Vin extratereştrii !

Să ştiţi că n-am ajuns la această concluzie prin cine ştie ce calcule sau observaţii astronomice. Şi nici nu m-au sunat extratereştrii să mă anunţe că vin în vizită. Se pare că savanţii americani au descoperit că trei OZN-uri se îndreaptă spre Pământ. Se ştie că vor ateriza în decembrie 2012, pe teritoriul Statelor Unite. Amănunte ştie preşedintele americanilor, Barak  Obama.  Dar nu vrea să le facă publice. De aceea în State se strâng semnături pentru a-l forţa pe preşedinte să spună ceea ce ştie în legătură cu această vizită epocală. Ce schimbări ar putea aduce această vizită e greu de spus.

Unii ar spune că am înebunit dacă am ajuns să cred în fiinţe venite de pe alte planete. Aşa se spunea şi despre cei ce prevesteau că se va zbura cu dispozitive mai grele decât aerul (avioanele de astăzi adică). Tot un nebun a afirmat că Pământul e rotund. Adevărul că au fost mulţi nebuni care au schimbat istoria lumii.

Sigur că eu nu am pretenţia că voi schimba istoria. Nu fac decât să aştept extretereştrii să vină la noi. Ce va fi pe urmă, sper că vom apuca să mai vedem…

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

2 comentarii

Filed under social

2 responses to “Vin extratereştrii !

  1. Daniela Lungu

    Iulica si eu ii astept demult… bine ca mi-ai spus cand vin, ca sa-mi fac o rochie de seara si sa-i intampin… poate m-or lua cu ei ca aici mi s-a cam acrit…

    • Si eu ma gandesc cu ce sa ma imbrac cand or sa vina. Nu as vrea sa se sperie din cauza mea.
      Daniela, nu stii cumva un creator de moda specializat in creatii extreterestre?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s