caute alt acoperiş (nu m-aş fi încumetat să spun asta în toiul iernii: helas, la ora cînd discutăm primăvara îşi intră în drepturi!), abordarea mea ar rămîne nealterată. Pentru că ceea ce defineşte o proză scurtă e, după mine, arta de a nu spune totul, de a sugera ceea ce rămâne dincolo de cele scrise pe foaie: aşa cum e tăietura de diamant a unui aisberg solid căruia ii poţi cel mult intui configuraţia subacvatică.

 5.                       Am să vă rog să ne dezvăluiţi câte ceva din culisele scrisului. Cum scrie Igor Ursenco?

 

Principala condiţie e ca, atunci cînd mă aşez la masa de scris, să nu ştiu cum se va termina textul. Pentru finalurile anunţate preventiv există scribi specializaţi pe scrierea de memorii. Or, nu poţi pretinde ca autor să pui pe pagină ceea ce ştii deja, acesta e hoby-ul cultivat de persoanele grafomane. Trebuie să ai respect pentru ceea ce oferi altora. Cititorul „simte” dacă vrei să-l înşeli, grăbindu-se să apese pe butonul telecomenzii în dreptul canalului „Acasă” ori „GSP Sport”. De acolo, cel puţin, rămîne cu imaginea.

 

6. Ce vă place şi ce nu vă place?

 

Aşa cum s-a stabilit odată pentu totdeauna, „Ce-i frumos, îi place şi lui Dumnezeu”, nu ? Aşadar la primul capitol nu pot veni cu nimic nou & valuabil. In ceea ce priveşte „urîciunea” care îmi repugnă cel mai mult, trebuie să arît cu degetul înspre mitocănia & tupeismul cultivate la nivel de gaşcă (grupurile politico-interlopo-culturale etc). Din păcate „diagnoza” pusă în unul dintre textele mele de pe la 1991, „Gena Archetipală Bal-Kan”, nu numai că nu şi-a pierdut actualitatea, dar a degenerat într-un trend major din societatea românească contemporană („denumirea de origine” poate fi identificată în acrostihul format din cele 9 rînduri de mai jos):

Báftă-halvá” → „cherém-muşteriu” →

Acarét-haidamác” → „capcánă-tizíc” → „bacşis-mahalá” →

Leafă-zevzéc” → „cadînă-buclúc” →

Cálfă-satîr” → „peşchéş-marafét” → „licheá-salahór” →

Amanét-cacealmá” → „rahát-chilipir” →

Naz-calabalîc” →comédie-sultán” → „fudúl-berechét” →

Iferím-haimaná” → „palávră-mazil” →

Chimir-derbedéu” → „catîr-dandaná” →

Antereu-mahmúr” → „sictír-matrapazlîc”…

7. Ce va place să citiţi ? Ce autori vă plac? Ce  autori nu vă plac?

Cred că în a sa „Carte de înţelepciune” Noica a dat demult răspunsul în locul meu: „anume citind autori, nu cărţi, ba chiar citind culturi”. Dar ca să „marchez” măcar un punct valabil din cele trei pase pe care mi le-aţi ridicat la picior, vă voi dezvălui că nu-mi plac autorii autosuficienţi, pentru care etalarea propriului narcisism a devenit principalul (dacă nu chiar singurul) impuls de a semna cărţi. Atîta timp cît nu oferi o soluţie onestă cititorului (să produci un insight, să propui un punct de vedere insolit asupra Universului dar şi a anturajului umil, să dezavuezi un şablon mental, să produci măcar o problematizare dacă nu o nedumerire legată de starea contemporană a lucrurilor), de ce să mai piardă acesta timpul cu tine ca autor cînd în librării se rup poliţele de atîtea cărţi neatinse? Există atîtea persoane interesante care nu s-au gîndit să se facă scriitori pentru acest motiv!

 

8. Ce planuri de viitor aveţi ca şi scriitor?

 

Aştept să-mi apară la Editura „Trakus Arte” volumul liric „Monstrul Spaghetelor Zburătoare”, o poezie despre care Ioan Es. Pop remarca că „şi-a  citit autorul: la propriu şi la figurat”. Mai există la finele volumului şi referinţe critice semnate de Traian T Coşovei,  Robert Şerban, Răzvan Țupa sau Marius Stefan Aldea, dar de ce să nu las cititorul să le descopere!

Voi dezvălui pentru prima dată că deţin un manuscris de proză care a vegheat aproape două decenii în stadiu vegetativ şi dezvoltă pe teren basarabean filosofia menipeică din literatura europenă pre-modernă. Ultima varianta a titlului sună „Kaïros balkan”. Dacă vă permite spaţiul tipografic, vă propun „o paralelă karmică a „fantei” ontologice pe care enclava „Republica Moldova” o deschide în „trupul” statului român modern. Această „rană” corporală e remarcată de unii patrioţi doar în cadrul Sărbătorilor dedicate Podului de flori dintre cele două entităţi statale româneşti! Dar cine se ocupă de tratament în zile de mahmureală continuă? Dacă vreţi părerea mea onestă, eu cred că e vorba de cu totul altceva în relaţia karmică „România-Republica Moldova”. La fel cum astronomii angajaţi la Misiunea Kepler de la NASA vor ajunge să „identifice” o serie de surori gemene ale Pământului aflate la distanţă de sute de ani  lumină, populaţia de pe ambele maluri ale Prutului va realiza într-un final, cînd urma mea tangibilă va fi fiind demult ştearsă din înregistrările Chişinăului oficial, şi anume că Basarabia nu este decît o proiecţie ontologică de sacrificiu a statului român, prima asumîndu-şi unul dintre destinele negative pe care acesta din urmă l-ar fi avut într-un alt scenariu evolutiv: exact aşa cum unul dintre organele componente se sacrifică cu discreţie doar pentru ca gangrena să nu să se extindă asupra întregului organism!”.

9. Ce întrebare aţi fi vrut să vă mai pun?

Dacă mi s-a ivit această (rară) ocazie, m-aş grăbi mai curînd să adresez o întrebare (nedumerire) tuturor directorilor şi proprietarilor trusturilor mass-media din România & Republica Moldova: pe cînd, stimabililor, să ne aşteptăm la „Minutul cultural-artistic” zilnic după modelul buletinelor meteo şi ştirilor din sport?!?

                    Vă mulţumesc foarte mult!

Mulţumesc şi eu pentru pentru interesul acordat literaturii pe care o scriu, dorindu-vă succes la editarea primei cărţi pe care ştiu că o aşteptaţi de foarte mult timp!

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria literatura

2 răspunsuri la „Interviu cu scriitorul, scenaristul, filosoful IGOR URSENCO

  1. Pingback: Vă recomand două cărţi scrise de Igor Ursenco | iulianes31

  2. Pingback: „Schindler”-ul cultural basarabean | Știe_stînga_ce_face_dreapta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s