Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 1

Într-o după-amiază (mai spre seară)eram singur acasă. Toţi erau plecaţi pe unde aveau treabă, numai eu se pare că nu aveam treabă. Adevărul e că nu mă simţeam prea bine. Mă ţinea un junghi în partea stângă ( aoleu, inima e acolo!) şi eram moale ca o cârpă. M-am dus( ştiu, sună ca dracu’) la bucătărie să-mi fac un ceai, cu gândul că mă va linişti puţin. După ce-l beau, desigur. Tocmai pusesem lichidul aburitor în cană, când cineva sună la uşă.

Cine să fie la ora asta? M-am uitat pe vizor, dar nu distingeam bine cine este( pe casa scărilor e un bec chior). Fie ce-o fi! Am deschis uşa. În prag stătea Moartea. Cum adică? Care moarte, te-ai tâmpit? veţi zice voi. Dacă vă spun că era Moartea, aşa cum am văzut-o în tot felul de picturi şi ilustraţii. Îmbrăcată în negru şi cu coasa în mână. Instantaneu am simţit că mă doare mai tare în stânga. Eram paralizat. Nu mă puteam mişca şi nici nu puteam scoate un cuvânt.

– Hei, ce stai cu limba în gură? grăi Moartea. Nu mă inviţi înăuntru?

Cu mişcări de somnambul, m-am dat la o parte şi i-am făcut semn să intre.

– Scuză-mă, cred că te-am speriat puţin! N-am venit la tine. Am venit la vecinul de la trei, dar trebuie să mai astept…că nu-i încă gata. E doctorul la el şi m-a încurcat şi pe mine şi pe el. M-am gândit să aştept aici până o să fie gata, mai ales că şi tu eşti clientul meu. Nu acum, nu te speria,  cândva în viitor!

Moartea rezemă coasa de perete lângă cuier.

– Sper că nu te încurcă dacă pun asta aici. Şefii ne obligă să umblăm cu tot echipamentul ăsta ridicol. Cică aşa ne vor recunoaşte pământenii mai uşor.

Ce-i drept la mine a funcţionat. Am recunoscut-o imediat.

Moartea îşi scoase veşmântul negru şi-l atârnă în cuier. De fapt avea înfăţişarea unui bărbat bine făcut, îmbrăcat cu un plover modern şi în blugi. În picioare avea nişte ghete negre. Şi blugii erau negri. Mi-a trecut prin cap că cineva face glume cu mine. Sau poate era mai grav. Poate individul folosea o metodă nouă pentru jefuitul locuinţelor.Instictiv m-am uitat după ceva care să-mi folosească ca armă de apărare.

– Ştiu la ce te gândeşti, spuse Moartea (acuma nu mai ştiu dacă mai puteam folosi apelativul ăsta). Stai liniştit, nu am venit să-ţi fac rău. Nu sunt decât unul din slujitorii Morţii. Şi ca să mă crezi, uită-te puţin la mine.

Arunc o privire spre el şi văd cum începe să dispară, încetul cu încetul, până nu mai rămâne nimic din el. Doar recuzita din hol. Ciudat. În loc să mă sperii mai tare, parcă mă simţeam mai liniştit.

– Ei, vezi că n-ai de ce să te sperii ? se auzi vocea acelui slujitor. Şi începu să prindă contur din nou.

– Să înţeleg că eşti un fel de înger? reuşii eu să îndrug.

– Se poate spune şi aşa, ca să-ţi fie mai simplu.

VA URMA

© 2012 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

6 comentarii

Filed under literatura

6 responses to “Ghici cine vine la cină?(nu e vorba de celebrul film)-episodul 1

  1. Daniela Lungu

    wow, de-abia astept episodul 2 !!!

  2. e un fragment dintr-o povestire?

  3. chiar m-am intrebat ce-as face eu daca moartea mi-ar bate la poarta…cred ca as lua-o prin surprindere spunandu-i ca sunt gata. gata pregatita. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s