ALEX ŞI GRIVEI

Alex muncea în grădină alături de bunicul său. Era destul de mare, avea zece ani, ca  să dea o mână de ajutor la diverse treburi pe lângă casă. Acum se ocupa cu strângerea fasolelor, smulgea tufa de fasole din pământ şi o punea lângă celelalte până ce făcea o grămadă mai mare. Apoi lua grămada cu vrejuri de fasole şi o ducea în curte, unde fasolele urmau sa fie batute. Nu vă faceţi probleme, nu erau bătute pentru că ar fi făcut cine ştie ce obrăznicie în grădină. Scopul bătăii era ca boabele de fasole uscate să iasă din păstaie şi astfel să fie puse deoparte pentru iarna. Şi ce mâncăruri ştia bunica lui Alex să facă cu aceste fasole ! O minunăţie nu alta!

Bunica era afară unde păzea mâncarea ce fierbea pe plita de la bucătăria de vară. De fapt poate e mult spus bucătărie de vară pentru că aceasta se compune dintr-o plită şi o masă, totul în aer liber fără niciun acoperiş deasupra capului. Sigur, mă veţi întreba ce făcea bunica dacă ploua? Cum mai făcea mâncare dacă nu avea acoperiş şi  peste masă şi plită   curgea apă din nori ? Ei, avea ea o soluţie de rezervă: aragazul din bucătăria de iarnă.

Tot în curte îşi făcea veacul şi Grivei, căţelul bunicilor. Dar ce spun eu căţel că e ditamai dulăul. E drept că nu e de rasă, dar aduce bine a câine lup şi pentru cei pe care nu-i cunoaşte nu e o apariţie prea plăcută. La momentul povestirii noastre Grivei e cam plictisit şi somnoros, poate şi din cauza soarelui care-l bate-n cap.

Trebuie să vă spun că Alex şi Grivei sunt prieteni vechi, se ştiu de când erau mici amândoi. Se nimerise ca băiatul să fie la bunici atunci când Bubu (aşa îi spune Alex bunicului) venise acasă cu un pui de căţel primit de la un vecin. Ce bucurie fu atunci şi din partea puştiului dar şi a căţeluşului. Alex avu grijă de el şi îi dădu numele de Grivei. Au trecut anii şi  Alex şi Grivei erau prieteni, chiar dacă băiatul venea la ţară numai în vacanţa de vară .

Dar să ne întorcem la puştiul nostru care tocmai adună tufele de fasole de pe jos pentru a le duce în curte. Era primul transport şi Alex luă o grămadă mare de vreji. Nu erau grele, dar volumul lor practic îl acopereau pe băiat. Privit de la distanţă părea o arătare fioroasă care intra în curte. Grivei sări ca ars când văzu apariţia şi se puse pe lătrat de parcă ar fi văzut lupul. Alex lăsă grămada jos şi se uită urât la Grivei: „Ai înebunit? Latri la mine?” îi strigă el câinelui. Acesta se opri brusc din lătrat şi făcu ochii mari. Apoi se culcă la pământ şi îşi băgă botul sub labele din faţă, scheunând uşor. Nici nu se mai uita la băiat, stătea cu ochii în jos. Ştia că greşise şi îşi cerea iertare în felul lui. Alex se duse lângă el şi-l mângâie pe cap. Grivei lătră bucuros. Înţelesese că a fost iertat.

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria literatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s