Titanicul se scufundă a doua oară

Staţi liniştiţi, n-am să vă vorbesc despre pachebotul ce a eşuat pe ţărmul Italiei. Presa a mediatizat suficient acest naufragiu.

           Am să vă povestesc despre lumea noastră care, asemenea Titanicului, se îndreaptă spre dezastru. Deja a început să intre la apă, din cauza diverselor vicii de fabricaţie dar şi a manevrelor greşite ale echipajului. Problema mai gravă este că se îndreaptă spre un aisberg imens şi nimeni nu schimbă cursul navei, chiar daca unii sunt conştienţi de pericol. Încă ar mai fi timp pentru o manevră de evitare, dar orchestra cântă prea frumos şi nouă ne place să dansăm. Privit prin hublou, aisbergul pare a fi departe şi noi lasăm pe mai târziu rezolvarea acestei probleme. Unii au tras semnalul de alarmă şi membrii echipajului au înţeles că trebuie făcute schimbări. Drept pentru care s-au apucat să schimbe perdelele, feţele de masa, ba au schimbat chiar şi meniul. Toată lumea e încântată, dar Titanicul ia apă şi se îndreaptă spre o ciocnire ce pare inevitabilă.

Domnule căpitan,  daţi ordinul care trebuie şi salvaţi nava!

 

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

2 comentarii

Filed under Politic, social

2 responses to “Titanicul se scufundă a doua oară

  1. Si capitanul o sa faca ca cel italian, va sari primul in apa sau va parasi ultimul nava ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s