Să nu te îmbolnăveşti azi ! (partea a doua)

Am primit nişte semnale critice la prima parte a impresiilor mele. Anumite persoane iau apărarea medicilor spunând că aceştia îşi dau seama de suferinţa bolnavilor, dar nu au ce face pentru că nu sunt bani, nu sunt materiale specifice şi nu sunt dotări ca şi in Occident.

Înţeleg şi eu că sunt probleme mari în sistemul de sănătate, dar puţină omenie nu strică din partea unora dintre cadrele medicale! Şi nici nu costă nimic…

Apropo de omenie, am remarcat şi oameni de omenie în rândul personalului de la UPU. Şi în primul rând am să scot în evidenţă  munca brancardierilor (erau numai doi pe tură). Era clar că , faţă de numărul de cazuri înregistrate, aceştia erau prea puţini. Şi totuşi cei doi se străduiau să rezolve toate problemele, de multe ori chiar fugind dintr-o parte în alta. În toată această nebunie, găseau timp să vorbească şi cu pacienţii care aşteptau pe holuri, dădeau relaţii aparţinătorilor care se interesau de rudele aduse la Urgenţă şi erau atenţi şi la ordinele dispecerului . Am văzut de asemenea şi asistente de pe ambulanţă care erau foarte atente cu bolnavii pe care-i aduceau, preocupându-se să fie trataţi cât mai bine. Nu am putut să nu remarc şi medici care se străduiau să aline durerea pacienţilor ce nu mai puteau să o suporte.

Aşadar am văzut şi destule aspecte pozitive, dar ansamblul lasă mult de dorit. Şi parcă ceea ce vezi în neregulă are impact mai mare decât lucrurile pozitive!

Am uitat să menţionez că tatăl meu are 86 de ani. Vă daţi seama că la vârsta lui e greu să aştepte rezultatele investigaţiilor ore întregi. Menţionez că toată această aventură la Urgenţă a durat şapte ore, timp în care tatăl meu nu a mâncat nimic, a baut doar apa. Sigur că i s-au făcut multe analize şi investigaţii (radiografii, ecografie, analize prin recoltare de sânge) şi atunci a fost necesar un timp mai îndelungat. Dar, după ce au fost terminate toate investigaţiile, am tot aşteptat să primim un răspuns. Văzând că nu ne mai spune nimeni nimic, am insistat la dispecerul de serviciu să ia legătura cu medicul care se ocupă de cazul tatălui meu. Abia pe urmă a venit o doamnă doctor cu fişa tatălui. În concluzie am aflat că n-ar fi probleme deosebite cu inima (ne-am mai liniştit puţin) şi nici cu plămânii. Problema mai gravă sunt pietrele de la vezica biliară, dar despre ele ştiam deja. Şi apoi tatăl meu ştie cum sunt durerile cauzate de bilă.

Una peste alta, după ore de tracasare, tatăl meu a plecat tot nelămurit de la UPU. E drept că în orele de aşteptare şi plimbare dintr-o parte în alta, îi trecuse durerea.

P.S. Astăzi tatăl meu (având în continuare dureri) a fost la Spitalul de Pneumofiziologie (sper că am scris bine) unde i-au descoperit mai multe probleme la plămâni. Nu am să intru în amănunte. Are de urmat un tratament şi pe urmă mai vedem.

 

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Lasă un comentariu

Filed under sănătate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s