Arhiva zilnică: 13/03/2012

Cumpărături în ziua de marţi 13

Tocmai îmi terminasem treburile la serviciu. Trebuia însă să fac un ocol pe la supermarket să mai fac nişte cumpărături. Aveam o mică listă de la nevastă-mea. Mă sunase şi mama soacră să mă roage să-i cumpăr detergent pentru maşina de spălat. Zece kile a zis că-i ajung.

Ajung la magazin. Nu iau cărucior. N-aveam prea multe de luat. Detergentul oricum urma să-l duc în mână. Îmi iau un coş de la intrarea în autoservire. În drum spre raionul de detergenţi, mă opresc să mă uit la nişte tricouri pentru bărbaţi. Sunt la reducere. În loc de 40 de lei sunt numai 18. Găsesc unul modelul care-mi place şi e şi mărimea mea. Îl pun în coş. Cumpăr detergent şi restul fleacurilor ce le mai am pe listă. Nu-mi mai iau sacoşă. Am să le car în mână. Maşina am parcat-o aproape de intrare. Am avut noroc să găsesc loc. Chiar dacă azi e marţi 13.

Pun cumpărăturile pe bandă şi, pe măsură ce casiera le scanează, le adun grămadă la capăt şi le aranjez sub forma unui mic balot. Aaa, iată şi tricoul. Îl agăţ de un şurub de pe margine. Nu vreau să –l amestec cu restul cumpărăturilor.Scot portofelul şi plătesc. Mai discut puţin cu casiera, îmi iau cumpărăturile şi merg la maşină. Încarc totul în portbagaj şi demarez spre socri. Îi predau detergentul mamei soacre. Îi dau şi bonul spre decontare. Mama nu vrea să rămână datoare.

În sfârşit ajung acasă. Pun cumpărăturile la locul lor. Deodată simt cum mă loveşte ceva aşa ca un fulger. Îmi dau seama că nu am tricoul. Fug la maşină şi scotocesc prin portbagaj. Nu vreţi să ştiţi câte minuni am prin el! Îmi aduc aminte că l-am agăţat de şurubul de la bandă. Şi acolo l-am lăsat!

Sar în maşină şi fug înapoi la supermarket. Ajung la casa unde am plătit cumpărăturile. E aceeaşi casieră. Îi explic cum stă treaba. Tricoul nu mai era unde îl lăsasem eu.

–         Arătaţi-mi bonul vă rog! zice casiera.

Îmi dau o palmă peste frunte. Bonul l-am lăsat la soacră-mea.

Sar din nou în maşină şi alerg la socri. Mama soacră se agită când mă vede. Nu ştie ce s-a întâmplat. Îi explic că îmi trebuie bonul.

–         Păi l-am aruncat la gunoi, îmi spune ea.

Fug la bucătărie. Găleata e goală. Aflu de la socru-meu că tocmai a dus gunoiul. Îl pun să-mi descrie exact în ce zonă a aruncat gunoiul. Cobor jos şi mă îndrept către tomberoanele de gunoi. Am uitat că sunt îmbrăcat la patru ace, am avut azi şedinţă cu patronul. Ei, fie ce-o fi. Încep să scotocesc în gunoi, aplecându-mă în interiorul tomberonului. Am concurenţă. Încă două persoane scotocesc şi ele prin gunoaie. Se uită la mine şi-şi fac cruce. Nu am timp, caut rapid. Victorie! Găsesc bonul. E cam mototolit şi are  şi două pete, dar asta este. Şi miroase cam nasol.

Când ajung la măşină constat că m-am murdărit de la containerul cu gunoi. Mă şterg rapid cu o cârpă şi mă urc în maşină. Ajung la magazin şi fug la caserie. Acum e altă casieră. Îi explic care-i treaba agitând bonul. Mă trimite la biroul de informaţii. Aici vorbesc cu o tipă care se uită chiorâş la mine. Ia bonul cu două degete, ţinându-l la distanţă. Discută, undeva în spate, cu o colegă. Revine la mine şi îmi spune că nu a fost depus niciun tricou cu codul respectiv la obiecte pierdute de clienţi.

Trag o înjurătură. În gând. Ei, dă-l încolo de tricou! Deja m-a costat cam mult dacă socotesc benzina consumată cu fâţâiala pentru recuperarea bonului. Unde mai pui oboseala mea şi hainele ce put a gunoi. Şi totuşi nu sunt împăcat cu faptul că nu am tricou.

Intru din nou în autoservire. Am un singur scop. Să cumpăr alt tricou. Îmi aleg unul care se aseamănă cu cel pierdut. Ăla era însă mai frumos. Ei, asta este! Ajung la caserie, ţinând strâns în mână tricoul. Ăsta n-am să-l mai pierd. Casiera se luptă cu mine ca să-mi ia tricoul.

–         Domnule, daţi-mi tricoul să-l scanez!

În sfârşit ajung acasă ţinând tricoul strâns în mână. Se pare că aşa am şi condus maşina. Cu tricoul în mână!

Offf, ce zi am avut astăzi! Păi sigur, doar e marţi 13!

Nota autorului:

Text publicat in TIMPUL nr. 9/ 2012

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria literatura

Bucătăria scrisului

Stau în faţa monitorului. Mă uit la pagina goală. Virtuală, desigur. Pagina, la ea mă refer. Vreau să scriu o povestire şi inspiraţia mi-a dispărut. Am o idee care acum o oră mi se părea grozavă. Acum nu mi se mai pare. Ba chiar mi se pare nasoală.

Şi totuşi  sunt pregătit să scriu. Ard de dorinţă chiar. Numai că inspiraţia se încăpăţânează să nu vină. Mă uit prin biblioteca de lângă birou. Nu caut o carte. Caut agenda unde îmi notez idei pentru scrieri. E cazul să apelez la ele. La ideile ce mi-au venit pe când nu eram pregătit să scriu. Acum sunt pregătit, dar nu am idei. Unde naiba e agenda aia afurisită?

În cele din urmă îmi aduc aminte că am lăsat-o în altă cameră. E bine totuşi. E bine că mai am o urmă de ţinere de minte. Ia să vedem despre ce putem scrie. Aaaa, da! Am aici o idee de povestire despre întâlnirea cu moartea. Cam funebru, spuneţi voi! Ei nu e chiar aşa, pentru că va fi în notă comică. Îmi place să scriu chestii pline de umor. Care să te facă să râzi. Să râzi de mori. Iar am intrat într-o pasă funebră.

Păi mă gândesc că moartea, de fapt MOARTEA, să nu fie aşa fioroasă cum ne-o imaginăm majoritatea. Să fie mai simpatică. Şi nici nu e nevoie să fie femeie. Poate să fie bărbat. Şi pe bărbat să-l chemeeee….ăăăă…Vasile. De ce aşa? Păi ăsta-i primul nume ce mi-a venit în minte. Şi Vasile ăsta (adică Moartea) să arate ca un om normal, să îi placă şi un pahar de alcool. De tărie. Să fie îmbrăcat ca mine şi ca tine. Ei, aşa parcă e mai uşor să mori!

Hai că sunt în cărţi! Mi-a revenit inspiraţia. Ia să-i găsesc un titlu la toată aiureala asta! Păi, Vasile o să vină seara. Că e mai spectaculos aşa. Plus că peste zi lumea mai e pe la serviciu. Parcă nu mi-ar plăcea să mor la serviciu…tot mai bine e acasă, cu tot confortul. Am să-i pun titlul: „Ghici cine vine la cină”. Acuma numai să nu creadă lumea că mă refer la filmul cu acelaşi titlu. Păi atunci am să adaug la titlu şi următoarea chestie:” nu e vorba de celebrul film”. Asta ca să fie clar.

Şi chiar am scris povestirea cu pricina. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă pe blogul meu!

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria literatura