Românii au talent! Şi ce dacă…

Am urmărit cu mult interes şi plăcere emisiunea (de fapt ciclul de emisiuni) „Românii au talent” de la PRO   TV.  Astfel am putut constata că sunt mulţi români cu talent care ar fi rămas în uitare daca nu ar fi fost această emisiune. Totuşi în final am rămas cu un gust uşor amar pentru că nu talentul a primat în alegerea câştigătorului. A avut câştig de cauză povestea lui Adrian Ţuţu, care este foarte impresionantă , la fel cum trebuie remarcat şi talentul lui la hip hop. Însă au fost participanţi mai talentaţi, care iată că au fost lăsaţi deoparte. Unii vor spune că au votat telespectatorii şi că aceştia aşa au văzut. Acuma sincer să fiu am unele îndoieli în privinţa corectitudinii votării, mai ales că nu ni s-a prezentat transparent numărul de voturi obţinut de către fiecare concurent. După părerea mea (şi nu numai) Narcis Iustin Ianău merita să câştige pentru că talentul său este cu totul special. Şi Valentin Dinu, cu vocea sa deosebită, ar fi meritat să câştige. De asemena Rebeca Neacşu, fetiţa de numai opt ani cu o voce cu mult peste vârsta sa, ar fi meritat si ea să câştige mai mult decât cel votat de public. Sunt însă convins că cei nominalizaţi de mine mai sus vor ajunge nume mari pe scena din România şi din străinatate. Ba chiar aş spune, cunoscând cum sunt tratate valorile la noi în ţară, că vor ajunge să se realizeze doar dacă vor pleca din ţară. Şi să ştiţi că spun asta cu durere pentru că văd cum pierdem atâţia oameni de valoare. Nu-i nimic, străinătatea are grijă să-i pună în valoare!

© 2011 Iulian Sîrbu (Iulianes 31)

Lasă un comentariu

Filed under televiziune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s