Din bucătăria lui Iulianes- supa de roşii

Astazi am pregătit o supă de roşii specială. Dar iată reţeta:

Trebuie să recunosc că la mine în familie nevastă-mea este aceea care găteşte de obicei. Dar din când în când mai intru şi eu în bucătărie pentru a-mi dovedi că stăpânesc puţin din arta culinară. Şi să ştiţi că nu am în „repertoriu” numai cartofi prăjiţi şi ochiuri. Dar ca să demonstrez cele afirmate mai sus, am să vă gătesc o supă de roşii.
Sunteţi gata? V-aţi legat centurile de siguranţă? Da? Ei, atunci să pornim. Cei care nu ştiu această reţetă să fie atenţi…eventual chiar să-şi noteze. În ceea ce-i priveşte pe cei ce ştiu să facă supă de roşii, îi sfătuiesc să uite reţeta lor şi să fie atenţi la a mea.Gata cu introducerea! Start!
Primul pas este identificarea vasului adecvat pentru conceperea acestei supe. Pentru asta trebuie făcute ceva calcule matematice pentru aflarea volumului corect în funcţie de numărul de membri de familie şi de numărul de zile cât trebuie să ajungă preparatul culinar. Am reuşit să ajung la concluzia că patru litri ar fi dimensiunea corectă pentru oala în care va prinde viaţă minunata supă de roşii. Încep să caut prin cămară. Aici sunt tot felul de recipiente, dar lipseşte tocmai cel de care am nevoie. Îmi aduc aminte că e la frigider ocupat cu altă mâncare. Aşa că am de ales între două oale: una mai mică şi una mai mare. Mă hotărăsc la cea mai mare, o iau cu mine în bucătărie şi o umplu cam două treimi cu apă. O pun la fiert pe aragaz, la foc potrivit. E timpul să pregătesc ingredientele. Scot din ladă câţiva cartofi. O să mă întrebaţi câţi cartofi, pentru că, nu-i aşa, o reţetă trebuie să dea cantităţi exacte. Ei, reţeta mea e mai specială şi nu-i cazul să dăm cantităţile chiar la milimetru. Puneţi-vă creativitatea în mişcare! Dar să continuăm cu ingredientele. Caut ceapa uscată în cămară şi n-o găsesc. S-o fi terminat? Îmi aduc aminte că tocmai a făcut ordine nevastă-mea şi în urma acestei acţiuni e normal să nu mai găseşti nimic la locul lui. Dă-o încolo de ceapă, am să văd eu cum mă descurc.
Deschid frigiderul şi mă uit în cutia de legume. Pescuiesc doi morcovi, doi pătrunjei, un ardei gras roşu şi o ţelină. Într-o pungă descopăr nişte ceapă verde. E bună şi asta în loc de ceapă uscată.Pe uşa frigiderului zăresc o sticlă cu vin de Cotnari. O scot şi pe ea şi o pun pe masă. S-ar putea să am nevoie la reţetă. De fapt cred că am nevoie chiar acum. Îmi torn în pahar puţin vin. Da, e bun. Merge la supa de roşii.
Mă apuc să curăţ legumele şi să le tai bucăţele. Le pun în castronaşe pe care le aşez în ordine pe masă. Îmi aduc aminte că n-am scos ingredientul principal: sucul de roşii. Mă duc iar la cămară şi încep să caut , dar nu găsesc nicio sticlă cu suc de roşii. Ei, am băgat-o pe mânecă! Cum fac eu supă de roşii fără suc? Şi nevastă-mea, n-a putut să facă o hartă ca să mă descurc mai uşor?. Mă uit şi în celălalt colţ de cămară şi am noroc. Găsesc sticlele cu suc. Iau una de un litru, cred că e suficient.
Încep să pun legumele în apa care s-a încălzit. Adaug şi sare şi piper boabe. Totul pare în regulă. Îmi mai pun un pahar de vin. Îl dau peste cap şi când pun paharul pe masă îmi dau seama că nu mai am loc în oală pentru sucul de roşii. Nu-i nimic, mă descurc eu cumva. Singura soluţie ce-mi vine în cap este să mai scot din apă. Iau o cană metalică şi încep să iau apă din oală. Brusc îmi aduc aminte de biserică şi încep să pomenesc toţi sfinţii. Am reuşit să mă opăresc pe mână cu apa din oală. Îmi torn nişte ulei pe arsură, cică ajută. Trag un urlet. Ustură ca dracu’. Noroc că nu-i nimeni acasă ca să mă audă. Mă aud numai vecinii.
„Iar găteşte vecinul!”, trag ei concluzia.
Mai beau un pahar de vin ca să-mi fac curaj să termin capodopera culinară. Adaug nişte paste mărunte în oala care fierbe. Se poate pune şi orez, dar eu prefer pastele pentru că fierb mai repede. Pun şi sucul de roşii. După ce fierbe puţin adaug şi verdeaţa tăiată mărunt. Păi, e cam gata. Pot stinge focul. Mă uit la opera ce-am înfăptuit-o, în timp ce-mi bandajez mâna.
Daa, arta cere sacrificii.
Îmi mai pun nişte vin în pahar, după muncă şi răsplată!
Până la următoarea reţetă vă urez: Poftă bună!

Nota autorului:
Acesta este un eseu dedicat artei culinare.

Textul de mai sus a fost publicat in revista culturala TIMPUL nr.10/ 2012.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria gastronomic

Un răspuns la „Din bucătăria lui Iulianes- supa de roşii

  1. Arata foarte bine.Iti dai seama oare cum o fi aratat in farfurie?Nu prea sunt eu fana ciorbelor,dar imi place intotdeauna cum arata o mancare.Punctez mult pe asta,daca nu arata bine..n`o mananc:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s