Arhiva zilnică: 07/03/2012

Interviu cu scriitorul şi jurnalistul Alexandru Petria

Cu Alexandru Petria discut pe Facebook zilnic. Am descoperit că avem multe lucruri în comun şi ne-am propus să ne întâlnim şi în realitate cât mai curând. Iată mai jos câteva cuvinte despre scriitorul Alexandru Petria:

Alexandru PETRIA s-a născut in 1968, în orașul Dej. Debut publicistic și poetic în “Tribuna” în 1983. A publicat mai multe cărţi de poezie şi apoi a virat spre proză. În 2010 i-a apărut romanul “Zilele mele cu Renata”, la editura  Tritonic. În 2011 a publicat cartea de povestiri “Deania neagră” la Editura Herg Benet.

Este şi un jurnalist cu vechi state de serviciu.

Interviul cu el îl puteţi citi pe

https://www.facebook.com/hyperliteratura

Vă dau şi link-ul interviului mai jos:

http://hyperliteratura.ro/interviu-alexandru-petria/

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Cum mi-am lichidat şefu’

Mă ce draci mi-a făcut şefu’ ăsta ! Se cacă pe el şi nu vrea să-mi dea şi mie un comision mai ca lumea. După ce că intru pentru el în tot felu’ de rahaturi, nici nu mă plăteşte cum ar trebui. Păi să nu-l bag în pizda măsii?
Ba poate ar fi mai bine să-l bag direct în iad! Ce mă mănâncă degetele…pe pistol. Am kilerit alţii mai tari ca el! Şi ştiu şi cum să scap de pârnaie.
Iote că mă sună pe mobil! Gând la gând cu bucurie. Cică să mă duc la el. Păi cred c-am s-o fac chiar acum. Ia să-mi verific pistolul. E O.K.! Uite c-am ajuns la uşa sefului.
– Salut şefu’!
– Hai, intră mai repede c-am o chestie urgentă pentru tine!
– Şefu’, da’ cu banii pentru data trecută cum rămâne?
– Care bani? Eşti tembel, nu te-am plătit ? Ce mai vrei ?
– Păi aia-i plată, şefu’ ?
– Te pomeneşti că nu-ţi mai ajung banii acuma?
– Păi nu prea, şefu’ !
– Ei, lasă c-o să-ţi ajungă ! E criză, bă! Nu te holbezi şi tu la teveu?
– Aşaaa, e criză! Păi de ce nu zici aşa şefule? Ia uite la mine!
Şeful se uită mirat în direcţia mea. Nu-l mai las în dubiu. Scot pistolul şi-l împuşc direct în frunte. Nu fac zgomot , am amortizorul pus. Şefu’ cade jos ca un lemn. Nu mai apucă să zică nimic. S-a murdărit puţin mocheta, dar nu-i nimic. Şi aşa am nevoie de un ambalaj pentru cadavru.
Îl împachetez rapid. Îl iau în spate şi-l duc la maşină. Ies pe uşa din dos şi nu mă vede nimeni.
E cazul să-l fac dispărut. Şi cred că şi eu am să mă dau la fund o perioadă…până se liniştesc apele. Pun „pachetul” în portbagaj. Mai arunc o privire în jur. Se pare că nimeni nu se holbează la mine. Asta-i bine.  Scot sticla cu whisky din torpedou şi trag un gât bun.

Bag cheia în contact şi demarez într-un nor de praf. Cel puţin aşa ar trebui, pentru că e întuneric şi nu pot vedea praful. Merg cu viteză pe străduţa din spate. Zăresc în depărtare două umbre ce se apropie rapid de mine. De fapt ele stau pe loc şi eu mă apropii de ele. Ei, dar sunt Bill şi Bob, gorilele şefului. Stau în mijlocul drumului şi-mi barează ieşirea la strada principală. Oare să fi aflat că i-am făcut felul şefului? Nu prea văd cum.

Nota autorului:

Fragment dintr-o povestire poliţistă la care lucrez în pauzele ce le fac cu romanul poliţist.

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Scrie un comentariu

Din categoria literatura