Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 2

Mă uitam la el cu o privire mai puţin inteligentă. Nu prea eram lămurit cum stă treaba. Până la urmă se pare că nu el era Moartea. Dar totuşi, mă întrebam eu în sinea mea, exista undeva o Moarte care coordona totul?

–         Văd că nu eşti lămurit încă. Hai să-ţi răspund la întrebări, cred că ţi-ai dat seama că-ţi pot citi gândurile.

Da, simţisem eu că mă cam citea. Aşadar, exista o Moarte supremă care să-i conducă pe aceşti îngeri?

–         Nu este nicio Moarte, cel puţin nu aşa cum v-o imaginaţi voi pământenii. Aaaa, poţi să-mi spui Vasile, asta ca să comunicăm mai uşor.

Daa, interesant! Pe Moarte o cheamă Vasile. Sau, mă rog, pe acest mesager al ei.

–         Există un fel de Serviciu care se ocupă de cei care mor. E cam greu să-ţi explic, dar am să încerc să găsesc lucruri cu care eşti familiar, ca să mă poţi înţelege. Serviciul ăsta are un şef, să-i spunem Marele Şef sau Moartea, cum vă place vouă să o numiţi. Dacă ai vede-o cum arată! Mamăă!

–         Vasile, eu credeam că Moartea trebuie să arate înfricoşător.

Trebuie să fiu nebun. Îi spun Vasile mesagerului morţii. Dar de fapt el mi-a dat voie.

–         Daaa, aşa şi arată! Înfricoşător de frumoasă. Dar să continui. Noi îngerii suntem împărţiţi pe birouri şi avem grijă de mai mulţi pământeni, atunci când vine momentul. Atunci când vei fi în pragul morţii o să mă vezi din nou. Chiar dacă asta o să se întâmple în Australia de exemplu.

–         Cum adică? Dacă mor la mama dracului tot tu vii după mine?

–         Daaa, aşa e regula. Ia spune-mi, ai ceva de băut pe aici?

–         Păi am nişte apă plată.

–         Eu am întrebat dacă ai ceva de băut, adică ţuică sau whisky sau altceva de genu’.

–         Păi am nişte ţuică de la socru-meu, dar voi aveţi voie să beţi?

–         Ei, oficial nu prea, dar eu mai încalc din când în când ordinele. Însă numai puţin.

În drum spre camara unde aveam sticla de ţuică, mă gândeam cum să scap de beleaua asta de aşa-zis înger. Dar mi-am frânat brusc gândurile. Trebuia să nu mă mai gândesc la nimic. Musafirul meu putea citi  ce-mi trece prin cap.

–         Nu-ţi fă probleme că nu mai stau mult, spuse musafirul meu în timp ce îşi turna băutura în pahar. Oricum mă bucur să te cunosc, acum înainte să te iau cu mine.

Sincer, eu nu prea mă bucuram. Nu vedeam cu ce ar fi trebuit să mă încălzească treaba asta.

–         Vasile, n-ai putea să-mi spui când o să-mi vină rândul? întrebai si eu aşa într-o doară.

–         Nuuu! Nu merge aşa! Noi îngerii morţii nu avem acces la datele astea. Suntem anunţaţi doar cu puţin înainte să se întâmple nefericitul eveniment.

VA URMA

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Lasă un comentariu

Filed under literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s