Stolojan

Staţi liniştiţi, nu am de gând să discut politică, aşa cum v-ar duce gândul citind titlul. Intenţionez să vă povestesc despre un fost coleg de serviciu care era poreclit Stolojan. Şi asta nu pentru că ar fi semănat fizic cu omul politic, ci pentru că vorbea exact ca acesta. Ba chiar aş zice că era mult mai calm şi că vorbea mai tărăgănat decât fostul premier.
Era pericol când începea el să povestească ceva. Trebuia să ai răbdare şi nervi de oţel ca să rezişti până la finalul povestirii. Chiar dacă era una scurtă, la el totul se lungea şi când ajungea la final nu mai ştiai cum a început. Mi-aduc aminte de multe întâmplări legate de el, una mai simpatică decât alta.
Dar să vă povestesc câteva. În biroul nostru era obiceiul ca, în vreme de iarnă, să ne mai încălzim cu câte o tărie, chiar dacă directorul interzisese cu desăvârşire acest lucru( se pare că se îmbolnăvise de stomac şi nu mai punea strop de alcool în gură, aşa nu mai lăsa pe nimeni să se bucure de licoarea lui Bachus). Într-o dimineaţă băieţii pregătiseră o sticlă mare de coniac. Sticla fusese instalată pe biroul lui Stolojan şi când eram gata să-i dăm cep, intră directorul în birou. Toţi am tăiat-o strategic, prefăcându-ne că suntem foarte ocupaţi cu problemele de serviciu. Bietul Stolo’ a rămas la biroul lui cu sticla şi directorul în faţă. La stilul lui nu a mai avut timp să ascundă sticla şi nici să se prefacă că face ceva.
– Domnule Ungureanu, ce faceţi? aproape strigă directorul. Ungureanu era numele lui real.
Colegul nostru se făcu mic şi abordă o figură de credeai că l-a lovit cea mai grea boală.
– Nu vă simţiţi bine? Vă doare stomacul?
Stolojan dădu a aprobare din cap fără să scoată o vorbă.
– Ei, dar văd că aveţi şi ceai, spuse directorul uitându-se la sticla de coniac. Şi eu umblu cu ceaiul după mine, că altfel nu mai pot de durere de stomac. Beţi puţin ceai şi staţi liniştit. Pe urmă vedeţi dacă vă simţiţi mai bine apucaţi-vă de treabă. Sau dacă nu, mai bine vă duceţi la doctor. Nu staţi să suferiţi, că pe urmă e mai rău.
– Da, domnule director! mai apucă să spună colegul şi directorul ieşi afară din birou, grăbit să-şi continue rondul.
Am răsuflat uşuraţi. Glonţul ne trecuse pe lângă ureche. Stolojan era în continuare sub efectul şocului, e drept el luptase în linia întâi. Din cauza emoţiei am tăbărât pe sticlă şi am terminat-o rapid.
 

Altă dată, într-o mică pauză pe care o luasem împreună cu colegii, discutam tot felul de chestii. Subiectul care ne reţinuse atenţia era cine a facut dragoste mai mult, ca timp de desfăşurare a unei partide. Care mai de care a început să se laude, dar la un moment dat intervine Stolojan.
– Cred că eu vă tai pe toţi! Recordul meu e de două zile şi jumate.
– Cum vine asta? ne mirăm noi.
– Păi, fac dragoste, … pe urmă mă duc la bucătărie …şi mai mănânc ceva,… pe urmă iar fac dragoste, ….apoi dorm, …mă scol şi ….iar fac dragoste şi tot aşa.
Am pus puncte pentru a încerca să arăt vorbirea tărăgănată a excolegului meu.
Ne punem pe râs cu toţii. Nea Jean, decanul de vârstă din birou, intervine după ce ne-am mai potolit din râs.
– Măi Stolo’, asta înseamnă că recordul meu e de peste patruzeci de ani, că şi eu fac dragoste, pe urmă mă culc, apoi mănânc şi mă mai duc şi la serviciu între timp.

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Lasă un comentariu

Filed under social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s